Peste 50 de avioane şi 10 nave ruseşti, în alertă pe Marea Neagră. Sistemele antirachetă S-400 din Crimeea, în acţiune

Peste 50 de avioane şi 10 nave ruseşti, în alertă pe Marea Neagră. Sistemele antirachetă S-400 din Crimeea, în acţiune

Rusia lansează un exerciţiu tactic în Marea Neagră şi Crimeea, cu peste 50 de avioane, care fac parte din aviaţia strategică, şi o duzină de nave, a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Ştiri pe aceeaşi temă

„O mie de soldaţi vor participa la exerciţiul comun. Peste 50 de aeronave din aviaţia strategică, tactică şi de asalt, inclusiv o aeronavă de comandă şi control A-50, un bombardier supersonic Tu-22M3 şi aproximativ 10 nave de flotă a Mării Negre vor fi implicate", se arată în comunicatul ministerului rus al Apărării.
 
Conform planului armatei ruse, o escadrila de avioane de vânătoare Su-30SM şi bombardiere tactice Su-34 vor decola din regiunea Rostov pentru a zbura în Crimeea. Timp de o săptămână, aceste avioane vor lovi ţintele în coordonare cu o divizie de apărare aeriană şi cu navele Marinei.
 
„Piloţii vor lovi panourile ţintă montate pe mare şi rachetele reale de croazieră lansate de sistemele de rachete de coastă ale Flotei Mării Negre. În plus, în timpul exerciţiului, personalul grupului aerian va efectua o operaţiune complicată de realimentare în zbor şi va lupta cu un grup de oponenţi convenţionali de aproximativ treizeci de aeronave“, a adăugat serviciul de presă al armatei ruse.
 
La 24 septembrie, în timpul manevrelor din regiunea Astrahan, capabilităţile de apărare aeriană din regiunea militară sudică au respins un atac al unui inamic convenţional.
 
În plus, sistemele de apărare antirachetă S-400 au întărit în mod semnificativ apărarea antiaeriană a Crimeei. În prezent, tot teritoriul Mării Negre este astfel controlat, a comunicat şeful diviziei, Alexander Taranov, citat de agenţia Sputnik.
Cea de-a treia divizie a sistemelor de apărare antiaeriană S-400 Triumph a perfecţionat apărarea aeriană a Crimeei, a declarat şeful diviziei, Alexander Taranov, pentru oficiosul Forţelor Armate ruse, Steaua Roşie.
Potrivit lui Taranov, de îndată ce Divizia a treia a preluat această regiune din Eupatoria, situată pe coasta de vest a Peninsulei Crimeea, spaţiul aerian controlat din Crimeea a crescut considerabil.
 
„În prezent, monitorizăm întreaga Marea Neagră într-o direcţie maximă spre nord şi spre vest“, a spus el.
S-400 Triumph este cel mai modern sistem rusesc de apărare antiaeriană şi antirachetă, capabil să distrugă ţintele de teren. Raza rachetelor care echipează S-400 depăşeşte 400 de kilometri. Acestea pot ajunge o altitudine de 30 kilometri.
citeste totul despre: