La doar două zile apropiere după ce marţi la Vatican noul Papă din Argentina a fost instalat, azi în Marea Britanie, în urma retragerii teologului Rowan Williams (a condus fix 10 ani), Biserica Anglicană şi-a înscăunat noul Arhiepiscop de Canterbury în persoana lui Justin Welby (şcolit la Cambridge, casatorit, 5 copii). Apropierea celor două evenimente e dată şi de manifestare şi semnificaţie. Deşi mulţime multă în ambele ocazii, monarhi, şefi de stat, diplomaţi, lideri religioşi din întreaga lume, cei doi noi conducători de Biserici au înfăţişat o conduită simplă, umană şi modestă (ceea ce nu regăsim la episcopii BOR).

La Canterbury însuşi Prinţul Charles şi primul ministru David Cameron au fost prezenţi alături de 2.000 de invitaţi. BBC a transmis în direct întreaga ceremonie (se poate urmari). Despre Vatican cunoaşteţi prea bine amploarea acelei zile (nu mai detaliez). În celalalt ritual, după ce a bătut în uşa catedralei de trei ori, Arhiepiscopul a fost întrebat de o domnişoară de culoare „Cine eşti tu şi de ce ai venit aici?” A răspuns umil „Sunt Justin, slujitorul lui Dumnezeu şi am venit să vă slujesc şi cu voi să-l iubim pe Hristos”. De această slujire a vorbit şi Papa Francis. Azi, pentru prima oară în istoria Angliei, Justin, a fost înscăunat de o femeie arhidiacon, Sheila Watson.  

Simplitatea, modestia, naturaleţea, creştinismul autentic se întrezărea în gesturile celor doi. Justin a slujit în veşminte de mâna a doua, croite in urma cu 20 de ani, Papa Francis, nu şi-a cumpărat papuci noi, nu s-a urcat în limuzină preferând să meargă cu cardinalii într-un microbuz, luând acelaşi lift comun; a salutat cu căldură bătrânii şi copiii din Piaţa Sfântul Petru, a oprit automobilul să binecuvânteze şi să sărute un om paralizat si a cerut să fie binecuvântat de mulţime inainte ca el să ofere binecuvântarea Sa sutelor de mii de credincioşi. În trecut a spălat picioarele a 12 tineri bolnavi de HIV şi saptamana viitoare, în Joia Mare, pe 28 martie, în închisoarea pentru minori "Casal del Marmo" va spăla picioarele deţinuţilor. Acestea sunt faptele milei trupeşti din Evanghelie pe care nu le-am prea zărit în rândul episcopilor BOR. Mai mult, Papa şi-a sunat sora, pe Maria Elena, dentistul, şi pe Daniel, patronul chioşcului de ziare din Buenos Aires, pentru a-i comunica personal că renunţă la abonamente zicându-i că „va rămâne la Roma”. Exteriorul este un semn al interiorului. Gesturile nu pot fi doar simple gesturi. Cred in autenticitatea lor.

Ce a făcut Biserica Ortodoxă Română în acest timp?

Glumă sau nu, BOR, a fost reprezentată la Vatican „de o delegaţie” formată doar din două persoane: episcopul român de la Roma (care nu a făcut decât doi paşi până în piaţă) şi mitropolitul român de la Paris. Nici un alt episcop din cei 40 de bărboşi, mitropolit, episcop de la Patriarhie sau responsabil al Relaţiilor Externe. Nici măcar Patriarhul. Culmea că însuşi Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol a dat o lecţie, a mers la Vatican, el find primul între patriarhii ortodocşi, cel român parcă al şaptelea. Dar Dănuţ a rămas la Bucureşti pe deal. Prezenţa patriarhului român la Vatican sau în Marea Britanie la Canterbury ar fi însemnat un gest onorabil de diplomaţie pentru BOR şi cu efecte pentru viitorul relaţiilor internaţionale. Că doar nu stăm bine nici după cearta cu Ierusalimul.

În mod special BOR NU pare a fi recunoscătoare şi neglijează ajutorul esenţial al celorlalte biserici uitând că peste 90% dintre preoţii ortodocşi din diaspora mai ales din Italia şi Marea Britanie slujesc în bisericile oferite din bunăvoinţa catolicilor şi anglicanilor şi în multe cazuri fără nicio plată. Cum este posibil? Cum să nu spuneţi „mulţumesc” şi să-ţi arăţi recunoştinţa? Cu Biserica Anglicană BOR a început un dialog oficial încă din 1973. Din anii 80 la Londra preoţii români slujesc într-o biserică anglicană, azi la Oxford, Leeds şi în alte zeci de oraşe, în Scoţia asemenea. În Italia peste 100 de biserici au primit românii de la catolici! Mă întreb care episcop ortodox ar oferi catedrala două ore unor catolici din România? Când azi BOR prin tribunale nu le oferă „fraţilor greco-catolici români” bisericile ce le-au fost luate în 1948. Ce frăţietate domnu Patriarh?

BOR a publicat mesajul trimis Papei dar NU unul pentru Arhiepiscopul de Canterbury. O fi uitat Biroul de Presă ? S-o fi pierdut? Cum de? Nu putem cunoaşte nici dacă BOR a avut vreun reprezentant la instalarea Primatului Bisericii Anglicane. Dacă ceilalţi diplomaţi necreştini au oferit cadouri impresionante Papei cei doi clerici români au înmânat Papei ghici ce? mesajul Patriarhului BOR. Atât. O hârtie!

Câteva diferenţe

Desigur Dănuţ care se laudă că BOR păstoreşte peste 20 de milioane de români, nu se compară cu Justin din Anglia care are 85 de milioane de anglicani în 165 de ţări nici cu Francis cu ai săi peste 1.2 miliarde de catolici în întreaga lume. Justin este al 105-lea Arhiepiscop de Canterbury, Francis al 266-lea papă pe când Daniel, al 6 lea Patriarh al României. Şi e puţină diferenţă între Imperiul Britanic, Imperiul Roman şi Ţara Românescă. Şi cu toate acestea BOR dă lecţii şi-şi arată triumfalismul. Iată, în mesajul Patriarhului către Papă, el începe prin a se lăuda declarând “această misiune este o prioritate şi în Biserica noastră Ortodoxă.” Şi mai apoi tot el dă sfaturi Bisericii Catolice, veche de zile, precizând „ este foarte necesar să cooperăm ...pentru a da o mărturie creştină comună în lume”. Şi încheie “Cu stimă şi dragoste frăţească în Hristos”. Aşa text adresat unui Papă?

În mod sincer, am apreciat efortul repetat al Preşedintelui României care a mers la Roma de două ori să-l întâlnească pe Papa Benedict şi marţi să fie prezent şi să-l onoreze pe Papa Francis. De parcă el era liderul unei biserici. Mi-a plăcut apoi mesajul Preşedintelui României şi încheierea: “Asigurându-Vă de profunda preţuire a României, Vă rog să primiţi, Sanctitatea Voastră, urările de împlinire a înaltei şi nobilei misiuni pe care o îndepliniţi, sub semnul spiritual al Sfântului Francisc, în Biserica Catolică şi pentru întreaga lume.” Parcă sună altfel !

Negreşit, nesocotinţa BOR-ului nu va fi iertată !