„Adevărul est întotdeauna straniu, mai straniu decât orice ne-am putea imagina“ - Lord Byron


O operaţiune care este, poate, cea mai interesantă şi spectaculoasă construcţie cvasi-globală care a precedat şi acum dublează demersul de refacere a hărţilor de putere în Orientul Apropiat, Asia, Mediterana şi se reflectă în raporturile dintre marile puteri. Este operaţiunea serviciilor de informaţii care au propus apariţia a ceea ce înseamnă azi Organizaţia Statului Islamic şi a structurilor sale aferente.

Ce înseamnă o asemenea operaţiune „false flag“?

Este o operaţiune „acoperită„ care are ca scop crearea unei iluzii; se creează aparenţa unei persoane individuale, a unui partid, a unui grup, a unei naţiuni care să fie responsabile pentru o activitate anume, ascunzând adevărata sursă de responsabilitate. La început, practica de „steag fals“ se referea la obiceiul piraţilor de a ridica pavoazul unei alte naţiuni, ca modalitate de a-şi înşela abversarul şi a nu le da posibilitatea de a se pregăti de luptă. Câteodată se întâmpla ca steagul să rămână ridicat şi după luptă pentru ca vina să fie transferată către o altă ţară...Pe timp de pace, desemnează operaţiunile unor organizaţii civile sau ale unor agenţii guvernamentale „acoperite“. (sursa: Wikipedia).

Luni, 18 mai 2015, Judicial Watch, un grup conservator care se ocupă de analiza politicilor guvernamentale, dă publicităţii o selecţie de documente declasificate obţinute în urma unui proces deschis Departamentului Apărării şi Departamentului de Stat. Printre acestea, un document secret redactat în 2012 de foarte discreta Defense Intelligence Agency (PGS. 287-293 (291) JW V DOD AND STATE 14-812) în care se admite existenţa unui plan mai larg, cel prin care se spunea că un „Stat Islamic» era binevenit în estul Siriei pentru a putea exercita o influenţă asupra politicilor occidentale în regiune. (aveţi aici documentul integral şi aici siteul original  )

Pentru ţările occidentale, cele din Golf şi Turcia care toate susţin opoziţia siriană...există posibilitatea de a crea în mod oficial sau nu un regat salafist în estul Siriei (Hasak şi Zor) şi asta este exact ceea ce-şi doresc puterile care susţin opoziţia, pentru a izola regimul sirian... Deteriorarea situaţiei...creează atmosfera ideală pentru ca Al Qaeda să se întoarcă în zonele de lângă Mossul şi Ramada şi să provoace o reacţie nouă pornind de la prezumţia unui Jihad unit între sunniţii irakieni şi Siria şi restul sunniţilor din lumea arabă împotriva celor pe care-i consideră duşmani, adică disidenţii, moment în care ASI ar putea declara un stat islamic prin reunirea cu alte organizaţii teroriste din Irak şi Siria, ceea ce va crea primejdii serioase în privinţa unificării Irakului şi protecţia teritoriului său.

Problema este că nimeni, absolut nimeni dintre ucenicii vrăjitori care au gândit foarte corect această operaţiune în termenii canoanelor clasice de „deep undercover ops», nu au putut să-şi imagineze că toţi actorii locali aveau să urmeze un drum cu totul nou şi care generează mare parte din tragedia de acum. Sigur că se ştia că, în niciun caz, nu poate exista situaţie conflictuală în Orientul Apropiat care să nu fie dublată de un conflict intercomunitar pe bază religioasă. Şi asta, în definitiv, a fost pârghia pe care s-a apăsat, fără niciun fel de remuşcare, pentru a stârni şi întreţine revolte, justifica masacre şi a reorienta fidelitatea unor grupuri de la o alianţă la alta. Numai că, târziu, jucătorii occidentali au înţeles că sentimentele religioase în zonă, odată scăpate de sub o formă oarecare de control, pot duce la cele mai neaşteptate alianţe, finalmente toate îndreptate împotriva „cruciatului“.

Sigur că autorii planului aveau dreptate să estimeze că apariţia Statului Islamic (varianta 2.0) avea să fie un punct de referinţă atât de serios în zonă, încât nimeni nu va putea ignora dorinţa de a-l eradica, împreună cu liderii săi. Şi aşa s-a întâmplat că în ianuarie 2014 (la 11 luni de la data la care fusese redactat raportul), liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi şi Jabhat al-Nusra (Frontul al Nusra) anunţau formarea Statului Islamic din Irak şi Levant. Devenind viitoarele ţinte de eliminat pe lista «most wanted» a americanilor

Şi asta a şi urmat prin uciderea lui Baghdadi în urma unei operaţiuni pe care Trump a vrut-o calchiată pe modelul public inaugurat de Obama. Şi, practic, cu acelaşi efecte.

Din punctul meu de vedere, scenariul de succes a fost atât de bun, încât are în el sâmburii propriei sale regenerări. Din păcate, în favoarea jihadiştilor, în reţelele lor de acum, din ce în mai difuze, greu de identificat şi întinse acum cu mult peste ceea ce fuseseră delimitările primelor două etape. Ca probă, comparaţi doi factori determinanţi pentru evoluţia haosului la acest fine de 2019.

Pe de o parte, se confirmă că politica tip «şerifiul eroic» tip producţie western-Hollywood are efectul unei pietre aruncate peste un muşuroi. Se înregistrează ceva victime, dar cea mai mare parte aveau deja canalele de fugă gata pregătite, odată cu noile linii de comandă care intră automat în funcţie. Efectul moral? Sigur, este interesant în spaţiul occidental, dar, în mentalitatea zonei, este vorba doar despre un portret în plus agăţat în infinita galerie a martirilor şi nimic mai mult.

Este cert că marea ameninţare de-abia începe şi că noua etapă (stadiul 3.0) debutează (3.0.1) cu anunţul noului perimetru Afganistan/Pakistan/Irak/Liban în care se reface nu numai confruntarea sectară care, de data asta, este ferm antioccidentală şi mai ales antiamericană, dar deschide din nou porţile celor mai vechi actori ai marii ecuaţii islamiste, cei din Frăţia Musulmană, cu reţele practic refăcute şi reconsolidate mai mult ca niciodată profitând de retragerea americană din toate zonele esenţiale (mai ales din Egipt, ţara de elecţie a mişcării).

Ce va urma? Pesemne, ca variantă logică, extinderea spre Africa. Dar, foarte rapid, vom şti şi decizia esenţială a Turciei care, dacă deschide porţile, poate alimenta noul patrulater al terorii. Şi atunci, fără îndoială, direcţia va fi Europa.