Tăriceanu: Delta Dunării şi mănăstirile, singurele atracţii turistice viabile
0În opinia premierului, celelalte destinaţii sunt mituri inventate în anii '60, când Europa avea nevoie de vacanţe ieftine La un an de la lansarea raportului de ţară realizat la comanda
În opinia premierului, celelalte destinaţii sunt mituri inventate în anii '60, când Europa avea nevoie de vacanţe ieftine
La un an de la lansarea raportului de ţară realizat la comanda autorităţilor române, de Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), ieri s-a dat startul elaborării celui de-al doilea Master-Plan postdecembrist al industriei ospitalităţii autohtone. Aceasta, cu toate că, aşa cum au recunoscut mai-marii guvernului, nu de planuri ducem lipsă, ci de implementarea lor până la capăt.
Cum era de aşteptat însă, ministrul transporturilor, construcţiilor şi locuinţelor (MTCT) în a cărui "ogradă" se află şi turismul se arată optimist că de această dată lucrurile ar putea merge spre bine. La implementarea acestui plan, care ar putea dura 20 de ani, sunt chemaţi să-şi pună umărul atât autorităţile locale, patronatele din turism şi chiar şi simplii operatori ai acestei industrii. "Cooperarea între aceştia constituie cheia succesului acestui nou plan. Dacă după luna iulie vom reuşi să punem în aplicare acest master plan, el va fi un succes. Dacă nu, el va rămâne un document, ca multe altele în ultimii 17 ani", a spus ministrul de resort Radu Berceanu la şedinţa inaugurală a Comitetului de evaluare a Master Planului.
Sarcină destul de dificil de realizat în condiţiile în care, aşa cum a recunoscut şi Radu Berceanu, interesele autorităţilor locale nu sunt aceleaşi cu ale turiştilor şi ale patronilor de structuri turistice. "Sunt mult prea multe exemple de lipsă de coordonare, fără să luăm în considerare problemele de comunicare la nivel macroeconomic", a punctat, la rândul său, Richard Buchellor, coordonatorul experţilor internaţionali din turism. El spune că România are potenţial turistic - capitol la care a amintit "muntele, marea, Delta, natura sălbatică şi cultura bogată". Pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu însă două sunt atuurile ţării noastre în competiţia internaţională: Delta Dunării şi mănăstirile din nordul ţării. Restul atracţiilor turistice ale României sunt "mituri", apărute în anii "60, spune şeful cabinetului, atunci când Europa Occidentală avea nevoie de o destinaţie ieftină. Mai pe româneşte, Marea Neagră şi Carpaţii noştri nu pot rivaliza cu Mediterana sau Alpii, a opinat prim-ministrul.
Tarife prea mari pentru condiţiile oferite
El a avertizat că, în aceste condiţii, la care se adaugă şi tarifele exagerat de mari practicate de operatorii autohtoni, oferta românească de pe piaţa turismului nu este şi nu va fi competitivă. Situaţie care-i alungă deopotrivă pe turiştii români şi străini din staţiunile româneşti. Lucrurile nu par să stea bine nici în ceea ce priveşte Delta, unde proprietarii de unităţi de cazare au ridicat un "Babel" al construcţiilor de termopan şi tablă, imagine care premierului îi sugerează o "catastrofă" sau doar numai nişte "aberaţii". Şeful guvernului a solicitat operatorilor din turism, prezenţi la deschiderea lucărilor, nu doar măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii serviciilor, ci şi elaborarea de proiecte concrete de îmbunătăţire a infrastructurii şi de atragere a fondurilor europene. "M-am săturat de strategii şi planuri, vreau proiecte concrete cu termene şi măsuri. Aşa trebuie să lucraţi. Cu mine nu veţi fi prieteni dacă lucraţi cu strategii. Vreau să văd că se realizează ceva concret", a avertizat premierul. În fine, el a anunţat că, în următoarele zile, va organiza la guvern o reuniune cu autorităţile locale din zonele montane, în special din staţiunile de pe Valea Prahovei, pentru a găsi soluţii de îmbunătăţire a condiţiilor din turism.
Master Planul pentru dezvoltarea turismului în următorii 20 de ani va fi realizat de o echipă de experţi a Organizaţiei Mondiale a Turismului. Documentul va realiza o analiză-diagnostic privind furnizarea serviciilor şi a produselor turistice şi va indica măsurile de îmbunătăţire necesare. Planul, care va cuprinde o schemă de implementare detaliată, va defini şi strategia de marketing necesară pentru a dezvolta o imagine favorabilă a României ca destinaţie turistică internaţională.























































