Care sunt cele 7 universităţi din România din topul de profil din ţările în curs de dezvoltare, pe 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clasamentul universităţilor din 
ţările în curs de dezvoltare 2019/ Imagine Arhivă
Clasamentul universităţilor din ţările în curs de dezvoltare 2019/ Imagine Arhivă

România este prezentă cu 7 universităţi în clasamentul din acest an al celor mai bune unităţi de învăţământ superior din economiile emergente, cu două mai multe decât anul trecut. Cel puţin aşa arată datele Times Higher Education, centralizate în baza indicatorilor de predare/învăţare, cercetare, relaţie cu mediul socio-economic şi gardul de internaţionalizare.

Concret, cele mai bine plasate universităţi româneşti în topul din acest an sunt Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu,“ ambele din Cluj-Napoca.

Universitatea Babeş-Bolyai ocupă locul 166 în clasamentul internaţional, în coborâre cu patru poziţii faţă de ediţia de anul trecut, cu un scor general de 26,1 de puncte, în timp ce Universitatea „Iuliu Haţieganu“, nou intrată în top, se află pe poziţia 196, cu un scor de 24,8 de puncte.

Niciuna dintre următoarele 5 universităţi româneşti incluse în clasament nu a obţinut un punctaj suficient de ridicat pentru a intra în Top 200.

Pe locul al III-lea este clasată Universitatea Bucureşti (situată în intervalul 201-250), urmată de Universitatea de Vest din Timişoara (intervalul 301-350).

Poziţia a V-a este ocupată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Aceasta este urmată de Academia de Studii Economice din Bucureşti (nou intrată) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.

Ierarhia globală este condusă de patru universităţi chineze - Tsinghua, Peking, Zhejiang şi Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hefei -, urmate de Universitatea de Stat M.V. Lomonosov din Moscova. Clasamentul include 442 de instituţii de învăţământ superior din 43 de ţări, împărţite în trei categorii de ţări: 1) în curs de dezvoltare avansată, 2) în curs de dezvoltare secudare şi 3) cele de tip frontieră.

România se află în cea din urmă categorie (a ţărilor frontieră), alături de Argentina, Bahrain, Bangladesh, Botswana, Bulgaria, Republica Coasta De Fildeş, Croaţia, Cipru, Estonia, Ghana, Iordania, Kenya, Letonia, Lituania, Macedonia, Malta, Mauritius, Moroc, Nigeria, Oman, Palestina, Serbia, Slovacia, Slovenia, Sri Lanka, Tunisia, Vietnam.

Clasificarea statelor a fost realizată de The Financial Times Stock Exchange.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite