G-Train, „palatul pe şine” propus miliardarilor FOTO

G-Train, „palatul pe şine” propus miliardarilor FOTO

FOTO autoevolution.com

Vehiculul pare desprins din viitor. Designerul parizian Thierry Gaugain a dezvăluit cel mai nou proiect al său, G-Train, un tren din sticlă menit să extindă piaţa vacanţelor de lux, relatează CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

La fel ca faimoşii săi predecesori precum Orient Express, Super Chief şi Flying Scotsman, G-Train este o minune tehnică pentru epoca sa. Compus din 14 vagoane, vehiculul ar urma să ofere vacanţe unice pe şine din Europa şi Statele Unite.

„Noi avem tendinţa să ne raportăm la transportul feroviar doar prin prisma vitezei”, spune Thierry Gaugain.

Dar G-Train are un alt obiectiv: să devină, potrivit creatorului său, „cel mai bun mod de a spune ceva nou despre călătorii, cu accent pe lux şi tehnologie”.

Cu o lungime de 400 de metri, trenul, dacă va vedea lumina zilei, va fi o bijuterie tehnologică. Creat în întregime din sticlă, trenul va putea trece de la transparenţă la până la opacitate totală. De asemenea, va dispune de o terasă retractabilă, iar noaptea va deveni auriu.

FOTO autoevolution.com

Va putea atinge până la 160 de kilometri pe oră şi va oferi şapte tipuri de ambianţă pentru norocoşii de la bord, care vor trebui să scoată bani mulţi din conturi pentru o vacanţă de lux.

FOTO autoevolution.com

Investiţiile pentru realizarea acestui tren sunt pe măsura ambiţiilor conceptului, fiind estimate la 295 de milioane de euro.

Prin urmare, Thierry Gaugain, cunoscut pentru că a proiectat Venus, iahtul cu o lungime de 80 de metri al lui Steve Jobs, caută acum un investitor bogat care să cumpere conceptul. Designerul a recunoscut că acesta ar trebui să fie „la fel de nebun” ca el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările