Şi iată care sunt principalele tendinţe, aşa cum sunt prezentate ele de Jonathan Wood.

„Politicile globale intră în ape necunoscute. Ordinea liberală de după încheierea Războiului Rece aşa cum a fost ea făurită de SUA, Europa şi aliaţii lor, cea care oferă cadrul necesar pentru o companie multinaţională, este din ce în ce mai ameninţată de o serie de provocări, atât interne cât şi externe".

Sursele conflictuale externe sunt reprezentate de noile posturi de forţă în care se află economii ca cele ale Chinei, Indiei sau câtorva state mai mici din Africa sub-sahariană sau Asia de sud-est care "contestă în mod activ locul de prim rang, dominaţia instituţională şi atractivitatea ideologică a Occidentului....ambiţia unui regim legal internaţional cedează în faţa logicii naţionale a „realităţilor din teren".

Pe plan intern,„populismul politic occidental pune sub semnul întrebării viabilitatea şi durabilitatea ordinii liberale globale. Recentele succese ale mişcările naţionaliste, izolaţioniste şi protecţioniste în SUA şi Europa, adesea mixate cu facţiuni xenofobe, a scăzut sprijinul politic pentru comerţul global, ajutorul străin, liberalizarea comerţului şi investiţiilor, democratizare. Avansul rapid tehnologic afectează şi schimbă sensul industriei, identităţilor şi ideilor”.

Europa după Brexit

BREXIT a constituit un şoc pentru UE, dar nu este cel mai important dintre cele absorbite – cel puţin în termeni de viabilitate instituţională, scrie David Lea. În ciuda predicţiilor privind o vastă revoltă naţionalistă anti-UE, mişcările anti-UE din celelate state membre nu sunt mai puternice decât înainte. Cei ca Marine Le Pen şi Geert Wilders o duceau foarte bine şi înainte de Brexit - şi înainte de alegerea lui Trump în SUA - şi nu au fost întărite în mod semnificativ în sondaje după aceste momente... Populismul poate să fie mai puternic acum (mai ales în statele membre din centrul şi estul Europei), dar nu există încă o campanie politică în favoarea părăsirii blocului comunitar...Din punct de vedere instituţional, UE va rămâne prizoniera statutului său tradiţional – suferă de un deficit democratic, dar nimeni nu este foarte pornit să instaleze instituţii alese prin vot direct cu puterea de a schimba această stare de lucruri. Sunt puţine şanse să vedem Comisia Europeană confruntată cu un orice formă vot popular...iar Brexit va provoca multe afirmaţii despre nevoia de reconectare la cetăţeni, dar sunt puţine moduri în care asta să se întâmple în cazul Parlamentului, Comisiei şi, cel mai semnificativ, în cazul Consiliului. Orice ar afirma birocraţii nealeşi democratic de la Bruxelles, deciziile reale în UE se vor lua în camera unde sunt reuniţi şefii de state şi guverne....Iar dacă Brexit nu va ucide UE, ci o va face mai puternică, asta se va produce prin intermediul unor câştiguri marginale şi nu prin apariţia unei noi ere, pline de curaj...”.

Relaţiile SUA-Rusia

Pe drept cuvânt, notează Emily Ferris, un prim semnal concret asupra modului în care va fi formulată noua politică americană va fi dat de o eventuală decizie a lui Trump de a reduce sancţiunile americane împotriva Rusiei, gest care ar fi acum cu atât mai semnificativ în contextul în care UE a decis deja continuarea integrală a pachetului extins de sancţiuni, pînă la mijlocul lui 2017.

...Trump ar putea să sprijine în 2017 o reducere limitată a sancţiunilor împotriva Rusiei, cu scopul principal de a restaura legăturile de afaceri. Rusia este în favoarea simetriei: consolidarea NATO cu trupe şi capacităţi de luptă în Europa este în oglindă cu dezvoltareaa pe care o reprezintă trupele ruseşti masate la graniţa de est a Europei. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul sancţiunilor. Dacă Trump va face prima mişcare - şi ar putea folosi motivul că ”asta face bine afacerilor” şi ar fi şi o palmă dată Administraţiei Obama, ar fi ceva interpretat în Rusia drept un câştig major pentru Putin, consolidându-i astfel pe mai departe sprijinul popular înaintea alegerilor prezindenţiale din Rusia din martie 2018....Este foarte posibil ca perioada Trump să ne aducă o relaţie mai pragmatică între SUA şi Rusia, cel puţin pe termen scurt. Atitudinea sa faţă de Rusia – un partener de afaceri cu care trebuie şi se vor angaja discuţii – poate constitui iniţial drumul bun de urmat dat, pe termen lung, este greu de crezut că acest demers de tip tranzacţional va supravieţui complexităţilor diplomatice şi animozităţii cu rădăcini adânci dein relaţia SUA-Rusia”.

Rivalitatea cibernetică între SUA şi Rusia

Subiect extrem de sensibil care a atins acum dimensiuni imposibil de imaginat în trecut, un raport CIA formulând acuzaţii grave împotriva Rusiei, acuzaţii reluate acum de Preşedintele Obama care ameninţă Kremlinul cu măsuri de retaliere...Drept care iată cum descriu Emily Ferris şi Oliver Fairbank cea mai serioasă dintre opţiunile de răspuns ale americanilor, adică un atac de tip ”physical disruption” specific războiului cibernetic:

Capacitatea SUA de a produce probleme grave sau anihilarea sistemelor cibernetice în cazul unor state ostile a fost demonstrată de cazul ”Viermelui” Informatic STUXNET cu care au fost atacate instalaţiile din cadrul efortului nuclear iranian, sau operaţiunea de mai mare cuprindere OLYMPIC GAMES care avea ca misiune atacul întregii infrastructuri critice iraniene în cazul unui eşec al negocierilor privind programele nucleare ale Teheranului. Dar ameninţarea iraniană la adresa SUA - şi a stabilităţii în Orientul Mijlociu –sunt mai importante pentru establisment-ul politicii externe americane decît agresiunea informatică din partea Rusiei....Chiar dacă SUA ar decide un atac clandestin asupra, să spunem, spionajului militar rus (GRU) sau spionajului extern (SVR, care va fi curând integrat într-un nou puternic SERviciu FEderal de SEcuritate), riscul de escaladare este mare...existând riscul unui lung şir de acţiuni de retalierecare să pună probleme mari spionajului american – ca şă nu amintim nimic despre infrastructura naţională critică. Ceea ce ar fi o opţiune greu verosimilp pentru Trump care caută să restabilească relaţii bune cu Moscova...”

Terorismul: o ameninţare fragmentată

Jonathan Wood şi Bill Undell spun că, în 2017,”companiile se vor confrunta cu o ameninţare teroristă globală mai fragmentată şi mai puţin predictibilă. Alături de ameninţările persistente din partea grupurilor de extremă-stângă şi a celor etno-naţionaliste, continuă să se dezvolte ameninţarea extremistă islamistă. Eventualul colaps al ISIS în Siria şi Irak va provoca un exod global de militanţi experimentaţi. Formaţiunile străine afiliate la ISI – ca şi cele la reşeaua globală Al-Quaeda – vor intra în competiţie pentru influenţa locală şi regională. Propaganda jihadistă, potenţial accentuată de schimbprile produse înpolitica externă a SUA, vor continua să motiveze şi să inspire incidente violente, perpetrate atât de islamişti extremişti cât şi de persoane cu agende personale....Este probabil ca ISIS să evolueze în direcţia terorismului internaţional...Sursele de ameninţare urmează să apară în cadrul populaţiilor mari de refugiaţi...în special în Europa şi în Orientul Mijlociu”.

Cu scuzele necesare, am selectat doar câteva fragmente, analizele sunt mult mai largi şi ating şi ale domenii de mare interes. Puteţi accesa aici integralitatea raportului, vi-l recomand ca lectură necesară pentru a înţelege ceea ce ar putea să se petreacă în anul ce vine. Lectură complicată, dar extrem de utilă pentru ca, din perspectiva acestor informaţii, să vă puteţi forma propria imagine şi analiză asupra riscurilor globale. Sau, mai simplu, cum spu analiştii de risc strategic din Bruxelles, miza esenţială este de a putea prevedea în timp util care sunt şansele ca ceea ce se vede la capătul tunelului să fie lumina eliberatoare sau, dimpotrivă, este un alt tren care vine drept înspre noi.

Dumneavoastră decideţi ce credeţi, realitatea va demonstra justeţea estimărilor.