VIDEO Robbie Williams concertează la Bucureşti anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul britanic Robbie Williams va concerta în România anul viitor, show-ul urmând să fie organizat de unul dintre cei trei mai promoteri români care au depus oferte, potrivit ZF.

„Robbie Williams va veni sigur la Bucureşti. Am depus oferta, dar nu e confirmat cine va fi promoterul. Au mai depus oferte Marcel Avram si Emagic. Aşteptăm decizia managementului artistului“, a declarat Sorina Burlacu, proprietarul companiei Events, la emisiunea ZF Live. Show-ul de la Bucureşti va fi inclus în turneul „Let Me Entertain You“.

Aceasta a precizat că spectacolul nu va se va desfăşura pe Arena Naţională, ci în Piaţa Constituţiei. „Managementul lui a solicitat acest loc“, a mai spus Sorina Burlacu.

În această toamnă au mai existat zvonuri despre un concert al artistului la Cluj-Napoca, în 2015. 

Robbie Williams şi-a început cariera ca membru al trupei Take That, în 1990, iar în 1995 a părăsit formaţia pentru a urma o carieră solo. A vândut peste 55 de miloane de albume şi a intrat în Cartea Recordurilor, atunci când, în doar o zi, a vândut mai mult de un milion de bilete pentru turneul său mondial din 2006. Este câştigătorul a mai multe premii, inclusiv 15 premii BRIT şi 6 premii ECHO. În 2004, a fost introdus în „UK Music Hall of Fame“, fiind votat „Cel Mai Bun Artist al anilor ’90“.

Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That în 2010, alături de care a înregistrat albumul de mare succes „Progress“, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l că încă mai poate avea succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite