România, în topul european pentru majorarea vânzărilor cu amănuntul

0
Publicat:

Volumul comerţului cu amănuntul în crescut cu 0,3% în Uniunea Europeană şi cu 0,1% în zona euro în octombrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 0,1% în UE şi în zona euro, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

foto bancnote lei
România, în topul european pentru majorarea vânzărilor cu amănuntul Foto: Shutterstock

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în octombrie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Croaţia, care a înregistrat o majorare de 3,1% a vânzărilor cu amănuntul, Ţările de Jos, cu o majorare de 2,4%, Slovacia, ale cărei vânzări cu amănuntul s-a majorat cu 1,9%, Suedia, care a înregistrat o majorare de 1,6%, Polonia, care a înregistrat o creștere de 1,5% a vânzărilor cu amănuntul, Germania, cu 1,1%, Finlanda şi Bulgaria,  ambele cu 1% şi România, care a înregistrat o majorare a numărului de vânzări cu amănuntul cu 0,9%, comparativ cu o perioadă similară din luna septembrie. Cele mai semnificative scăderi fiind în Franţa (minus 1%), Belgia şi Austria (ambele cu minus 0,8%), Spania şi Portugalia (ambele cu minus 0,4%).

În UE, vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1%, iar cele de combustibili auto cu 0,1%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au înregistrat un declin de 0,8%.

De asemenea, volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut în octombrie cu 0,9%, comparativ cu perioada similară din 2022, în timp ce în zona euro declinul a fost de 1,2%.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2022, s-a înregistrat în Spania (5,9%), Danemarca (4,2%), Bulgaria şi Luxemburg (ambele cu 3,1%), cele mai semnificative scăderi fiind în Slovenia (minus 15,6%), Ungaria (minus 6,5%) şi Estonia (minus 5,5%).

România a raportat o creştere anuală de 1% în octombrie, după un declin de 0,1% luna precedentă.

În UE, vânzările de combustibili auto au înregistrat un declin de 5,5%, cele de alimente, băuturi şi tutun de 1,2%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,2%. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite