Lazea, BNR: Multe firme vor dispărea. Guvernul nu trebuie să fie răspunzător de supravieţuirea lor

Lazea, BNR: Multe firme vor dispărea. Guvernul nu trebuie să fie răspunzător de supravieţuirea lor

Foto Adevărul

Multe firme mici vor dispărea, dar asta nu înseamnă că Guvernul trebuie să se considere răspunzător de supravieţuirea lor, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, citat de Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Multe întreprinderi mici şi mijlocii vor dispărea, fără doar şi poate. Haideţi să nu confundăm două principii clare: un stat, un Guvern este răspunzător faţă de sănătatea fiecărui cetăţean al său, dar nu este răspunzător faţă de supravieţuirea fiecărui IMM sau fiecărei întreprinderi mai ales într-o economie de piaţă. 
 
Am ajuns în lumea de astăzi să se considere că statul trebuie să salveze toate întreprinderile... Or, unde mai este economia de piaţă în toată chestia asta? România are câteva atuuri faţă de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, care ar putea să o facă să iasă mai bine din criză. 
 
Şi anume, noi nu avem un comerţ exterior atât de dezvoltat precum ţările de la Vişegrad, care sunt mai lovite din acest punct de vedere, noi nu avem un turism care să se bazeze atât de mult pe venirea turiştilor străini, deci o slăbiciune care devine o forţă în actualele împrejurări, şi România are relativ mai puţini angajaţi în microîntreprinderi, ceea ce pare chiar surprinzător faţă de ţările Europei Centrală şi de Est. Cu alte cuvinte, dacă nu am avea situaţia deficitelor gemene - deficitul fiscal şi deficitul bugetar - care ne trag în jos foarte tare, am avea o şansă să ieşim din criză", a spus Lazea.
 

Datoriile publice făcute acum vor fi aruncate pe umerii generaţiilor viitoare

 
Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte economiile în perioada post-criză, va exista o situaţie în care datoriile publice vor creşte, se vor arunca asupra generaţiilor viitoare, iar inflaţia va creşte pe termen lung.
 
"Vom avea o situaţie în care vor creşte datoriile publice şi se va arunca pisica moartă a datoriilor în mâinile oricărui ar fi să fie. Cu alte cuvinte, se vor socializa pierderile, se vor arunca datorii asupra generaţiilor viitoare, se va intra în defaulturi - nu se vor mai plăti creditorii, inflaţia pe termen lung va creşte şi toate acestea, la urma urmelor, vor avea ca rezultat o fragilitate. Economiile care vor arunca la gunoi principiile şi lucrurile învăţate în sute de ani, cum de altfel le vor şi arunca, vor fi fragile. Aviz şi economiilor occidentale şi celei româneşti care, prin mimetism, va face aceleaşi prostii ca şi occidentalii", a menţionat oficialul BNR.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: