Priveghi neobişnuit în Elveţia. Sute de persoane au adus un ultim omagiu pentru un gheţar care se topeşte

Priveghi neobişnuit în Elveţia. Sute de persoane au adus un ultim omagiu pentru un gheţar care se topeşte

Oameni strânşi la priveghiul pentru gheţarul Pizol, 22 septembrie 2019, foto Fabrice COFFRINI / AFP

Sute de persoane îmbrăcate în negru au adus, duminică, un ultim omagiu pentru un gheţar din Elveţia care se topeşte sub influenţa schimbărilor climatice, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproximativ 250 de persoane au luat parte la cortegiul funerar care a urcat panta vârfului Pizol până la baza unui gheţar a cărui topire a accelerat în ultima perioadă.

„Ne-am strâns aici să ne luăm la revedere de la gheţarul Pizol”, a spus Mattthias Huss, un om de ştiinţă elveţian, în discursul său funebru, în timp ce Eric Petrini, preot în regiunea în care se află gheţarul, a invocat puterea lui Dumnezeu, spunând că doar astfel se poate trece peste „enorma provocare ridicată de schimbarea climatică”.

„Pizol a pierdut atât de mult din întinderea şi substanţa sa încât, din punct de vedere ştiinţific, nu mai este un gheţar”, a declarat Alessandra Degiacomi, membră a Asociaţiei Elveţiene pentru Protecţia Climei, pentru AFP.

Evenimentele de duminică au avut loc înainte ca, la reuniunea O.N.U de la New York, liderii politici ai lumii şi activiştii pentru mediu să discute căile de acţiune pentru combaterea încălzirii globale, după ce o serie de proteste pentru climă au început, vineri, la nivel global. Priveghiul din Elveţia vine după ce, luna trecută, o ceremonie similară a avut loc în Islanda, unde sute de oameni au adus un ultim omagiu gheţarului Okjokull, primul de pe insulă topit aproape complet.

În Elveţia, însă, Pizol nu este primul gheţar pierdut. Oamenii de ştiinţă estimează că, de la sfârşitul secolului al 19-lea, mai mult de 500 de gheţari s-au topit în munţii care acoperă ţara din centrul Europei. Pizol este, totuşi, unul dintre cei mai studiaţi gheţari. Datele culese de oamenii de ştiinţă începând cu 1893 arată realitatea tristă: gheţarul a pierdut 80-90% din volum doar din 2006 până în prezent,

Conform unui studiu publicat recent, indiferent de acţiunile luate de guverne pentru combaterea încălzirii globale, Alpii vor pierde cel puţin jumătate din masa de gheaţa până în 2100. Un alt studiu arată că cel mai mar gheţar din munţii Alpi, Aletsch, ar putea dispărea complet în următorii 80 de ani.

Înmormântarea simbolică de duminică are loc după ce, în cursul acestui ani, Asociaţia Elveţiană pentru Protecţia Climei a depus cele 100,000 de semnături necesare pentru ca o iniţiativă populară să fie votată într-un referendum la nivel naţional. Cererea acestora este ca Elveţia să-şi reducă la zero, până în 2050, emisiile nete de gaze cu efect de seră. Guvernul elveţian a anunţat că sprijină obiectul, iar o dată pentru referendum urmează să fie stabilită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: