lavrov - ultimele știri
Moscova a declarat luni că crearea unui stat palestinian este "cea mai credibilă" soluţie la războiul dintre Israel şi Hamas, avertizând asupra unui risc "ridicat" de intrare în conflict a unor "terţe forţe", informează France Presse.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 de luna viitoare din India, ci îl va trimite pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, a transmis luni biroul premierului indian Narendra Modi.
Mai mult de 40 de state şi-au exprimat interesul de a se alătura grupului BRICS, a declarat joi principalul diplomat sud-african responsabil cu relaţiile cu acest bloc, transmite Reuters.
Șeful statului rus a atras atenția că practica obișnuită în astfel de cazuri este reciprocitatea, dar a adăugat că în condițiile actuale ar trebui să se gândească „nu la reciprocitate în sensul clasic al cuvântului, ci la oportunitatea pentru țară”.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat pe 3 martie că ucrainenii au lansat un „război” împotriva Rusiei, stârnind la o conferință în India, un val de râsete, dar și unele ovații, scrie The Washington Post.
Rușii și-au luat marți rămas bun de la Daria Dughina, cerând o abordare mai dură în războiul împotriva Ucrainei.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a afirmat că a avut vineri o discuţie telefonică cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut vineri prima lor discuţie telefonică de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în care au abordat situaţia din această ţară, criza alimentară şi un posibil ...
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va acorda atenţie solicitării Departamentului de Stat al SUA atunci când va avea timp.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a plecat de la summitul G20, după ce omologul său american, Antony Blinken, a refuzat să aibă o întâlnire cu acesta.
Preşedintele Maia Sandu a reacţionat la acuzaţiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit căruia, prin interzicerea transmisiunii de ştiri şi emisiuni politice din Federaţia Rusă pe teritoriul Republicii Moldova, Chişinăul încearcă să a...
Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat vineri că decizia de a-i condamna la morte pe cei doi britanici în aşa-zisa Republică Populară Doneţk încalcă convenţia de la Geneva. Anterior ministrul rus de externe Serghei Lavrov afirma că cei...
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că NATO ”ţine cont de teritoriile Finlandei şi Suediei în cadrul planurilor sale militare de extindere spre est” de ani de zile şi, prin urmare, aderarea celor două ţări la alianţă ”nu reprezintă nic...
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus în discursul său de noapte că Rusia a uitat toate lecţiile din cel de-al Doilea Război Mondial, după ce ministrul de externe rus, Serghei Lavrov a susţinut că Hitler avea "sânge de evreu".
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut într-un interviu difuzat luni seara pentru televiziunea de stat că livrările de armament occidental către Ucraina înseamnă că alianţa este „în esenţă implicată în război cu Rusia”.
SUA iau măsuri suplimentare pentru a creşte presiunea economică asupra Rusiei şi asupra preşedintelui Vladimir Putin în urma apariţiei imaginilor dramatice din oraşul ucrainean Bucea. Astfel, SUA anunţă noi sancţiuni, miercuri, care vizează instituţi...
Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a declarat, în urma vizitiei lui Lavrov, că atât Rusia cât şi China sunt mult mai hotărâte să dezvolte legăturile bilaterale şi să stimuleze cooperarea.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov îi acuză vineri pe liderii europeni de un discurs cu accente ”hitleriste” împotriva Rusiei, vizată de sancţiuni fără precedent din cauza invaziei şi războiului din Ucraina, şi acuză Occidentul că a declarat Rus...
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov acuză miercuri Statele Unite de faptul că obstrucţionează „dificilele” negocieri ruso-ucrainene şi consideră că scopul Washingtonului este „să domine” ordinea mondială, inclusiv prin intermediul impunerii de sa...
Orice transport de arme care intră în Ucraina va fi considerat o ţintă „legitimă” pentru Rusia, a spus vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit agenţiei de presă de stat ruse TASS, citată de CNN.
Rusia anunţă marţi că primit de la Statele Unite garanţia că sancţiunile care i-au fost impuse din cauza invaziei ruse a Ucrainei nu vor viza cooperarea Moscovei cu Teheranul, părând să ridice astfel un obstacol din calea unei relansări a Acordului d...
