1 octombrie, prima zi de cursuri pentru aproape 650.000 de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500.000 de studenţi la licenţă sau master la universităţile de stat şi alţi aproape 140.000 înscrişi la instituţiile de învăţământ particulare din România încep un nou an de studiu, majoritatea luni. Câteva universităţi au ţinut festivităţile de deschidere chiar de duminică şi au avut-o printre invitaţi pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei.

Ca în fiecare an, 1 octombrie marchează prima zi de cursuri din noul anuniversitar, deci şi finalul vacanţei de vară pentru studenţi.

Aproximativ 400.000 de studenţi de la universităţile de stat, precum şi în jur de 108.000 de masteranzi vor începe luni noul an universitar 2012-2013, potrivit Agerpres.ro.

Dintre cei 400.000 de studenţi ai facultăţilor de stat, peste 62.000 sunt pe locurile bugetate, iar aproximativ 113.000 sunt pe locurile cu taxă.

Acestora li se adaugă şi cei în jur de 140.000 de studenţi ai universităţilor particulare, pentru care cursurile vor începe în funcţie de calendarul aprobat de senatul fiecărei universităţi în parte.

Marile universităţi de stat din Capitală au anunţat deja detaliile privind festivitatea de deschidere a anului.

Astfel, la Universitatea din Bucureşti (UB), luni, pe 1 octombrie, fiecare facultate va organiza în propriile săli/sedii festivităţile de deschidere a anuluipotrivit reprezentanţilor instituţiei.

În total, UB debutează în anul universitar 2012-2013 cu peste 34.000 de studenţi înscrişi, din care aproape 23.400 sunt la licenţă (8.800 sunt boboci, proaspăt admişi în anul I), peste 8.200 sunt la masterat (în jur de 4.100 admişi în anul I), iar aproape 2.500 sunt studenţi la doctorat (474 în anul I).

Şi Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) va organiza festivitatea de începere a anului universitar luni, în Amfiteatrul An 010 din clădirea Rectoratului.

În total, peste 4.000 de studenţi ai UPB sunt în anul întâi - licenţă şi master, iar în total, în cele 15 facultăţi ale Universităţii Politehnica, vor învăţa peste 30.000 de studenţi, cuprinşi în toate ciclurile de studiu.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează festivitatea de deschidere a anului universitar tot luni, însă la Palatul Parlamentului. Şi Academia de Studii Economice, care va avea în acest an aproximativ 25.000 de studenţi (licenţă, masterat, doctorat), deschide cursurile luni. 

În ţară, unele universităţi au deschis anul universitar cu o zi mai devreme, de duminică.

Dimineaţă a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, iar pe seară un eveniment similar a avut loc în Iaşi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ''Gr. T. Popa'', ambele evenimente fiind ”bifate” de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, relatează Agerpres.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite