Şase morţi în urma unui accident feroviar pe un pod în Danemarca

Şase morţi în urma unui accident feroviar pe un pod în Danemarca

Mai multe persoane au fost ucise în urma unui accident feroviar produs miercuri în Danemarca, pe un pod, au anunţat reprezentanţii poliţiei locale, citaţi de Reuters. Podul care leagă insulele Zealand şi Funen a fost închis după incident, iar oamenii sunt evacuaţi.

Deocamdată nu este cunoscută cauza accidentului, dar există informaţii potrivit cărora un tren de călători în drum spre Copenhaga a lovit un tren de marfă, în mijlocul vânturilor puternice.

Serviciile de urgenţă se confruntă cu dificultăţi pentru a ajunge la tren. Zeci de mii de vehicule traversează zilnic podul.

 Momentan nu se cunoaşte cauza exactă a producerii accidentului, însă din primele informaţii, un tren de pasageri cu destinaţia Copenhaga a fost lovit de mai multe obiecte căzute, posibil şi o prelată desprinsă din cauza vântului puternic de la un tren de marfă.

Operaţiunea de salvare este dificilă, din cauza unei furtuni puternice care îngreunează accesul echipelor de intervenţie.

Trenul de pasageri circula pe ruta Odense (Funen) -Copenhaga (Zealand) şi avea la bord 131 de pasageri şi trei membri ai personalului. Accidentul a avut loc în jurul orei locale 8.00 (9.00, ora României).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: