Taxa pe proprietate ar putea creşte în funcţie de numărul maşinilor şi caselor, iar bacşişul ar putea fi impozitat. Ce alte modificări pot fi aduse Codului Fiscal

0
0
Adrian Câciu foto facebook

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a enumerat, într-un interviu acordat Hotnews, principalele măsuri avute în vedere la modificarea Codului Fiscal, care va avea loc până în vara acestui an, cu aplicare (cel mai probabil) de anul viitor.

Principalele declaraţii date de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, pentru Hotnews:

- Vom vedea o modificare a Codului fiscal la jumătatea anului, în urma analizei împreună cu mediul privat şi cu asistenţă FMI şi Banca Mondială, iar aplicarea să fie din 2023.

- În luna mai vor începe dezbaterile publice pe document sau părţi din acesta, astfel încât la 1 iunie să fie decizie pe ceea ce înseamnă regimul fiscal

- Pragul la microîntreprinderi o să scadă

- Anul acesta va exista o dezbatere pe introducerea impozitului progresiv. „„În România nimeni nu ţine cont de faptul că un contribuabil are şi cheltuieli. (…) Avem şi nişte cheltuieli pe care noi nu le mai luăm în calcul: educaţie, asigurare, pensie privată. Sunt tot nişte cheltuieli” (acestea vor fi luate în calcul la impozitul progresiv n.r.)

„Nu cred că este normal să ai acelaşi impozit dacă ai mai multe proprietăţi. O maşină la o familie. Ştiţi că în Japonia, de exemplu, nu poţi să-ţi cumperi maşină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare.(...) Eu aş propune de la a treia (maşină o taxare n.r.) ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize şi a unui dialog poate să rezulte o creştere graduală de la a doua”.

- „În zona în care există o, să nu-i spun opulenţă, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăţi, aş vedea o taxare, dar taxarea aceea n-aş vedea să se întoarcă la stat, ci către comunitatea locală”.

- Facilităţile din construcţii vor avea parte de un upgrade. În construcţii pot să apară vouchere pentru calificare, scheme care să-i ajute la retehnologizare.

- Facilitatea din IT (scutirea de impozit pe venit) ar putea fi regândită. „ Eu îţi dau facilitatea de a nu-ţi impozita acel venit, dar fă legătura cu sursa”

- La Ministerul Finanţelor este o analiză accelerată pentru impozitarea bacşişului în Horeca

- Nu se ştie încă dacă vom avea o taxă pe zahăr, dar Adrian Câciu declară: Pot să vă spun doar că nu-i taxat, ceea ce în Europa se cam întâmplă

- Urmează modificări fiscale pe energie: „În industrie sunt producători, furnizori, dar mai sunt şi cei care fac preţul. Se numesc traderi şi acolo am impresia că nu prea ne-am uitat”.

- Facilitatea celor 1.500 lei pentru creşă sau grădiniţă ar putea fi reactivată până la jumătatea anului, cu o extindere a sa şi la impozit pe venit.

- Declaraţia Unică ar putea fi simplificată. Ministrul a cerut o ANAF o soluţie de simplificare. „O aştept. Probabil după o să o mai ajustăm ca să fie şi mai simplă decât mi se va propune”.

Citeşte şi:

Adrian Câciu: Nu poţi spune pensionarilor că n-ai bani sau nu-ţi dă voie Bruxelles. Procentul pentru pensii trebuie renegociat. Include şi Pilonul II

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite