Wizz Air, deranjată că Tarom şi Blue Air primesc ajutoare de stat. Ce alte companii aeriene s-au considerat discriminate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
wizz air avion la sol

Wizz Air, companie aviatică privată din Ungaria care operează zboruri şi în România, a contestat la Tribunalul Uniunii Europene ajutoarele pe care Tarom şi Blue Air le-au primit de la statul român pe timpul pandemiei.

Directorul executiv al Wizz Air, József Váradi, a declarat presei internaţionale că multe companii aeriene europene care au fost gestionate greşit înainte de criza Covid-19 şi care ar fi avut deja probleme financiare cer acum ajutoare de stat, chiar dacă astfel de măsuri nu fac altceva decât să prelungească existenţa unei companii aeriene ineficiente.

Această contestaţie vine după ce Tribunalul Uniunii Europene a anulat recent ajutoarele de stat primite de companiile TAP Portugal şi KLM. Nu e prima acţiune de acest fel. Compania aviatică Ryanair a deschis procese pentru anularea ajutorelor de stat a 16 companii europene şi demersul a avut succes.

Contestaţia împotriva ajutorul de stat acordat companiei aeriene Tarom a fost făcută în luna ianuarie, iar cea împotriva ajutorului oferit Blue Air în luna mai a.c.

Garanţiile de stat pentru TAROM s-au ridicat la 317 de milioane lei, în timp ce pentru Blue Air, garanţiile de stat au fost de 300 de milioane lei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite