Viteza de creştere a importurilor, de trei ori mai mare decât a exporturilor. Deficitul comercial se adânceşte
0Importurile au accelerat puternic, avansând cu 12,2% până la 5,65 miliarde de euro în luna mai 2016, timp în care exporturile de mărfuri au crescut doar cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 4,67 miliarde de euro, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În urma acestor evoluţii, deficitul comercial s-a adâncit cu 79% faţă de mai 2015, până la 979,7 milioane de euro
Deficitul la cinci luni, +47%
În primele cinci luni din 2016, exporturile au crescut cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 23,2 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 8,7%, la 27 de miliarde de euro.
Deficitul comercial din primele cinci luni a fost de 3,77 miliarde de euro, mai mare cu 47% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.
Relaţia cu UE: trei sferturi din comerţul exterior
România a exportat, în luna mai, mărfuri în valoare de 3,48 miliarde de euro în Uniunea Europeană, adică 74% din total, şi a importat de 4,31 miliarde de euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adică 76% din totalul importurilor.
În comerţul cu statele din afara UE, România a rămas pe deficit în luna mai. În a cincea lună din acest an, exporturile în afara UE au fost de 1,18 miliarde de euro, în scădere cu 7% faţă de mai 2015, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 1,34 miliarde de euro.
Cum arată structura livrărilor şi achiziţiilor externe
Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior în primele cinci luni din acest an, cu 48,1% la export şi 37,6% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,2% la export şi 31,3% la import.
Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 7,6% din exporturi şi 8,6% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,5% din exporturi şi 14,4% din importuri.
Derapaje faţă de prognoze
Evoluţia exporturilor din primele cinci luni este sub aşteptări, în condiţiile în care, pentru întregul an 2016, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează un avans al exporturilor cu 5,5% faţă de anul trecut, până la 57,6 miliarde euro.
Estimarea a fost deja revizuită în jos în cursul lunii aprilie.
Pentru importuri, CNP estimează în 2016 un avans de 7,8% faţă de anul trecut, până la 67,85 miliarde de euro.
În 2015, România a exportat bunuri în valoare de 54,6 miliarde de euro ş a importat mărfuri de 63 de miliarde de euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38% faţă de anul precedent, până la 8,4 miliarde de euro.