UE va propune plafonarea veniturilor producătorilor de energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energiei.

Ursula von der Leyen a prezentat măsurile ce vor fi cuprinse în pachetul pe energie. Foto Profimedia
Ursula von der Leyen a prezentat măsurile ce vor fi cuprinse în pachetul pe energie. Foto Profimedia

Anunțul a fost făcut miercuri de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul discursului ei privind starea Uniunii Europene susţinut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

În această perioadă este greşit să primeşti profituri şi venituri extraordinare record beneficiind de pe urma războiului şi pe spatele consumatorilor noştri. În această perioadă, profiturile trebuie împărţite, şi canalizate către cei care au cea mai mare nevoie. (...) De aceea, propunerea noastră îi include pe producătorii de hidrocarburi care trebuie să-şi aducă contribuţia, iar propunerea noastră va colecta peste 140 de miliarde de euro din partea satelor membre pentru a face faţă acestei situaţii dificile. E vorba de măsuri temporare, de urgenţă, pe care le pregătim. (...) Deci, împreună cu statele membre, pregătim un pachet de măsuri pentru a ţine cont de natura specifică a relaţiei noastre cu furnizorii de gaze, de la furnizori nefiabili, precum Rusia, până la prieteni fiabili, precum prietenii din Norvegia, de pildă ”, spune Von der Leyen.

Se va stabili un preț de referință și pentru gaze

Oficialul CE a adăugat că blocul comunitar discută de asemenea plafonarea preţurilor energiei şi lucrează la stabilirea „unui preţ de referinţă mai reprezentativ pentru gaze”, decât cel de la hub-ul TTF de la Amsterdam. În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.

Aceasta anunţă de asemenea că se pregătesc măsuri şi pentru piaţa de electricitate în sensul decuplării acesteia de preţul gazelor.

Trebuie să decuplăm preţurile de gaze şi electricitate şi de aceea vom face o reformă profundă şi radicală a pieţei electricităţii”, adaugă aceasta.

Reducerea consumului în orele de vârf

De asemenea, Comisia Europeană va propune ca ţările membre să îşi reducă consumul net lunar de electricitate cu cel puţin 10% şi cu 5% în orele de vârf.

În schimb, în documentul de lucru al Executivul comunitar nu este inclus şi un plafon pentru preţul gazelor naturale, o idee care a provocat diviziuni în rândul satelor membre UE.

Vin vremuri grele

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri, la Strasbourg, că va urma o perioadă dificilă pentru companiile şi gospodăriile din Europa, ea evocând consecinţele economice ale războiului din Ucraina.

Momentele care ne aşteaptă nu vor fi uşoare. Fie că vorbim de familii care fac eforturi pentru nevoile zilnice, fie că ne referim la companii care se confruntă cu alegeri dificile legate de viitorul lor”, a spus şefa executivului UE în discursul său anual privind starea Uniunii Europene, susţinut în plenul Parlamentului European la Strasbourg.

Să fim foarte clari. Miza este mare, nu numai pentru Ucraina, dar şi pentru întreaga Europă şi pentru lume în general”, a adăugat ea.

Acesta nu este doar un război declanşat de Rusia contra Ucrainei. Este şi un război împotriva valorilor noastre, este un război împotriva viitorului nostru”, a adăugat preşedinta CE.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite