Ungaria susține că sancțiunile împotriva Rusiei i-au îngenuncheat economia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancțiunile împotriva Rusiei au îngenunchiat economia Ungariei, susține ministrului maghiar de Externe, Péter Szijjártó, în cadrul unei campanii dure de dezaprobare a măsurilor impuse de UE.

Viktor Orban și Peter Szijjártó Foto Epa Efe
Viktor Orban și Peter Szijjártó Foto Epa Efe

Executivul maghiar a lansat o campanie dură prin care dezaprobă sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, scrie euronews.ro.

Campania împotriva sancțiunilor vine într-un moment în care Ungaria se află într-o cursă contra cronometru pentru a accesa fondurile UE, vitale pentru economie. Mesajul campaniei susține că din cauza sancțiunilor, moneda națională slăbește și inflația crește. Ilustrațiile arată o bombă pe care scrie cuvântul „sancțiuni” și este menționat Bruxelles-ul.

Consultare națională privind sancțiunile

Ar fi bine să avem o conversație sinceră, o analiză clară a ceea ce am realizat cu aceste sancțiuni. În acest moment, economia europeană este în genunchi, iar războiul din Ucraina durează de sute de zile. Este timpul ca toată lumea de aici, de la Bruxelles, să se trezească. Nu ar trebui să forțăm o politică de sancțiuni eșuată care a făcut rău doar Europei,” a explicat Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului.

Guvernul maghiar a lansat o consultare națională privind sancțiunile. Pentru această campanie, Cabinetul premierului a plătit echivalentul a 20 de milioane de euro. Mulți maghiari spun că imaginile de pe afișe sunt nepotrivite și că nu este normal să se ilustreze bombardarea Bruxelles-ului. Asta mai ales într-un moment în care rachetele rusești distrug cartierele ucrainene și ucid zeci de mii de oameni.

Nu ca politician, ci ca om, ca mamă, ca părinte, cred că este un lucru rău. Într-un moment în care copii mici, familii, oameni nevinovați mor în bombardamentele rusești, să lansezi o astfel de campanie de afișe este pur și simplu josnic. Nici măcar eu nu mă așteptam până acum la așa ceva din partea Fidesz”, a declarat Klára Dobrev, membră a Parlamentului European.

Comisia Europeană a criticat campania Ungariei și a considerat că este inadecvată, deoarece scopul sancțiunilor este tocmai acela de a împiedica bombardamentele asupra Ucrainei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite