Povestea incepe asa. Pe 2 martie 2012, prin presedinte, Romania semna Tratatul Fiscal, alaturi de alte 24 de state europene. Prin acest Tratat, Romania se obliga sa respecte regulile fiscale impuse si sa atinga tinta de deficit bugetar structural de 0,7%, mai apoi 1% din PIB in 2014. Prima intrebare am pus-o si atunci o pun si acum: de ce s-a angajat Romania sa fie “fruncea” austeritatii din UE? (reamintesc ca in perioada 2010-2013 Romania a avut a doua cea mai dura austeritate din UE, dupa Grecia)

Sa mergem mai departe. De la sfarsitul anului 2011 ministrul finantelor impreuna cu secretarii de stat au estimat tintele de reducere a deficitului bugetar angajand total nefezabil Romania la una dintre cele mai dure ajustari fiscale din UE. Estimarile fiind gata, pe 30 mai 2012 Ministerul Finantelor trimite Consiliului Fiscal pentru opinie Strategia Fiscal Bugetara 2013-2015. Consiliul Fiscal raspunde aici, dar nu atrage atentia asupra imposibilitatii atingerii traiectoriei de ajustare fiscala stabilita de Romania cu CE in aprilie 2012. A doua intrebare: de ce expertii Consiliului Fiscal nu au facut estimari alternative privind deficitul bugetar structural si nu au fost prezentate riscurile privind angajarea mult prea ambitioasa a Romaniei in programul de austeritate?

La inceputul lunii iunie, la trei zile dupa instalare, noul ministru de finante semneaza si trimite MTO cu traiectoria de ajustare / tintele de deficit negociate de vechea guvernare cu Comisia Europeana. Spre finalul anului, noul ministru de finante si secretarul de stat merg si negociaza atingerea tintei de deficit structural de 1% din PIB in 2015. In opiniile succesive, Consiliul Fiscal nu arata riscurile legate de viteza de ajustare fiscala / austeritate mult prea mare pentru economia romaneasca, riscul de a ramane cu o crestere economica mica si cu un potential scazut pentru mult timp.

In tot acest timp, majoritatea tarilor europene (nu includem aici Germania, Olanda si tarile nordice, exemplul pe care l am urmat noi!?) isi negociaza si renegociaza tintele de ajustare fiscala astfel incat sa combine consolidarea fiscala cu stimularea economiei reale si crearea de locuri de munca. A treia intrebare: De ce am urmat noi exemplul total inadecvat al unor tari recunoscute pentru strictetea bugetara, cu structuri economice mult diferite de cea a noastra? Ia uitati Romania cu o datorie de 40% din PIB tb sa atinga deficit structural de 0,7% in 2014 (renegociat la 1% din PIB in 2015), Austria cu o datorie de 80% din PIB tb sa atinga deficit structural de 0,5% din PIB in 2016, Belgia  cu o datorie de 101% din PIB trebuie sa atinga tinta de deficit structural in 2017, Franta  cu o datorie de 96% din PIB va atinge tinta de deficit structural de sub 0,5% din PIB in 2017, Ungaria  cu o datorie de 80% din PIB va atinge tinta de deficit structural de sub 0,5% din PIB in 2018, Italia  cu o datorie de 130% din PIB va atinge tinta de deficit structural de sub 0,5% din PIB dupa 2016 (initial se angajase ptr 2014), Polonia  cu o datorie de 50% din PIB va atinge tinta de deficit structural de sub 1% din PIB in 2018, Portugalia  cu o datorie de 130% din PIB va atinge tinta de deficit structural de sub 0,5% din PIB dupa 2017, Spania  cu o datorie de 100% din PIB va atinge tinta de deficit structural de sub 0,5% din PIB dupa 2017.

A patra intrebare: De ce austeritate si nu dezvoltare? Ma intreb de ce chingi atat de puternice cand se stia foarte clar ca multe dintre probleme nu au fost rezolvate ci aruncate in viitor (plata despagubiri bugetarilor, banii din CASS de returnat pensionarilor, 2 mld ron pe an arierate in sanatate acumulate din anii anteriori, ratele de imprumut de la FMI si CE s.a.

A cincea intrebare: Cum sa mai respire economia si cum sa creeze mediul privat locuri de munca?