Drum surpat și abandonat. Șoseaua care leagă Câmpina de DN1 e închisă de trei luni: „Au spus că va fi gata până la Paște. N-au spus care Paște”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul județean 101R, care leagă Câmpina de localitatea Cornu și de DN1, este blocat de aproape trei luni, după ce o alunecare de teren a provocat prăbușirea carosabilului. Deși autoritățile promiteau că circulația va fi reluată până la Paște, lucrările de consolidare nici măcar nu au început.

Drumul s-a surpat în urmă cu trei luni. FOTO FB  Primăria Municipiului Câmpina
Drumul s-a surpat în urmă cu trei luni. FOTO FB Primăria Municipiului Câmpina

 Oamenii sunt nevoiți să parcurgă zilnic rute ocolitoare de câțiva kilometri, potrivit Digi 24.

Localnicii, revoltați

Închiderea drumului a dat peste cap naveta locuitorilor din zonă. Mulți dintre ei spun că drumul era intens folosit pentru a evita aglomerația din centrul Câmpinei și semafoarele, iar acum sunt obligați să ocolească pe la Cornu sau să urce pe DN1.

Unii localnici ironizează promisiunile autorităților, spunând că termenul „până la Paște” nu a fost clarificat:

„Probabil se refereau la Paștele Cailor”, a comentat un localnic.

Alții reclamă lipsa transportului public pe ruta afectată și se plâng că naveta a devenit un coșmar.

Soțul meu lucrează în Cornu și trebuie să înconjoare toată Câmpina. Pierde timp și bani în fiecare zi”, spune  un localnic.

Autoritățile: „Nu avem buget aprobat”

Virgil Daniel Nanu, reședintele Consiliului Județean Prahova, a declarat pentru sursa citată că instituția nu poate interveni până la aprobarea bugetului județean.

Abia ulterior vor putea fi demarate studiile necesare pentru a evalua dacă alunecarea de teren s-a agravat și ce lucrări sunt necesare.

Drumul prăbușit necesită intervenții majore, având în vedere că alunecarea de teren a fost provocată de zăcămintele de sare din subteran, ceea ce complică lucrările de stabilizare.

După aprobarea bugetului, specialiștii vor întocmi un nou studiu geotehnic, urmând ca autoritățile să decidă tipul de consolidare necesar.  Deocamdată, drumul rămâne închis, iar localnicii continuă să suporte consecințele întârzierilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite