Protestele se extind în Brazilia

Protestele se extind în Brazilia

Brazilienii au continuat să protesteze chiar şi după ce autorităţile locale au anunţat că vor anula scumpirile la biletele de transport în comun FOTO Reuters

Proteste ample, slogane împotriva guvernului, oameni cărora le-a ajuns cuţitul la os şi o administraţie puternic afectată de corupţie. Aşa am putea descrie succint situaţia din Brazilia, unde zeci de mii de „indignaţi“ din cele mai importante oraşe au ieşit în stradă. Factorul declanşator? O scumpire cu 0,2 reali (echivalentul a 7 eurocenţi) a biletului de autobuz în Sao Paulo, care a scos în stradă sâmbătă câteva mii de oameni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Biletul de autobuz, în valoare de 1,2 euro, a ajuns să fie cel mai scump din întreaga lume şi trebuie contrapus salariului minim de 260 de euro, pentru a înţelege situaţia disperată a brazilienilor.
 
Aşa cum s-a întâmplat şi în Turcia recent, manifestaţiile, paşnice de altfel, s-au extins şi în alte oraşe şi s-au transformat în proteste antiguvernamentale, care condamnă impozitele şi preţurile mari, serviciile publice de proastă calitate şi corupţia din interiorul aparatului administrativ. 
 
„Vrem doar să primim ceea ce plătim prin impozite: sisteme publice de transport, educaţie şi sănătate“, a declarat un avocat pentru Associated Press. Deşi autorităţile locale, până şi cele din Sao Paulo, au anunţat că vor anula scumpirile la biletele de transport în comun, brazilienii au continuat să protesteze, însă în număr mai mic.
 
„Fără partide” a fost un slogan des auzit pe străzile braziliene în ultimele zile, demonstrând astfel că protestele sunt îndreptate împotriva întregii clase politice. Preşedinta Dilma Rousseff, locul doi în topul celor mai puternice 100 de femei realizat de revista „Forbes“, s-a arătat încântată de proteste, afirmând că acestea întăresc democraţia ţării.
 
Un alt motiv de indignare îl reprezintă banii investiţi în stadioane, renovări de aeroporturi şi alte proiecte de infrastructură pentru Cupa Mondială, care se va desfăşura anul viitor în ţara sud-americană. În total, 13 miliarde de dolari. Pe lângă asta, autorităţile vor mai cheltui alte 12 miliarde de dolari pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro.
 
Ieri, guvernul din Brazilia a decis să trimită forţele de securitate în cinci dintre cele şase oraşe în care se dispută meciuri ale Cupei Confederaţiilor de Fotbal, care se încheie duminică, susţinând însă că nu are nicio legătură cu protestele.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările