Un bebeluș de numai 7 zile, ucis de propria mamă. Procurorii spun că femeia i-a îndesat șosete în gât
O femeie în vârstă de 43 de ani din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că și-ar fi ucis bebelușul la doar o săptămână după naștere, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Anchetatorii susțin că femeia a născut un băiat sănătos la Maternitatea Buzău pe 18 iunie 2021, potrivit Agerpres.
Pe 25 iunie, după ce s-a întors acasă, aceasta ar fi provocat decesul copilului prin asfixiere.
Conform procurorilor, femeia ar fi îndesat în gura și gâtul nou-născutului șosetele pe care i le-a scos din picioare și, în același timp, i-ar fi acoperit nasul, împiedicându-l să respire până la deces.
După comiterea faptei, spune ancheta, suspecta ar fi învelit trupul copilului într-o pătură și l-ar fi introdus într-o pungă de plastic. Ulterior, și-ar fi informat soțul, care, la solicitarea acesteia, ar fi îngropat cadavrul pe malul râului Buzău, în apropiere de locuinței familiei.
Cazul a ieșit la iveală după ce un asistent social din cadrul Maternității Buzău a sesizat autoritățile când a observat că bebelușul născut în spital nu fusese înregistrat ulterior la starea civilă.
Potrivit Parchetului, mama și-a recunoscut fapta și a oferit anchetatorilor o declarație detaliată privind împrejurările în care aceasta s-ar fi produs.
Femeia este cercetată pentru omor comis asupra unui membru al familiei, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Un caz cutremurător similar a fost raportat în Timiș, unde o femeie și-a ucis bebelușul chiar după ce l-a adus pe lume. Nou-născutul a murit prin înec, fiind abandonat în vasul de toaletă.
Anul trecut, un bebeluș în vârstă de șapte luni, din Covasna, a fost omorât în bătaie de iubitul mamei, un tânăr de 25 de ani, pe care femeia îl cunoscuse pe o rețea socială.




















