Vladimir Vladimirovici Putin nu este doar preşedintele Federaţiei Ruse, ci un simbol al naţionalismului şi imperialismului rus, un adept al kalashnikov diplomatic, care a definit politica externă a Rusiei în aproape toată istoria, mai puţin în perioa...
Ministerul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a avertizat vineri Finlanda că orice încercare de aderare la NATO ar avea „repercusiuni politice şi militare”, relatează CNBC.
Secretarul de stat Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au discutat, sâmbătă, iar oficialul american a avertizat cu privire la "un răspuns transatlantic hotărât, masiv şi unit” la orice agresiune a Rusiei.
Ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, urmează să efectueze o vizită în Federaţia Rusă. Despre aceasta a anunţat omologul său rus, Serghei Lavrov, transmite IPN.
Prima întâlnire faţă în faţă Lavrov-Blinken a avut loc miercuri, 19 mai, la Reikjavik, în marja ministerialei Consiliului Arctic. Întâlnirea ruso-americană a eclipsat cu totul reuniunea internaţională, chiar dacă temele legate de zona arctică au crea...
Rusia a anunţat că va răspunde cu fermitate noilor sancţiuni impuse de Washington împotriva unor oligarhi, companii şi reprezentanţi guvernamentali ruşi, informează „Le Figaro“.
Încercările Statelor Unite de a izola Rusia pe scena globală şi de a o transforma într-un stat aflat sub tutelajul său nu au şanse de izbândă, a afirmat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă Tass.
Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţa de securitate a fostelor republici sovietice, nu va apela la ultimatumuri şi şantaje, tipice pentru NATO, a afirmat şeful diplomaţiei ruse Sergei Lavrov la un post de televiziune din Bela...
Şeful diplomaţiei ruse, Sergey Lavrov, a afirmat că Moscova va face tot ceea ce este posibil pentru ca această criză să fie rezolvată exclusiv pe cale paşnică, diplomatică.
Orice escaladare a tensiunilor din Peninsula Coreeană este inacceptabilă, i-a transmis ministrul de Externe al Rusiei, Sergei Lavrov, secretarului de Stat american Rex Tillerson într-o convorbire telefonică, transmite Reuters.
„Trebuie să calmăm minţile înfierbântate”, afirmă Sergei Lavrov, ministrul rus de Externe, după ce Coreea de Nord a ameninţat cu detonarea „celei mai puternice bombe cu hidrogen în Pacific”.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a respins joi temeri cu privire la eventuale tentative ale Moscovei de a influenţa alegerile germane, în septembrie, prin atacuri informatice, relatează AFP.
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a denunţat „obsesia rusofobă” a Washingtonului după ce Statele Unite au votat un nou set de sancţiuni economice împotriva Moscovei pentru rolul jucat în criza din Ucraina, anunţă AFP.
Preşedintele Donald Trump le-a spus oficialilor ruşi prezenţi în Biroul Oval în cadrul întâlnirii de luna aceasta de la Casa Albă, că prin concedierea directorului F.B.I. James Comey a scăpat de o „presiune imensă” ce apăsa asupra sa, anunţă cotidian...
Un acord de încetare a focului urmează să intre în vigoare luni în estul Ucrainei, în urma discuţiilor din marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, din weekend, relatează BBC News.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american John Kerry au anunţat împreună, vineri noaptea, că a fost stabilit un acord între SUA şi Rusia în privinţa Siriei, după mai multe ore de aşteptare de la încheierea unor negocieri...
Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat că Seghei Lavrov şi Frank-Walter Steinmeier se vor întâlni la 15 august pentru a discuta despre escaladarea tensiunilor din peninsula Crimeea şi regiunea Donbas, după ce serviciile secrete ruse au condamnat o...
Anunţul intempestiv al Preşedintelui rus de retragere (parţială) din Siria a stârnit nedumeriri şi interogaţii. De ce acum? De ce aşa? Cu ce preţ şi cu ce consecinţe pentru Federaţia Rusă, perspectivele conflictului sirian sau spaţiul euroatlantic? D...
Ţările europene care vor găzdui sisteme antirachetă ale NATO vor fi ţinte prioritare ale Rusiei, avertizează generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, acuză Ucraina de faptul că a impus o blocadă economică asupra Transnistriei pentru a forţa Tiraspolul să accepte condiţiile Chişinăului în legătură cu Acordul de Asociere cu UE, menţionează sputniknews....
Poziţia Rusiei a fost întotdeauna una ambiguă şi creativă în ceea ce priveşte recunoaşterea secesiunii teritoriale din ţările de Est a Europei (Georgia, Moldova, Ucraina). În fiecare caz, forţele militare ruse au fost facilitatorii direcţi a procesul...
Moscova şi-a pierdut definitiv influenţa asupra Legislativului ucrainean,dar Rusia mai are un as în mânecă - alegerile din estul separatist al Ucrainei din 2 noiembrie. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, i-a încurajat pe separatişti să organizez...
Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, s-a întâlnit, marţi, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Paris. Cei doi au stat de vorbă mai bine de o jumătate de oră pe o bancă din parcul Ambasadei SUA în Franţa.
Rusia nu poate rămâne indiferentă la evenimentele din nordul Ucrainei, care au condus la o criză umanitară catastrofică, anunţă agenţia de ştiri RIA Novosti. Aşadar, Moscova solicită deschiderea unui aşa-numit „pod umanitar“ care ar uni Rusia cu regi...
Patru soldaţi au fost ucişi şi alţi cinci au fost răniţi vineri noaptea, în urma unei acţiuni de recuperare a unui filtru de control, intervenţie desfăşurată de armata ucraineană în estul separatist....
Ministrul de Externe al Rusiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate după încheierea discuţiilor de la Geneva privind criza ucraineană, că „s-a ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei“. Lavrov susţine că cei patru partici...
Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe, va întreprinde o vizită de lucru în Federaţia Rusă pe 4 aprilie.
Rusia şi Statele Unite au convenit să depună eforturi în vederea obţinerii unui statut special pentru Transnistria în cadrul unei Republici Moldova unite, suverane şi neutre, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, luni, la încheierea în...
Liderii statelor puternic industrializate, reuniţi la Haga, au decis luni seară să anuleze summitul G8 din iunie, organizat în staţiunea rusă Soci, ca reacţie la anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a anunţat preşedintele Consiliului ...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Andrei Deşciţa, cu ocazia summitului pe tema securităţii nucleare de la Haga, anunţă diplomaţia rusă, citată de AFP.
Ucraina a iniţiat organizarea la Kiev a unei reuniuni extraordinare a miniştrilor de externe din statele CSI pentru a discuta despre situaţia creată în câteva regiuni a ţării vecine, anunţă Interfax.
Secretarul de stat american, John Kerry, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, au discutat miercuri pentru prima dată despre situaţia din Ucraina, la finalul unei reuniuni cu privire la situaţia din Liban, în prezenţa preşedintelui francez François Ho...
Rusia şi Estonia au semnat marţi, la Moscova, tratatul de frontieră aflat în negocieri din 1991 şi care a făcut obiectul mai multor controverse....
Miniştrii de Externe ai Poloniei şi Rusiei, Radoslaw Sikorski şi Serghei Lavrov, au semnat joi, la Varşovia, un acord de cooperare până în 2020, primul de acest gen între cele două state, relatează AFP.
Şefii diplomaţiei ruse şi europene se vor întâlni luni la Bruxelles pentru a dezbate situaţia din Ucraina, anunţă Ministerul rus de Externe, citat de Agerpres. Serghei Lavrov va discuta pe 16 decembrie cu Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri ext...
Diplomaţia este o artă, iată un clişeu ce inclină balanţa puterii unui stat de multe ori într-un mod foarte dramatic. Un exerciţiu de „relaţii publice“, ridicat la cel mai înalt nivel, acolo unde mizele nu sunt bugete corporatiste, ci ţări, popoare, ...
Guvernul Federaţiei Ruse se arată îngrijorat de situaţia creată în jurul investitorilor ruşi de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi i-a împuternicit în şedinţa din 21 noiembrie pe Serghei Lavrov, ministrul de Externe şi pe Serghei Uliukaiev, mini...