Chinuit de incertitudini, interimarul Stelian Tănase a văzut niţeluş moartea chiar în noaptea în care Iisus a înviat, însă, odată repus pe picioare, a revenit în TVR spre a-şi desăvârşi în cel mai stahanovist mod cu putinţă opera vieţii: aceea de definitivare a colapsului Televiziunii publice.

Văzând că nimeni, niciun ales, nici un fel de Georgică Severin sau alt ajutor de băgător de seamă cu diurnă, maşină sau secretară, nu se sesizează că din decembrie, de când sălăsluieşte prin Calea Dorobanţi dl. Tănase, audienţele Televiziunii publice au scăzut vertiginos, crescând în schimb prieteşugurile şi amantlăcurile plătite cu bani publici, interimarul nostru pune în practică ceea ce a învăţat din filmul „Muşcă şi fugi”.

Plănuieşte ca, după catastrofalul exemplu al lui Elwis Claudiu Săftoiu, în numelor falselor economii, să treacă iar pe reluări. Dar cum nu e chiar un plagiator, aşa cum e cel în ale cărui graţii politice vrea să intre, dl. Tănase va avea şi câteva contribuţii originale. Cea mai semnificativă, nu mă îndoiesc că inspirată tot  de „modelul BBC” conjugat cu sfaturile Mirunei Munteanu şi ale Timeei Bereczky, asistată de marele consilier personal tănăsist George Orbean, va fi reducerea, dacă nu cumva chiar totala suprimare a programelor informative în week-end. Aceasta fiindcă, la ordinul d-lui Tănase şi la sfatul consilierului domniei-sale, copleşit de imensa personalitate a politologului rătăcit prin TVR, până şi Vladimir Putin va sta cuminte şi se va relaxa la Soci sâmbăta şi duminica, iar Dimitri Rogozin va uita de votca în al cărei consum se întrece cu preşedintele Băsescu.

Dar, ca nu cumva telespectatorii să se simtă părăsiţi şi lipsiţi de informaţii şi analize pertinente, va fi păstrat în grilă, contra substanţialului onorariu de 2.500 de euro pe lună, dl. Cornel Nistorescu. Da, aţi citit bine. Pentru nişte bani pentru care ar presta la TVR până şi fostul consilier prezidenţial american Zbigniew Brzezinski, dl. Cornel Nistorescu va transfera atitudinea sa de bodegă, condimentată cu interjecţii, insulte, fraze neduse până la capăt, în studiourile Televiziunii publice. Iar ca supliment şi semn al magnanimităţii sale, acelaşi domn Nistorescu îi va asigura o presă favorabilă în pixelii Cotidianului  amicului Stelian Tănase.

Dacă dl. Georgică Severin şi comilitonii săi din Parlament îl lasă să zburde în voie pe dl. Tănase prin bugetul TVR din motive de europarlamentare, mi-e imposibil să înţeleg cu ce anume se ocupă Consiliul de Administraţie al TVR. Care de când e în pâine şi pe statele de plată ale Televiziunii Române, ar fi avut obligaţia să ia la puricat şi să cenzureze contractele, care mai de care mai dubioase, încheiate cu prietenii şi amicii de week-end ai domniei-sale, de dl. Stelian Tănase. 

Se pare că CA-ul în chestiune nu prea a făcut-o, d-na Romina Surugiu şi dl. Radu Carp fiind mai preocupaţi de efectul devastator avut asupra comentatorului Bogdan Stănescu de amestecul aiuritor dintre Victor Ponta şi Femeia cu barbă, ambii vedetele Eurovisionului pe plaiuri mioritice.