Rusia şi SUA au ajuns la un acord în privinţa Siriei

Rusia şi SUA au ajuns la un acord în privinţa Siriei

Foto. Arhivă / Rusia şi SUA ar putea colabora pentru a planifica lovituri militare strategice şi precise împotriva grupării islamiste Frontul al-Nusra

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american John Kerry au anunţat împreună, vineri noaptea, că a fost stabilit un acord între SUA şi Rusia în privinţa Siriei,  după mai multe ore de aşteptare de la încheierea unor negocieri care păreau să ducă la o nouă amânare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acordul convenit de reprezentanţii Moscovei şi ai Washingtonului ar putea rezista dacă atât guvernul de la Damasc, cât şi opoziţia îşi îndeplinesc obligaţiile. În special, ar trebui ca forţele guvernamentale să nu mai desfăşoare operaţiuni militare aeriene în anumite zone controlate de opoziţie. Încetarea utilizării butoaielor cu explozivi şi a bombardamentelor oarbe ar putea modifica natura conflictului, susţine Kerry, potrivit Washington Post.

Astfel, potrivit şefului diplomaţiei americane, cele două puteri speră că planul agreat va aduce pacea în Siria şi va reduce suferinţele sirienilor. Kerry afirmă că SUA au făcut concesiuni ţinând cont de posibilitatea ca Rusia să îl convingă pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să se aşeze la masa negocierilor de pace.

Mai mult, dacă violenţele scad în intensitate, Rusia şi SUA ar putea colabora pentru a planifica lovituri militare strategice şi precise împotriva grupării islamiste Frontul al-Nusra, pe care oficialul american a caracterizat-o drept "teroristă".

La rândul său, ministrul rus de externe, a recunoscut că nu poate garanta succesul noului plan. Acesta ar permite "implementarea unei coordonări eficiente a luptei antiteroriste, în special la Alep, şi ar permite susţinerea armistiţiului. Toate acestea creează condiţiile pentru o revenire la procesul politic", a spus Serghei Lavrov. "Ne vom pune de acord asupra loviturilor împotriva teroriştilor realizate de forţele aeriene ruse şi americane. Am căzut de acord asupra zonelor unde aceste lovituri vor fi coordonate", a mai spus Serghei Lavrov.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările