Prima zi de şcoală: mii de unităţi fără autorizaţie de funcţionare, măsuri sporite de siguranţă ale autorităţilor

Prima zi de şcoală: mii de unităţi fără autorizaţie de funcţionare, măsuri sporite de siguranţă ale autorităţilor

Multe şcoli se află încă în reparaţii   FOTO: Adevărul

Cele mai multe judeţe încă au probleme cu şcolile înainte de inaugurarea oficială a noului an şcolar, care va avea loc luni, 16 septembrie. Mii de instituţii din preuniversitar nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a-i primi în clase pe elevi, situaţie repetată an de an. Între timp, autorităţile anunţă intensificarea măsurilor de siguranţă în zona şcolilor în ziua festivităţilor.

Luni, mii de şcoli din ţară îşi deschid porţile cu vechile probleme legate de condiţiile proaste de funcţionare, în care copiii ar trebui să înveţe: sedii vechi, spaţii neautorizate sanitar, cu toalete încă în fundul curţii sau fără apă potabilă.

Într-o astfel de situaţie sunt la nivel naţional 1.400 de unităţi şcolare, a căror reabilitare a început din 2006 şi care nu au fost finalizate nici până în ziua de astăzi. Ministrul Educaţiei a promis vineri, la Buzău, că în următorii patru, cinci ani, acestea vor fi terminate.

”Ştiţi că acum pregătim modul în care vor fi distribuiţi aceşti bani pe diferite programe. Premierul însuşi a cerut să existe în cadrul programului Regio o componentă distinctă numită Infrastructură educaţională şi pentru momentul de faţă, deşi este o schiţă, vorbim de aproximativ 700 de milioane de euro pentru a finaliza atât obiectivele începute, cât şi alte obiective care necesită reparaţii”, a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la inaugurarea unei şcoli centenare reabilitată cu fonduri europene din localitatea buzoiană Măteşti.

În judeţul Buzău, funcţionează 731 de unităţi de învăţământ. 24% sunt în mediul urban, iar 76% în mediul rural, iar 30% din şcoli nu au autorizaţie de funcţionare. Sunt comune unde nicio şcoală nu este autorizată din cauza lipsei apei potabile, a grupurilor sanitare necorespunzătoare, a vechimii clădirilor sau a lucrărilor de reabilitare nefinalizate din lipsa banilor, elevii urmând să înveţe în aceste imobile sau în spaţii improvizate.

În ceea ce priveşte Capitala, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat, vineri, că în jur de 15.000 de elevi încep clasa pregătitoare şi aproximativ 12.000 clasa întâi. De asemenea, reprezentanţii ISMB au anunţat că în peste 400 de unităţi scoale bucureştene sunt înscrişi în noul an şcolar peste 240.000 de elevi.

Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat, vineri, că 84 de obiective din 45 de unităţi de învăţământ nu au obţinut avizul sanitar de funcţionare înainte de deschiderea noului an şcolar, din cele 425 de instituţii, însă 22 dintre ele ar urma să îl obţină, potrivit Mediafax.

Inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că este vorba despre 84 de obiective, respectiv săli de sport, ateliere sau alte anexe aparţinând celor 45 de şcoli, care nu sunt avizate sanitar, din mai multe cauze, în special pentru că nu au fost finalizate lucrările, în acestă situaţie fiind unităţile cuprinse în programul Băncii Europene de Investiţii (BEI). "Până la sfârşitul anului avem promisiunea primarului general, Sorin Oprescu, că lucrările la aceste şcoli se vor finaliza, fără săli de sport", a mai spus Trăistaru.

În judeţul Galaţi, situaţia este una specială, din cauza inundaţiilor din ultimele zile. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a transmis MEN situaţia unităţilor de învăţământ care nu vor fi deschise în data de 16 septembrie, prima zi de cursuri a anului şcolar 2013-2014. Conform datelor furnizate până joi, 12 septembrie, cinci şcoli nu-şi vor putea primi elevii din cauza avariilor produse de inundaţii.

Acestea sunt Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Băleni, Şcoala Gimnazială „Elena Negri", din comuna Costache Negri, Şcoala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu" din comuna Cudalbi, Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Frumuşiţa şi Şcoala Gimnazială „Alexandru Moruzi" din comuna Pechea.

În unităţile de învăţământ afectate de ploile torenţiale, clădirile au fost inundate, iar instalaţiile electrice distruse. ISJ Galaţi va realiza o actualizare a datelor în cursul zilei de vineri, 13 septembrie.

În judeţul Sibiu, cu câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, 21 de şcoli şi grădiniţe nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean ce urmează să fie prezentat în cadrul Colegiului Prefectural.

Potrivit documentului citat, la nivelul judeţului Sibiu funcţionează  un  număr de 339 de unităţi şcolare (cu personalitate juridică -160 şi structuri- 179 clădiri), din care 318 au obţinut autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 21 sunt în curs de obţinere a autorizaţiei / fără autoruzaţie sanitară. 

În judeţul Olt, situaţia unităţilor de învăţământ şcolar şi preşcolar nu este una deloc încurajatoare. Potrivit evidenţelor Direcţiei de Sănătate Publică şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, dintre cele aproape 600 de unităţi existente în judeţ, aproximativ 200 nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare. Cu alte cuvinte, situaţia nu s-a schimbat cu nimic faţă de anul trecut.

„Multe unităţi şcolare şi preşcolare sunt în curs de obţinere a autorizaţiei sanitare de funcţionare după ce şi-au schimbat denumirea, iar altele au problemă cu apa ce nu corespunde standardelor. Responsabilitatea pentru intrarea în legalitate a unităţilor şcolare aparţine primăriilor. Majoritatea unităţilor de învăţământ sunt avizate sanitar pe proprie răspundere în baza Ordinului nr. 1030/2009, această autorizaţie fiind valabilă atât timp cât nu s-au modificat condiţiile iniţiale ce au stat la baza emiterii acesteia”, a precizat profesor Mirela Paraschiv, purtător de cuvânt al IŞJ Olt.

În judeţul Cluj, aproape un sfert din unităţile de învăţământ, cele mai multe în comune, nu au primit autorizaţie de funcţionare din cauza lipsei apei curente, a apei potabile, a grupurilor sanitare care lasă de dorit şi a stării avansate de degradare a clădirilor. Faţă de anul trecut însă, numărul şcolilor care sunt autorizate a crescut cu 3%.

”La nivelul judeţului Cluj sunt un număr de 693 de obiective de învăţământ - corpuri de clădiri de şcoli şi grădiniţe, săli de sport, cantine - , din care 539 au autorizaţie de funcţionare permanentă, iar 154, din care 147 în mediul rural, nu au această autorizaţie. Deci, 24% dintre obiectivele de învăţământ nu sunt autorizate din mai multe cauze, în principal a lipsei apei curente, a celei potabile, a lipsei grupurilor sanitare, a iluminatului insuficient, a clădirilor degradate şi a mobilierului degradat. Sunt un număr de 61 de obiective, adică imobile, fără apă potabilă deoarece localitatea unde funcţionează nu dispune de reţea de apă potabilă, iar apa va fi asigurată în diverşi recipienţi. Mai sunt grădiniţe care funcţionează la parterul unor blocuri sau la care nu se poate asigura circuitul de alimente şi de aceea nu au primit autorizaţie de funcţionare”, a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cuibuş.

În judeţul Teleorman, peste 48.500 de elevi vor păşi pe porţile unităţilor de învăţământ din judeţ în prima zi de şcoală. Datele oficiale upă încheierea controalelor în şcoli, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman a declarat că doar 9% dintre şcoli nu au autorizaţii de funcţionare. 

”În urma controalelor desfăşurate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman în şcoli, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică şi reprezentanţii Prefecturii Teleorman, s-a constatat că doar 34 de localuri nu au avize sanitare de funcţionare. Majoritatea provin din mediul rural şi nu au apă curentă şi canalizare”,a  declarat Luminiţa Pinţur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman. Situaţia din acest an, din punct de vedere au autorizării sanitare, este mai bună decât anul trecut, când 100 de localuri de şcoală şi-au deschis porţile fără autorizaţii.

În judeţul Vaslui, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, 249 de unităţi de învăţământ, din totalul celor 782, nu au primit, încă, autorizaţii sanitare de funcţionare. „În evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui sunt un număr de 533 unităţi şcolare care deţin autorizaţie sanitară de funcţionare. Dintre acestea, 210 sunt grădiniţe, 169 din rural şi 41 din urban, 340 sunt şcoli generale, din care 260 din rural, 22 sunt licee, din care 18 în urban şi 4 în rural. În anul 2013 au fost înregistrate 25 de cereri de autorizaţie sanitară de funcţionare, din care 20 au fost aprobate. Altele trei au primit notificare de respingere întrucât nu îndplineau condiţiile legale de funcţionare“, a precizat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Dintre unităţile care nu deţin autorizaţie sanitară, peste 80% sunt din mediul rural. Un caz aparte îl reprezintă copiii din localitatea vasluiană, Fâstâci, care îşi vor desfăşura orele de curs în Ocolul Silvic şi într-o cameră a unui cabinet medical, deşi la doar câţiva paşi există o clădire începută  în 2006. 

În judeţul Maramureş, mii de copii nu vor putea merge la şcolile la care au fost înscrişi, pentru că peste 30% din şcoli nu au primit avizul sanitar de funcţionare din partea DSP. Astfel, din numărul total de 173 de şcoli din Maramureş, doar 112 îşi pot deschide porţile la începutul noului an şcolar. Restul unităţilor nu au reuşit să obţină acest aviz, în multe cazuri situaţia fiind încă incertă. Cu toate acestea, reprezentanţii ISJ Maramureş sunt optimişti că după noile verificări şi discuţiile purtate cu dei de la DSP, vor ajunge la un nivel de 80% din şcolile cu aviz sanitar.

„Există cazuri în care o clădire adiacentă şcolii nu a primit avizul, acest lucru fiind necesar în avizul final. Mai mult, avem cazuri în care diferite unităţi de învăţământ nu au apă pentru că în localitate nu există reţea de apă. În aceste zone nu cred că e corect să nu pornim activitatea având în vedere că acest lucru nu depinde de noi. Oricum, dacă în acest moment doar 66% din şcoli au toate actele în regulă, sper ca până la sfârşitul acestei săptămâni să trecem de pragul de 80%“, a arătat Elisabeta Kramarik, inginer în compartimentul tehnic achiziţii al ISJ Maramureş.

În judeţul Vrancea, doar 23 % din unităţile de învăţământ din Vrancea au reuşit până la data de 30 august să obţină aviz sanitar de la Direcţia de Sănătate Publică. În momentul de faţă sunt începute lucrări cu fonduri de la bugetul de stat în 53 de şcoli şi grădiniţe de pe raza judeţului, iar în alte 50 nu au fost demarate investiţiile.

Tot în Vrancea sunt în derulare investiţii la 10 şcoli cu bani de la Banca Mondială. În următorii ani, dacă vor veni bani de la bugetul statului, Vrancea ar trebui să aibă 103 şcoli şi grădiniţe impecabile. 

În judeţul Călăraşi, cu două săptămâni înaintea deschiderii anului de învăţământ 12 şcoli nu aveau autorizaţii de funcţionare. Astfel, la nivelul judeţului funcţionează 96 de unităţi cu personalitate juridică. Dintre acestea, 68 au autorizaţii de funcţionare, 16 sunt în curs de autorizare, iar 12 nu deţin un astfel de document. Pe 16 septembrie, 47.400 de elevi din învăţământul preuniversitar şi preşcolari sunt aşteptaţi în bănci.

„Cele mai complicate probleme se găsesc la câteva unităţi din localităţile Răzvani, Vasilaţi, Dragoş-Vodă, Gălbinaşi, Chirnogi şi Fundeni. Printre deficienţele grave se regăseşte şi lipsa unor grupuri sanitare. În unele cazuri, cu ajutorul autorităţilor locale, aceste probleme ar putea fi remediate”, a precizat prof. Constantin Croitoru, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, dintre cele 373 de unităţi de învăţământ din judeţ, 140, adică aproximativ 37%, nu au autorizaţie de funcţionare. Printre problemele care le-au împiedicat să obţină autorizaţiile sunt lipsa apei potabile, toaletele din curte sau lucrările care se desfăşoară în perioada asta.

Majoritatea şcolilor din judeţ se află în această perioadă în şantier. Se înlocuiesc uşi, geamuri, se zugrăveşte sau se amenajează puncte sanitare. Cele mai multe probleme sunt în zonele rurale ale judeţului, unde toaleta încă se află în curte, iar apa potabilă lipseşte cu desăvârşire. 

În judeţul Prahova, 13 clădiri din cele 705 în care învaţă preşcolari şi elevi (1,8% din total) nu au fost autorizate sanitar pentru anul şcolar viitor. Chiar şi aşa, orele vor începe luni în toate şcolile şi grădiniţele din judeţ. 

Lipsa apei curente, amplasarea toaletelor în curte şi sălile subdimensionate sunt piedici care nu permit de ani zile obţinerea autorizaţiilor sanitare de funcţionare în cazul unor şcoli şi grădiniţe din Prahova.

Patrule mixte poliţişti-jandarmi în prima zi de şcoală

Autorităţile au anunţat măsuri de siguranţă sporite pentru începutul de an şcolar. ”Pentru creşterea gradului de siguranţă în instituţiile de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2013-2014, Jandarmeria Română va intensifica măsurile de ordine publică asigurate la nivel naţional, în zona adiacentă a peste 1.600 de unităţi şcolare, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române.

Astfel, ”jandarmii vor acţiona în patrule mixte cu Poliţia, dar şi în mod independent, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi pentru a asigura o intervenţie promptă în situaţia în care vor fi solicitaţi”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: