Vânzările cu amănuntul în zona euro au înregistrat o creștere peste așteptări în luna martie

0
Publicat:

Vânzările cu amănuntul în zona euro au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna martie, după declinul din februarie, arată datele publicate marţi de Eurostat.

foto casa de marcat
Foto: Pexels

Conform oficiului european, în luna martie 2024, comparativ cu februarie, vânzările cu amănuntul au urcat cu 0,8% în zona euro. Cifra comunicată de Eurostat depăşeşte estimările analiştilor, care se aşteptau ca vânzările cu amănuntul în zona euro să înregistreze o creştere de 0,6% în luna martie, după un declin de 0,3% în februarie.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Eurostat subliniază că vânzările cu amănuntul au fost mai mari cu 1,2%, influenţate în primul rând de creşterea cu 1,5% a vânzărilor de carburanţi, la care s-au adăugat majorarea cu 0,8% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări şi creşterea cu 0,5% a vânzărilor de produse non-alimentare.

De la o lună la alta, ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Polonia (7,3%), Cipru (4,8%) şi Ungaria (2%). Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Suedia (minus 1,8%), Malta (minus 1%) şi Austria (minus 0,8%). Eurostat precizează că datele privind România sunt confidenţiale.

În ritm anual, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,7% în zona euro şi cu 2% în Uniunea Europeană. Vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate în special de creşterea, cu 3%, a vânzărilor de produse non-alimentare, la care s-au adăugat creşterea cu 1% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări.

Ţările membre cu cele mai importante creşteri ale vânzărilor cu amănuntul în ritm anual au fost: Polonia (14,8%), Luxemburg (10,3%) şi Croaţia (8,9%). Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Belgia (minus 4,6%), Estonia (minus 2,3%) şi Austria (minus 2%). Şi în acest caz, datele privind România sunt confidenţiale.  

În 2023, volumul comerţului cu amănuntul în crescut cu 0,3% în Uniunea Europeană şi cu 0,1% în zona euro în octombrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 0,1% în UE şi în zona euro, arată datele publicate în luna decembrie de Oficiul European pentru Statistică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite