Aproximativ 1,5 milioane de ouă infestate cu salmonella, sub sechestru într-un depozit din Vaslui. „Analizăm să vedem dacă au ajuns pe piață”. Reacția omului de afaceri

0
0
Publicat:

Salmonella Enteritidis semnalată la două ferme de găini ouătoare din județul Galați a alertat autoritățile din Vaslui, care au pus sub sechestru aproximativ 1,5 milioane ouă. Autoritățile sanitar-veterinare verifică dacă din aceste loturi au ajuns ouă și pe piață.

Ouăle din ferme au ajuns într-un depozit din Vaslui pentru etichetare și ambalare FOTo: Pixabay
Ouăle din ferme au ajuns într-un depozit din Vaslui pentru etichetare și ambalare FOTo: Pixabay

Situația îngrijorătoare a fost semnalată în urma unui control în fermă, a precizat directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, Mihai Ponea. În urma acestui control a fost semnalată Salmonella Enteritidis la găinile ouătoare din două ferme care ar aparține omului de afaceri Fănel Bogos, potrivit Antena 3 CNN.

A apărut la niște găini din Galați, ca urmare a controlului făcut de fermier, (...) și am pus sub sechestru aproape 1,5 milioane de ouă, pentru că ancheta este în desfășurare și încercăm să identificăm să nu fi ajuns pe piață niciun ou contaminat cu Salmonella Enteritidis. Și de aici decide fermierul dacă se ucid găinile, dacă se păstrează și se duc ouăle către industrie, către categoria B, este încă în desfășurare acțiunea acestor ouă contaminate cu salmonella”, a precizat Ponea, pentru „Adevărul”.

Cele două ferme sunt în județul Galați, în schimb ouăle erau dirijate, în integralitate, către un depozit din Vaslui. „Ouăle sunt în continuare dirijate doar către județul Vaslui, pentru că dintr-o fermă ouăle nu pot să meargă decât într-un centru de ambalare unde se aplică acel cod pe ou. Nu poate din fermă să se vândă direct”, a mai precizat Ponea.

Din ferme ouăle au ajuns în depozitul din Vaslui, unde sunt sortate, marcate și ambalate. În cadrul anchetei se verifică acum dacă din depozit au plecat cumva către piață ouă provenite de la găinile la care a fost depistată Salmonella.

Controlul derulat la fermă face parte dintr-un program european de monitorizare a salmonellelor, a mai precizat directorul DSVSA Vaslui. Conform acestui program, orice lot de găini care merge la sacrificare trebuie testat, în plus găinile aflate în exploatare fiind de asemenea testate periodic.

Noi suntem într-un program național și european de monitorizare a acestor salmonelle și nu există niciun lot - ouă, găini, pui – sacrificat fără să fie testat de salmonella, atât de către stat, cât și de către operator”, a mai adăugat Ponea.

În județul Vaslui, pe de altă parte, a mai fost semnalat un alt caz de găini cu salmonella, provenite de la o fermă din Botoșani și sacrificate la un abator din Vaslui, potrivit directorului DSVSA Vaslui.

Salmoneloză cu repetiție în fermele omului de afaceri

La fermele omului de afaceri Fănel Bogos nu este pentru prima dată semnalată salmonella. În septembrie 2024, într-o fermă din Muntenii de Jos a fost confirmat un focar de salmoneloză, ulterior proprietarul fermei depunând la ANSVSA un dosar de despăgubiri pentru pierderile suferite (au fost sacrificate aproximativ 230.000 păsări), suma solicitată ridicându-se la 13 milioane lei.

DSVSA Vaslui a refuzat în schimb să aprobe dosarul de despăgubire, în contextul mai multor nereguli descoperite în fermă (inclusiv trasabilitatea exemplarelor și modul de raportare către DSVSA Vaslui a suspiciunilor de boală).

De la solicitarea despăgubirii s-a ajuns în schimb la fapte penale, omul de afaceri încercând, „cu sprijinul mai multor persoane și sisteme relaționale de influență”, după cum arătau procurorii, mai multe demersuri pentru a-l schimba din funcție pe directorul executiv al DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

Fănel Bogos a confirmat, pentru „Adevărul”, că în primele zile ale lunii aprilie 2026, în cadrul programului de autocontrol, au apărut probe pozitive de salmonella, într-o singură fermă din Galați, în două din cele trei hale, personalul înștiințând DSVSA, conform procedurilor. 

Pe oameni nu i-am făcut noi și nu trebuie să-i îmbolnăvim noi. Nu ne putem juca cu lucrul acesta”, a spus Bogos, precizând că produsele sale merg în toată țara, fiind producătorul român care pune pe piață ce amai mare cantitate de ouă, producția fiind de aproximativ 700.000-800.000 ouă zilnic. Ferma are un program strict de autocontrol, dincolo de acesta existând, pe fluxul până când produsele ajung la consumator, și alte filtre, respectiv alte testări. 

Dincolo însă de evenimentele care pot să apară într-o fermă, cum este și acest caz de salmonella semnalat chiar de către reprezentanții fermei, Fănel Bogos acuză că este supus unei hărțuiri constante din partea autorităților, în trei județe din cele șase în care are ferme. Concret, omul de afaceri semnalează că este „călcat” foarte des de funcționari veniți în control, care fac exces de zel, iar ceea ce se întâmplă după un eveniment precum cel în discuție ridică semne de întrebare. E vorba de condițiile de repopulare a fermei, de variantele pe care le are la dispoziție pentru a valorifica/distruge produsele contaminate etc., suspiciunea acestuia fiind că în fapt se încearcă înlăturarea sa de pe piață. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite