Un singur jucător de pe piaţa imobiliară anunţă investiţii cât jumătate de procent din PIB
0Global Trade Center (GTC), unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţa de real estate autohtonă, anunţă investiţii de peste 500 de milioane în următorii trei ani. Preşedintele GTC
Global Trade Center (GTC), unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţa de real estate autohtonă, anunţă investiţii de peste 500 de milioane în următorii trei ani. Preşedintele GTC România, Shimon Galon, spune că firma pe care o conduce va continua să dezvolte noi proiecte atât în Bucureşti, cât şi în ţară.
Un prim pas îl constituie lansarea unui nou proiect rezidenţial de aproximativ 1.300 de apartamente. Situat în nordul Bucureştiului, pe Şoseaua Odăi şi în apropierea pădurii Băneasa, microcartierul va ocupa o suprafaţă de 10 hectare. Arhitectul care se ocupă de proiect, George Mitrache, afirmă că plusul acestor apartamente faţă de altele construite mai aproape de centrul oraşului este spaţiul comun generos pe care îl oferă. "Aproximativ 30-35% din cei 100.000 de metri pătraţi ai Felicity Residentials vor fi ocupate de spaţii verzi" precizează George Mitrache. Prima fază a proiectului va scoate pe piaţă 112 apartamente în opt clădiri de două etaje şi mansardă, dar şi 145 locuri de parcare.
Noi concepte arhitecturale
Acestea vor fi gata în primul trimestru al anului 2009, însă Shimon Galon spune că ele au fost deja vândute. Preţul de intrare pe piaţă este de 1.370 de euro, plus TVA, pentru fiecare metru pătrat de apartament. Locuinţele au o suprafaţă care porneşte de la 60 de metri pătraţi şi care, în unele cazuri, poate depăşi 200 de metri pătraţi. Un element aparte al ofertei GTC sunt apartamentele de tip loft. Acestea presupun suprafeţe vitrate generoase, dar şi o înalţime considerabilă, de aproximativ patru metri. "Proiectul rezidenţial Felicity este cel de-al doilea complex pe care compania GTC îl dezvoltă pe piaţa bucureşteană", aminteşte Shimon Galon. Primul proiect, Rose Garden, situat în Colentina, a înregistrat vânzări care depăşesc 50 milione de euro, a apreciat, într-o conferinţă de presă, preşedintele GTC.