În şcoli nu e pandemie nici peste şase la mie. Sindicatele susţin testarea elevilor şi profesorilor de două ori pe săptămână

În şcoli nu e pandemie nici peste şase la mie. Sindicatele susţin testarea elevilor şi profesorilor de două ori pe săptămână

Sorin Cîmpeanu vrea ca elevii să participe fizic la ore şi după o incidenţă a infectărilorde peste 8 la mie

În ciuda tăvălugului de noi infectări cu SARS-CoV-2, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a decis ieri ca pragul de infectări de 6 la mia de locuitori până la care şcolile puteau funcţiona fizic să fie eliminat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sorin Cîmpeanu a anunţat  că, pentru siguranţa copiilor, se va solicita introducerea testelor non-invazive cu salivă, care până acum nu au fost omologate, şi a recunoscut că până acum nu a fost bine organizat procesul de asigurare a testelor pentru depistarea COVID în şcoli.

„Vă asigur că vor exista teste suficiente disponibile pentru toţi cei care vor dori să se testeze. Până vineri va trebui să anunţăm cât se poate de clar, pentru că vineri este ziua în care anunţăm scenariul pentru săptămâna următoare, care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleaşi reguli sau dacă, aşa cum ne dorim noi din domeniul educaţiei dacă cei din domeniul sanitar sunt de acord, vom putea să menţinem, pe modelul grădiniţelor, şi şcolile deschise până la apariţia unui număr de cazuri. Ieri am primit şi o informare de la reprezentanţa României la Bruxelles prin care am analizat deciziile luate în toate celelalte state europene cu privire la modul de funcţionare a şcolilor. Cele mai multe state aplică principiul şcolile se închid ultimele şi se deschid primele”, a mai declarat ministrul Educaţiei.
 

Uite şcoala, nu e şcoala 

Iulian Cristache, preşedinte Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, susţine că ministerele Educţiei şi Sănătăţii sunt de vină pentru degringolada de la nivelul sistemului educaţional. „Uite şcoala, nu e şcoala. Ei au ales aiurea acest prag de infectare de 6% şi tot ei îl retrag. Nimeni nu ne-a consultat, pentru că ar fi aflat că părinţii se împart în două tabere aproximativ egale. Prima şi-ar duce copiii la şcoală indiferent de procentul de infectare, iar cealaltă nu i-ar duce la ore într-o asemenea situaţie. Propunerea noastră ar fi ca, având în vedere că secţiile ATI sunt pline şi că se moare pe capete, să se facă pe placul ambelor tabere. Cei care vor să meargă la şcoală să o facă, dar numai cu rezerva acceptării testării elevilor. Apoi, cei care vor să stea acasă să aibă posibilitatea de a face orele online”, a precizat Iulian Cristache pentru „Adevărul”.    
 

Testare obligatorie 

La rândul lui, Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, consideră că varianta de învăţământ hibrid nu stă în picioare şi că singura variantă ar fi testarea obligatorie a tuturor celor care vin la şcoală. 

„Avem peste 60 la sută dintre profesori vaccinaţi, dar şi ei pot transmite virusul, aşa că este necesară testarea tuturor, elevi şi profesori, de cel puţin o dată pe săptămână, dar ideal ar fi de două ori, lunea şi joia. Cei din Ministerul Educaţiei tot vin cu exemple din UE. Păi ar trebui să vadă atunci că aşa s-a procedat în marea parte a ţărilor. Testare rapidă de două ori pe săptămână pentru toată lumea şi şcolile au funcţionat. Da, dar este o diferenţă. Acolo guvernanţii sunt responsabili, nu ca la noi, şi, în plus, părinţii acceptă testarea copiilor”, a precizat Simion Hăncescu.  
 

Ce spune actualul Ordin de ministru 

Actualul Ordin arată că până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie într-o localitate, toate creşele, grădiniţele şi şcolile vor funcţiona cu prezenţă fizică. După depăşirea acestei rate, toţi elevii vor intra în învăţământ online, cu excepţia învăţământului special.
 
După 6 la mie, toţi elevii – vaccinaţi sau nu – intră în online, cu excepţia învăţământului special, aceasta fiind singura excepţie. După 6 la mie nu vor mai fi permise nici măcar activităţile remediale.
 
Când apare un caz pozitiv într-o clasă – pentru învăţământul preşcolar şi de clasele până la a şasea, elevii din clasa respectivă trebuie să continue online timp de 14 zile, dar se poate reveni din ziua a opta prin testare antigen rapidă în condiţiile în care rezultatele sunt negative. Testarea în ziua a opta se face în şcoli de personal medical sau prin mobilizarea echipelor DSP.
 
Pentru copiii ai căror părinţi refuză testarea în ziua a opta se prelungeşte învăţământul online până în ziua a 14-a, când se întorc.
 
De la clasa a şaptea în sus, la apariţia unui caz pozitiv – copiii vaccinaţi sau care au trecut prin boală şi fac dovada pot continua să înveţe faţă în faţă. Ceilalţi trec pe învăţământ online, cu posibilitatea testării în ziua a opta. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezenţă fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
 
DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacţii direcţi ai cazurilor confirmate şi va decide, cu informarea conducerii unităţii de învăţământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul grupei/clasei sau unităţii de învăţământ. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările