Un cutremur moderat a fost resimţit în nordul Elveţiei

Un cutremur moderat a fost resimţit în nordul Elveţiei

Cutremurul a avut magnitudinea de 4,2

Un cutremur moderat cu magnitudinea de 4,2 a fost resimţit în Elveţia în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 23.45 (00.45, ora României), în cantonul Zoug (nord), a anunţat Serviciul Seismologic Elveţian (SSS), relatează AFP.

Seismul a fost înregistrat în "împrejurimile (regiunii) Zoug", potrivit SSS, care a precizat că nu sunt preconizate pagube după o asemenea magnitudine. Poliţia nu a semnalat victime în urma cutremurului.

Elveţia este o regiune în care activitatea seismică este calificată drept moderată. În fiecare an, între 500 şi 800 de cutremure se produc în această ţară, dar în medie numai zece sunt suficient de puternice pentru a fi simţite.

Totuşi, experţii consideră că trebuie să se aştepte la un cutremur puternic care să cauzeze pagube, cu magnitudinea 6 sau mai mare, o dată la 60-100 de ani. Ultimul eveniment de acest fel a avut loc la Sierre, în Valais, în 1946.

Experţii estimează că în Elveţia un seism destructiv cu magnitudinea 7, cu pagube la scară supraregională, se poate produce o dată la 1.000 de ani.

Ţara s-a confruntat cu seisme majore, cum a fost cel care a distrus oraşul Basel în 1356.

Seismele înregistrate în fiecare an în Confederaţie au legătură cu mişcările de apropiere a plăcilor continentale africană şi europeană, din care a rezultat formarea Alpilor.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările