Adrian Câciu: Nu poţi spune pensionarilor că n-ai bani sau nu-ţi dă voie Bruxelles. Procentul pentru pensii trebuie renegociat. Include şi Pilonul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pensie-sac-bani-lupa-pensionare-calcule-calculator

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a explicat, într-un interviu acordat Hotnews, care-s problemele cu procentul agreat prin PNRR pentru pensii, spunând că acesta ar trebui renegociat.

Declaraţiile au fost făcute pentru Hotnews marţi cu o zi înainte de întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

„Discuţiile despre pensii să ştiţi că vor fi începute din altă perspectivă. Ministrul Budăi are dreptate, într-o anumită chestiune. În acel procent din PIB este prins şi Pilonul II. Cei care cred că sunt economişti, dar nu sunt în realitate economişti, pot să considere acel Pilon II o cheltuială efectivă. Eu nu-l consider o cheltuială, ci un transfer de fonduri. Când s-a negociat cu Comisia cred că asta s-a scăpat din vedere.

Unde am ridicat problema şi am început să o discut informal: în momentul în care tu îmi pui acest Pilon II sub imperiul unui plafon, automat mă obligi să ţin acel Pilon II la un anumit... adică trebuie să mă încadrez în total anvelopă”, a declarat ministrul.

Întrebat ce va negocia pe partea de pensii şi dacă doreşte un procent mai mare sau să nu se mai ia în considerare plăţile de la Pilonul II, care fac parte din acel procent de 9,4%, Adrian Câciu a spus: Este o problemă de mai multe feluri. Şi procentul trebuie renegociat. Ar trebui să nu existe procent.

„De unde a plecat chestiunea asta cu procentul? De la faptul că România are deficit la fondul de pensii şi că nu a reuşit să demonstreze cum îşi face o strategie să nu mai aibă acest deficit. Cei care au negociat au prezentat o strategie. Comisia a spus: pentru sustenabilitatea finanţelor publice considerăm că sunteţi, de exemplu, la 8% vă ajutăm cu 1,4 puncte procentuale, ca să nu derapezi.

Se spune despre cheltuielile permanente că nu pot depăşi 25% din PIB. 25-30%, în funcţie de câtă masă de indivizi susţii. Uitându-te la cheltuielile salariale şi de pensii, probabil că dânşii au făcut acolo o astfel de... Din punctul meu de vedere trebuie să existe un singur lucru: sustenabilitatea sistemului de pensii.

 

Cum îl faci? În primul rând trebuie să ai contributori. Pe de altă parte, trebuie să-ţi asumi prin lege un procent fix din taxe. În România se amestecă două lucruri: principiile care stau la baza dreptului de pensie şi sursele de finanţare.

 

Adică principiul care stă la baza sistemului de pensii este principiul contributivităţii. E un principiu. Ai contribuit, ai un drept.

Sursele de finanţare: România nu este construită cum cred unii pe sistem Bismarck, adică cât ai strâns din contribuţii se şi plăteşte, ci e un sistem mixt - alimentarea deficitului cu un sistem Bismarck.

Dacă ai un sistem mixt şi ţi-l asumi, spui foarte clar: Un procent care nu poate depăşi 2%, de exemplu, sau 1%, poate fi acoperit din taxe. Acolo, în interiorul sursei de venituri ar trebui să stabileşti din punctul meu de vedere (un procent n.r.).

Până la urmă, ce vină are o persoană care a contribuit, nu a fost întrebată niciodată că trebuie să dea atât sau atât, ca după aceea să i se spună: N-am cum să dau bani la pensie ori că n-am bani, ori că nu-mi dă voie Bruxelles.

La un moment dat vom ajunge şi noi la pensie. Atunci începem să spunem, cum am mai auzit pe politicieni: "Hai să nu mai contribuim". Nu e în regulă să ajungem în zona aceasta”, a explicat ministrul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite