12 aprilie: Ziua în care s-a născut Florin Zamfirescu, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați actori și regizori români
0Pe 12 aprilie 1949 s-a născut marele actor român Florin Zamfirescu. Tot în această zi, în 1978, Nicolae Ceaușescu făcea ultima lui călătorie în Statele Unite.
1457: Ștefan cel Mare l-a alungat din scaunul țării pe Petru Aron
Bătălia de la Doljești, Neamț, este prima bătălie purtată de Ștefan cel Mare, cea în care l-a învins pe Petru Aron, cel care i-a ucis tatăl. După această confruntare, voievodul s-a îndreptat spre Suceava.
„Dorind să răzbune moartea tatălui său, tânărul Ştefan pătrunde în Moldova cu sprijinul lui Vlad Ţepeş. Adună sub steaguri circa 6 000 de oameni cu care se îndreaptă spre Suceava pentru a-l da jos pe Petru Aron. Lupta are loc la Doljeşti, pe Siret, la data de 12 aprilie 1457, încheindu-se cu înfrângerea lui Petru Aron“, potrivit unei rubrici de pe Facebook intitulată de pe Facebook, „Dreptul la neuitare“.
Ştefan a fost fiul domnitorului Bogdan al II-lea, asasinat în primăvara anului 1451 de fratele său vitreg, Petru Aron. „În anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea şi a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori şi i-au tăiat capul“, se arată în „Letopiseţul anonim“ al Moldovei.
1884: S-a născut Daniel Danielopolu, medic, membru titular al Academiei Române
S-a născut la Bucureşti. Şi-a efectuat studiile liceale la Bucureşti (1897 1900), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1900-1910).
În 1910 a obţinut titlul de doctor în medicină cu teza „Contribuţiuni la studiul tuberculinei brute”, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866 - 2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A lucrat ca şef de laborator la Spitalul „Colţea” din Bucureşti (1904-1907), apoi ca asistent la Laboratorul de Medicină Experimentală al doctorului I. Cantacuzino (1907 1916), şef de clinică la Clinica II Medicală (1910-1918), şef al Secţiei de Boli Contagioase din Iaşi (1916-1918). Profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1920-1955).
A fondat şi apoi a condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei (1948-1955), a iniţiat înfi inţarea Academiei de Medicină, al cărei secretar a fost (1935-1948). A fost şi ministru al Sănătăţii şi Asigurărilor Sociale (1944-1945).
Fiziolog, clinician şi farmacolog, personalitate proeminentă a ştiinţei medicale româneşti, a deschis noi drumuri în medicina teoretică şi practică, fundamentând în mod consecvent activitatea clinică pe studiul fiziologiei şi fiziopatologiei. În 1912, a publicat primul său volum ştiinţific, „Tulburările ritmului cordului”. În 1919 a publicat, la Paris, monografia „Typhus exanthématique”, lucrare apărută în urma experienţei sale din timpul Primului Război Mondial, când a condus un spital destinat combaterii epidemiei de tifos.
A abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţie cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca pe nişte sisteme.
A fost o autoritate la nivel mondial în studiul sistemelor neurovegetative, introducând noi metode de investigare, ca de exemplu proba atropinei şi a ortostatismului. Rezultatele investigaţiilor sale clinice şi de laborator le-a expus pe larg într-o serie de lucrări (ca, spre exemplu, „Acţiunea digitalei asupra tensiunii arteriale în hipertensiune”, „Le tonus cardio-vasculaire et l’epreuve amphotrope sinocarotidienne”, „Reactivitatea organismului în fiziologie, patologie, farmacodinamie şi terapeutică” ş.a.), precum şi în peste 200 de studii.
Membru al unor prestigioase organisme ştiinţifi ce: Academiile de Medicină din Buenos Aires, Madrid, Paris, Asociaţia medicilor de limbă franceză, Societatea de Endocrinologie din Paris, Societatea Medicilor din Viena, Societatea Europeană de Cardiologie etc. Membru de onoare (din 31 mai 1938), apoi membru titular (din 12 aug. 1948) al Academiei Române. A murit la Bucureşti.
1899: S-a născut Tudor Teodorescu-Branişte, prozator
S-a născut la Piteşti. A urmat cursurile şcolii primare şi şase clase de liceu în oraşul natal. După intrarea României în Primul Război Mondial, în urma refugiului din 1916 în Moldova ajunge cu familia la Bârlad, unde lucrează într-un spital militar, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
A semnat, de-a lungul timpului, A. Branişte, T. Lăstun, Rivarol. Prima sa carte, culegerea de nuvele şi schiţe „Suflet de femeie”, a apărut în 1920, după care au urmat câteva volume de proză scurtă, precum şi mai multe romane.
Amintim dintre scrierile sale: „Şovăiri” (1921), „Oameni şi cărţi” (1922), „Ochiul de nichel” (1927), „Fundătura cimitirului no. 13” (1932), „Domnul Negoiţă” (1932), „Băiatul popii” (1933), „Oameni de ieri...” (1938), „Prinţul” (1944), „Scandal” (1945), „Primăvara apele vin mari” (1960), „Oameni şi paiaţe” (1967), „Pavilionul de vânătoare” (apărut postum, în 1986) ş.a.
Totodată, a tradus din scrierile lui Benjamin Constant, Andre Maurois ş.a. A colaborat şi la emisiuni radiofonice, din 1929, susţinând rubrica „Revista săptămânii literare şi artistice”. A fost secretar al Editurii Cultura Naţională (1922-1926), precum şi deputat din partea Partidului Ţărănesc (1926-1928). A murit la Bucureşti.
1924: S-a născut Peter Safar, medicul austriac care a descoperit „sărutul vieţii”
Medicul şi cercetătorul Peter Safar s-a născut la 12 aprilie 1924, la Viena. A urmat colegiul de medicină, absolvind Universitatea din Viena în 1948. A studiat oncologia şi chirurgia pentru o scurtă perioadă de timp, înainte de plecarea sa, în 1950, la Yale New Haven Hospital pentru a-şi continua studiile.
În 1952, a încheiat studiile în anesteziologie la Universitatea Pennsylvania. Peter Safar a călătorit în Peru pentru a coordona departamentul de anesteziologie al Institutului Naţional al Cancerului din Lima. Au urmat poziţii similare la Baltimore City Hospital în Maryland, unde a lucrat până în 1961.
În Baltimore a desfăşurat mai multe cercetări în proceduri dedicate acordării ajutorului medical de bază privind tehnicile de respiraţie în caz de intervenţii pentru salvarea vieţii. A îmbinat aceste proceduri cu metodologiile masajului cardiac la nivelul pieptului persoanei vizate astfel încât aceste demersuri ale sale aveau să devină metoda de bază pentru resuscitarea cardiopulmonară. Peter Safar a depus eforturi considerabile de-a lungul vieţii pentru îmbunătăţirea şi popularizarea metodei.
A colaborat cu o companie norvegiană pentru crearea primului manechin de instructaj privind resuscitarea cardiopulmonară - Resusci Anne. În 1961, s-a mutat la Universitatea Pittsburgh, unde a pus bazele unui departament de anesteziologie, care din acel moment avea să devină cel mai mare departament academic de anesteziologie din SUA.
Safar şi-a consolidat renumele în calitate de pionier în resuscitarea cardiopulmonară şi în medicina de intervenţie critică, punând şi bazele primei unităţi de îngrijire şi serviciu paramedic de ambulanţă. A contribuit, de asemenea, la creionarea primului ghid pentru comunitatea extinsă a serviciilor medicale de urgenţă.
A înfiinţat centrul internaţional de cercetare în resuscitare la Universitatea Pittsburgh, pe care l-a condus până în 1994. A fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru medicină. A publicat peste 1.300 de lucrări de specialitate, 600 de recenzii, 30 de cărţi şi manuale. La 3 august 2003, renumitul medic, cercetător şi pionier al resuscitării cardiopulmonare Peter Safar s-a stins din viaţă, în Pittsburgh, Pennsylvania.
1943: Întâlnirea dintre mareşalul Ion Antonescu şi Adolf Hitler la Castelul Klessheim
Întâlnirea dintre mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului român, și Adolf Hitler la castelul Klessheim, situat în apropierea orașului Salzburg, în Austria, a avut loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada când România era aliată cu Germania nazistă.
În cadrul acestei întâlniri, Hitler i-a cerut personal lui Antonescu să nu mai întrețină nicio formă de discuții sau tratative pentru pace cu puterile antifasciste. Acest lucru reflectă politica fermă a Germaniei naziste de a menține aliații săi în război și de a-i convinge să rămână loiali cauzei Axei.
Mareșalul Ion Antonescu, care era conducătorul statului român în perioada respectivă, a fost pus într-o poziție delicată, fiind nevoit să echilibreze interesele României cu cerințele stricte ale Germaniei naziste. În urma întâlnirii de la Klessheim, România a continuat să rămână un aliat loial al Germaniei naziste până la finalul războiului, contribuind la efortul de război al Axei în diverse moduri, inclusiv prin participarea la campaniile militare în Est.
1944: Se încheie prima bătălie de la Târgu Frumos
Un conflict mai puțin cunoscut purtat de România în cel de-al Doilea Război Mondial este bătălia de la Târgu Frumos, în care țara a luptat alături de Germania Nazistă contra Uniunii Sovietice.
Potrivit Historia, acestea au fost luptele preliminare în care trupele sovietice au obținut unele succese tactice, și care au condus la prima bătălie pentru cucerirea orașului Târgu Frumos, pe care Armeegruppe Wöhler era hotărât să nu-l piardă.
În avangarda Armatei 27 sovietice, Corpul 35 Pușcași de Gardă și-a reluat înaintarea spre sud, din regiunea Hârlău spre Târgu Frumos, în dimineața zilei de 9 aprilie, având în eșalonul I Diviziile 206 și 202 Pușcași. După ce pușcașii Diviziei 206 au respins trupele române din Târgu Frumos, zonele adiacente au început să pregătească poziții defensive la sud și sud-vest de oraș.
Între timp, în sectorul de atac al Armatei 40 de la vest de Târgu Frumos, Divizia 42 Pușcași, aflată în avangarda Corpului 51 Pușcași, a capturat Pașcaniul de la trupele Diviziei 6 Infanterie române în după-masa zilei de 9 aprilie, iar forțele Diviziei 232 Pușcași din același corp au atac pozițiile române, situate la 27 km N de Târgu Frumos. Simultan, la est de Târgu Frumos, detașamentele înaintate ale Armatei 2 Tancuri, care se duelase cu mica grupare tactică din Divizia 24 Blindate la nord de Podu Iloaiei, au încercat să sprijine lupta infanteriei proprii din regiunea Târgu Frumos, dar nu au putut rupe lupta cu defensiva germană. Acest lucru a permis unităților române și germane un respiro important, necesar pentru a reacționa eficient la noua amenințare.
În seara de 9 aprilie, cele trei divizii de pușcași din eșalonul I al Corpului 35 Pușcași (Armata 27) au capturat Târgu Frumos și au realizat o pătrundere adâncă de peste 11 km în dispozitivul defensiv al trupelor române de la sud și sud-est de oraș.
Luptele s-au desfășurat în zona Podu Iloaiei-Târgu Frumos, astfel că la Germania a atacat spre vest de-a lungul comunicației dintre cele două orașe, pe două coloane care se deplasau la nord și la sud de acest drum trupele sovietice de valoarea unui corp de armată aflate la sud de Târgu Frumos.
Pe parcursul zilei de 12 aprilie, infanteria din Regimentul de Grenadieri, sprijinită de tunuri AT autopropulsate, a lichidat ultimele elemente din Diviziile 206 Pușcași și 3 Aeropurtate încercuite într-o mică pungă la vest de oraș și au extins linia de apărare a regimentului cu câțiva kilometri către vest, unde s-a realizat legătura cu unitățile Diviziei 1 Gardă, formând un front defensiv continuu la vest de oraș. În flancul drept al Germaniei se afla o grupare tactică de luptă formată din Divizia 24 Blindate, care la rândul său se învecina cu Divizia 7 Infanterie română, care apăra un sector situat la nord-vest de Iași.
1945: Se stinge din viață Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea președinte al SUA
Născut la 30 ianuarie 1882, în New York, SUA, Franklin Delano Roosevelt a fost cel de-al 32-lea președinte al Statelor Unite, dar și singurul care a rămas în funcție timp de patru mandate.
În ciuda oboselii sale evidente din cauza vârstei și a impactului celui de-al Doilea Război Mondial, el a continuat să fie un lider influent, cu o viziune clară asupra viitorului Americii. Alegerile din 1944 au fost un moment definitoriu pentru politica americană, aducând în prim-plan atât realizările sale, cât și erorile care au marcat acest mandat istoric, scrie Rador.
În 1900, Roosevelt a intrat la Universitatea Harvard, acolo unde a căzut sub vraja vărului său, Theodore Roosevelt, care urma să devină președinte anul următor.
Tot atunci, potrivit Britanica, Franklin a cunoscut-o și pe Eleanor Roosevelt, nepoata lui Theodore, care se ocupa cu activismul civic în New York City. Cei doi s-au căsătorit în 1905.
Bolnav de poliomelită, sau paralizia infantilă, Roosevelt a devenit în 1928 guvernatorul New York-ului. Acesta s-a plimbat în tot statul arătându-le newyorkezilor că boala de care suferea nu i-au afectat reziliența și vitalitatea tinerească care i-au determinat pe oameni precum Howe să prezică un mare succes politic.
În ziua alegerilor, Roosevelt câștigă cu 25.000 de voturi, devenind guvernatorul statului.
În 1933, Roosevelt câștigă primul mandat la președinție, succedându-i lui Herbert Hoover. În primul mandat, acesta s-a concentrat pe reducerea taxelor în cazul fermierilor și pe furnizarea de utilități publice mai ieftine pentru consumatori.
Ajungând în 1944, campania pentru al patrulea mandat s-a desfășurat într-un context internațional și național extrem de complex. Al Doilea Război Mondial se afla în plină desfășurare, iar Roosevelt se confrunta cu o provocare enormă: liderii americani trebuiau să țină sub control atât frontul extern, cât și cel intern.
În aprilie 1945 a călătorit la cabana sa din Warm Springs, Georgia pentru a se odihni. În după-amiaza zilei de 12 aprilie, în timp ce stătea pentru un portret, a suferit o hemoragie cerebrală masivă și a murit câteva ore mai târziu.
1949: S-a născut Florin Zamfirescu, actor
Născut pe 12 aprilie 1949, în orașul Călimănești, din județul Vâlcea, Florin Zamfirescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și respectați actori, pedagogi și regizori români.
Educația sa primară și secundară a avut loc în orașul natal, unde a absolvit atât școala generală, cât și liceul. În anul 1967, Zamfirescu a intrat pe primul loc la prestigiosul Institut de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din București, la Facultatea de Arte Actoricești. A absolvit această facultate în 1971, fiind șef de promoție. L-a avut ca mentor pe profesorul Constantin Moruzan.
Debutul său în lumea actoriei a avut loc tot în anul 1971, când a fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș. După doi ani, s-a mutat la București, la Teatrul Giulești, astăzi cunoscut sub numele de Teatrul Odeon. Între anii 1991 și 1994, a îndeplinit funcția de director adjunct artistic al acestui teatru.
Începând cu anul 1996 și până în prezent, Zamfirescu a activat ca profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București (UNATC), unde a împărtășit din vasta sa experiență cu generațiile tinere de artiști.
Cum a răspuns Ceauşescu întrebărilor primite de la jurnaliştii americani. „Este mai uşor să stai să pui întrebări decât să fii preşedinte“În paralel cu activitatea sa didactică, Zamfirescu și-a continuat cariera de actor de scenă și film, precum și cea de regizor teatral. A jucat în peste 20 de piese la Teatrul de Stat din Târgu Mureș și a interpretat roluri într-o gamă variată de piese la Teatrul Giulești și Teatrul Odeon, lucrând cu regizori de renume și abordând opere semnificative ale literaturii dramatice universale.
În lumea filmului, Zamfirescu a apărut în peste 30 de filme românești, lucrând cu regizori precum Dan Pița, Mircea Veroiu și Lucian Pintilie. De asemenea, a fost prezent în producții televizate, inclusiv în serialele de televiziune „Lumini și umbre” și „În derivă”, produs de HBO.
Florin Zamfirescu este considerat una dintre figurile emblematice ale scenei artistice românești contemporane, aducând contribuții semnificative atât în domeniul artistic, cât și în cel educațional.
1961: Se stinge din viață fizicianul român Gheorghe Manu
Născut la 13 februarie 1903, la București, Gheorghe Manu a fost un fizician de renume mondial, descendent al unei vechi familii de intelectuali patrioți, fiind nepotul generalului George Manu care s-a distins în Războiul de Independență.
Ca opțiune politică, scriu cercetătorii CNSAS, a fost legionar. Aderând la această mișcare în anul 1937, după finalizarea studiilor sale pariziene, anul în care Legiunea a atras o serie de tineri intelectuali de mare valoare.
George Manu a activat în Mișcarea Națională de Rezistență din România, grupare ce lupta pentru eliberarea de sub dominația sovietică, încercând să se pregătească pentru eventualitatea unui război între URSS și puterile occidentale. În 1946, la Curtea Militară de Casare și Justiție, este judecat procesul organizațiilor subversive.
În 1954, fizicianul a revenit în Aiud de la mina de plumb Baia Sprie cu un lot de 60 de deținuți.
Chiar și în acest condiții, el a fost dascăl în închisoare pentru mulți tineri care fuseseră arestați de pe băncile școlii sau ale universităților și care erau, prin urmare, cu studiile neterminate.
Bolnav de tuberculoză, a decedat la 12 aprilie 1961, în penitenciarul Aiud.
1965: Se naște fotbalistul român Mihai Stoica
Născut la 12 aprilie 1965, la Sibiu, Mihai Stoica, sau Meme Stoica, a fost un fotbalist român, care în prezent ocupă funcția de manager general al FCSB.
Acesta a jucat la echipele Metalosport Galați, Oțelul Galați, Victoria Râmnicu Sărat și Șantierul Naval Tulcea - SNT până în 1992, când a ocupat funcția de director executiv, timp de 10 ani, la Oțelul Galați.
În perioada 2004-2007, Meme Stoica devine președinte la Steaua București, după care, până în 2010, la Unirea Urziceni. Revine la Steaua București în 2010.
În martie 2014, a fost condamnat de o curte de apel din România la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru spălare de bani și evaziune fiscală în legătură cu transferul a 12 fotbaliști români în străinătate. În februarie 2016, a fost eliberat condiționat din închisoare, și la scurt timp a revenit la Steaua în postura de director sportiv.
1978: Vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu în SUA. Întâlnirea cu președintele SUA, Jimmy Carter
Între 12 și 17 aprilie 1978, Ceaușescu a efectuat ultima lui călătorie în Statele Unite. Vizita a fost descrisă cu lux de amănunte de Ion Mihai Pacepa, care l-a însoțit cu această ocazie pe secretarul general. În timpul vizitei a fost semnată o declarație comună a celor doi președinți, delegația română a vizitat și câteva întreprinderi industriale din diferite regiuni ale țării. Evenimentul cel mai important din cursul vizitei a fost însă demonstrația emigranților români anticomuniști din New York. A fost momentul în care Ceaușescu a cedat nervos.
Pe 16 aprilie a anunțat că se întoarce imediat în țară și a cerut ca avionul să-i fie pregătit pentru plecare. Pentru ziua următoare erau însă planificate întâlniri cu reprezentanții unor organizații evreiești și cu oameni de afaceri. Ambasadorul R.S.R. la Washington, Nicolae M. Nicolae, s-a dus imediat la Ceaușescu să-l convingă să renunțe la această decizie. Astfel încât, în cele din urmă, conducătorul român s-a răzgândit și și-a continuat vizita, dar impresia neplăcută a rămas.
Între 12 și 17 aprilie, ziarul Scînteia a publicat în fiecare zi informații despre evenimentele din timpul vizitei oficiale. Poporul român era la curent cu ce se petrece în afara țării. Vineri, 14 aprilie, ziarul adaugă în publicația sa, paragrafe din discursurile susținute de președintele român și cel american.
1989: A murit Ray Robinson „Sugar” (Walker Smith), campion la box
Pugilistul american de categorie mijlocie Walker Smith Jr., alias „Sugar” Ray Robinson, s-a născut la 3 mai 1921 în Ailey, statul Georgia, SUA. American de culoare, „Sugar” Ray Robinson şi-a construit un palmares şi o reputaţie de geniu al „nobilei arte”, notează volumul „Campionii Secolului XX” (Bucureşti, Editura Fundaţia Rompres, 2000).
„Sugar” Ray a fost campion mondial la categoria semimijlocie. A câştigat 91 de lupte fără întrerupere, fi ind a treia cea mai lungă serie fără înfrângere din istoria boxului profesionist. În 1951, cucereşte Centura cu Diamante la categoria mijlocie, învingându-l pe Jake La Motta, „taurul din Bronx”. Urmează o serie de victorii fulminante asupra celor mai buni „mijlocii” ai timpului, printre care Rocky Graziano, Gene Fullmer, Carmen Basilio, Bob Olson, Denny Moyer, care îl consacră ca mare vedetă a pugilismului mondial, menţionează volumul „Campionii Secolului XX”. A deţinut titlul mondial la categoria semimijlocie de cinci ori, apoi a câştigat titlul mondial la categoria mijlocie, între 1951 și 1960.
Forţă dominantă în ringul de box timp de două decenii, „Sugar” Ray avea 38 de ani când a obţinut ultimul său titlu la categoria mijlocie, arată site-ul www.cmgww.com. Activitatea de boxer alternează cu apariţiile sale pe scenele de music-hall, „Sugar” Ray fiind un excelent dansator.
Abandonează boxul, dar afacerile nu-i reuşesc şi, urmărit de fisc pentru datorii mai vechi, revine în ring în 1955. Pentru „bătrânul” „Sugar” Ray Robinson urmează o perioadă destul de grea, dar rezistă şi timp de zece ani, până la vârsta de 45 de ani, susţine 64 de meciuri, reuşind să câştige titlul mondial după o absenţă de patru ani.
Se retrage definitiv din „careul magic” după o carieră profesionistă de circa 25 de ani, cu un bilanţ impresionant de 128 victorii, un egal şi două înfrângeri, cu 84 de KO-uri, la vârful carierei sale. În mod cu totul uimitor, în peste 200 de lupte în ring, „Sugar” Ray nu a fost niciodată eliminat fizic (deşi a primit un KO tehnic).
În total, a acumulat 109 KO-uri, stabilind un record de 175-19-6 cu două meciuri fără decizie din partea arbitrilor. Campionul mondial Muhammad Ali (Cassius Clay) l-a numit pe „Sugar” Ray Robinson drept „regele, stăpânul, idolul meu”.
În 1997, revista „The Ring” l-a desemnat pe „Sugar” Ray „cel mai bun boxer din toate timpurile”. În 1999, Associated Press l-a numit cel mai mare boxer al secolului la categoriile semimijlocie şi mijlocie. A fost inclus în International Boxing Hall of Fame în 1990. Suferind de maladia Alzheimer, „Sugar” Ray a murit la 12 aprilie 1989, la Los Angeles, potrivit https://boxrec.com, lăsând amintirea unui campion magnific, al cărui talent a uimit lumea boxului timp de trei decenii.
1989: S-a născut cântăreața română Antonia Iacobescu
Antonia (n. 12 aprilie 1989, București, România) este o cântăreață și compozitoare română. Ea s-a lansat în anul 2009 prin colaborarea împreună cu producătorul Tom Boxer la succesul internațional al piesei „Morena”. De atunci, Antonia a lansat mai multe piese de succes în România, iar albumul ei de debut „This Is Antonia” a fost lansat în aprilie 2015.
Antonia s-a căsătorit în 2011 cu omul de afaceri italian Vincenzo Castellano, iar împreună au o fetiță, Maya Rosario Castellano (născută la 28 august 2010). Cei doi s-au despărțit în 2013, când a început un lung proces de divorț care s-a încheiat în 2020. În 2013, Antonia a început o relație cu cântărețul român Alex Velea, cu care are doi copii, Dominic (născut la 27 decembrie 2014) și Akim (născut la 7 decembrie 2016). După opt ani, cei doi și-au anunțat logodna în iulie 2021.
2012: A decedat politicianul roman Gabriel Țepelea, academician, fost vicepreședinte al PNTCD
Membru de onoare al Academiei Române, filolog şi politician, profesorul Gabriel Ţepelea a avut o viaţă demnă de un roman. S-a înscris în PNŢ în 1933, fiind apropiat de Iuliu Maniu, a stat şase ani în închisorile comuniste, a ajuns decan al Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Piteşti şi ulterior deputat timp de zece ani.
Actorul Florin Zamfirescu, de partea Marinei Almășan în scandalul de la TVR2
Născut pe 6 februarie 1916 la Borod, în judeţul Bihor, Gabriel Ţepelea a urmat cursurile Liceului „Emanuil Gojdu” din Oradea între 1926-1933 şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj între 1933 şi 1937. Timp de un an, în perioada 1937-1938, a făcut stagii de specializare în Franţa. Şi-a susţinut teza de doctorat în 1948 sub coordonarea lui George Călinescu.
Apropiat de Iuliu Maniu, s-a înscris în PNŢ în 1933, derulând o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor ţărăneşti. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost redactor la ziarul „Ardealul”, patronat de Iuliu Maniu şi corespondent de presă şi redactor la „Universul” (1943-1945).
În 1949 a fost condamnat de comunişti la temniţă grea şi confiscarea averii, stând în închisoare timp de şase ani. După eliberare, a fost nevoit să lucreze o perioadă ca muncitor necalificat şi bibliotecar. A fost reîncadrat ca profesor în 1958. În 1964 a început să predea la Universitatea din Piteşti, unde a pus bazele unei secţii de limbi străine, ajungând în 1971 decan al Facultăţii de Filologie, funcţie pe care a deţinut-o timp de patru ani. În total, Gabriel Ţepelea a predat 17 ani la Universitatea din Piteşti.
După Revoluţia din decembrie 1989, Gabriel Ţepelea a intrat în prim-planul vieţii politice, fiind alături de Corneliu Coposu la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte. A fost ales deputat de Bihor în 1990, 1992 şi 1996, iar în 1993 a fost numit membru de onoare al Academiei Române. Doctor honoris causa al universităţilor din Oradea, Arad şi Piteşti, Gabriel Ţepelea a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată de Republica Franceză (2001).
A avut numeroase contribuţii importante în domeniul filologic, adunate în volumele Studii de istorie şi limbă literară (1970), Corelaţia limbă – literatură (1971), Opţiuni şi retrospective (1989), Pentru o nouă istorie a literaturii şi culturii române vechi (1994), impunându-se în special cu cercetările sale privind cultura veche românească.
Gabriel Ţepelea s-a stins din viaţă la 96 de ani, în aprilie 2012.
2018: A murit Carmen Stănescu, actriță
Carmen Stănescu, o legendă a scenei românești, s-a născut la 29 iulie 1925, în inima Bucureștiului. De la o vârstă fragedă, a manifestat un interes pronunțat pentru artă și cultură, iar în adolescență și-a dezvoltat abilitățile sportive, practicând diverse discipline, printre care și tirul.
Impresionant este faptul că a făcut parte, timp de cinci ani, din echipa națională de tir, demonstrându-și determinarea și dedicarea în orice domeniu își propunea.
Între anii 1944 și 1948, Carmen Stănescu a urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a avut privilegiul de a fi eleva distinsei profesoare Marioara Voiculescu. Debutul său în lumea teatrului a avut loc în anul 1945, când a interpretat rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Frații Karamazov”, marcând astfel începutul unei cariere remarcabile.
De-a lungul carierei sale impresionante, Carmen Stănescu a încântat publicul cu peste 30 de roluri memorabile, pe scena Teatrului Național din București, dar și a altor teatre importante din Capitală. A fost o prezență luminată și influentă în peisajul artistic românesc, colaborând cu mari nume ale scenei, printre care se numără Silvia Dumitrescu Timică, Sonia Cluceru, Costache Antoniu, Alexandru Giugaru, Alexandru Finți, George Calboreanu, Emil Botta, Grigore Vasiliu-Birlic și mulți alții.
În viața sa personală, Carmen Stănescu a fost căsătorită cu actorul Damian Crâșmaru (1931-2019), formând un cuplu care a fost admirat și respectat în lumea artistică. Moartea ei, la vârsta de 92 de ani, pe 11 aprilie 2018, a însemnat o pierdere profundă pentru industria cinematografică și teatrală din România.
2022: A murit Traian Stănescu, actor de teatru și film
Traian Stănescu, unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru și film, s-a născut la 27 martie 1940 în frumosul oraș Făget, din județul Timiș. După o copilărie petrecută în această zonă pitorească, și-a urmat pasiunea pentru artă și a decis să se îndrepte către lumea teatrului.
În anul 1961, Traian Stănescu a absolvit prestigiosul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică din București, sub îndrumarea profesorului G.D. Loghin. În același an, a început să-și construiască cariera la Teatrul de Stat din Piatra Neamț (actualmente Teatrul Tineretului), unde a rămas până în 1964. Aici, a avut privilegiul să joace în premiere memorabile și să facă parte dintr-un colectiv artistic tânăr și talentat.
Întorcându-se în București în 1964, Traian Stănescu a continuat să își construiască reputația de actor remarcabil, jucând succesiv la Teatrul Giulești, Teatrul Mic și, începând din 1968, la prestigiosul Teatrul Național „I.L. Caragiale”. În 2002, a devenit societar de onoare al acestui teatru de referință din România.
Pe parcursul carierei sale impresionante, Traian Stănescu a interpretat numeroase roluri memorabile în piese celebre precum: „Enigma Otiliei”, „Regele Lear”, „Richard al III-lea”, „Cine are nevoie de teatru”, „Orfeu în Infern” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa de actor, Traian Stănescu a fost și un recitator remarcabil din creațiile lui Eminescu, iar în anii '80 a acceptat să apară în spectacole omagiale televizate dedicate lui Nicolae Ceaușescu, alăturându-se altor artiști de seamă ai vremii.
În viața sa personală, Traian Stănescu a fost căsătorit din 1977 cu actrița Ilinca Tomoroveanu, până la moartea acesteia. Cei doi au avut împreună un fiu, Mihai Stănescu. Traian Stănescu s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 12 aprilie 2022, la București.
Se încarcă comentariile...
