Cresc pensiile de la 1 ianuarie. Cu cât se majorează punctul de pensie şi cât va fi pensia minimă. Ce se întâmplă cu pensiile private şi cele speciale
0Noul Guvern şi-a asumat o serie de obiective prin Programul de Guvernare, inclusiv majorarea considerabilă a pensiilor de la 1 ianuarie 2022, recalcularea lor pe baza de contributivitate, dar şi alte teme importante legate de pensiile private şi pensiile speciale.
Principalele obiective asumate prin Programul de Guvernare sunt:
- Digitalizarea/ evaluarea dosarelor de pensii;
- Stabilirea calendarului de implementare a Legii 127/2019 (în termen de 120 de zile), ţinând cont de condiţionalităţile de modernizare asumate prin PNRR şi negocierile cu Comisia Europeană; recalcularea tuturor pensiilor în conformitate cu Legea 127/2019, în vederea eliminării inechităţilor din sistem.
- cresterea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale
- recalcularea pensiilor.
Astfel, Programul de Guvernare îşi propune mărirea punctului de pensie la 1.586 lei, de la 1.442 lei în prezent, şi creşterea indemnizaţiei sociale minime de la 800 lei la 1000 lei, de la 1 ianuarie 2022, precum şi susţinerea pensionarilor cu venituri reduse pentru a depăşi perioada de iarnă a anului 2022.
În ce priveşte recalcularea pensiilor, Programul de Guvernare susţine aplicarea generală a principiului contributivităţii în stabilirea dreptului la pensie, sens în care modernizarea sistemului public de pensii va conduce la eliminarea inechităţilor şi reducerea decalajelor.
Recalcularea pensiilor. Măsuri propuse:
- Stabilirea noului cuantum al pensiilor
Urmare aplicării acestor măsuri vor fi consolidate în continuare abilităţile de management la nivelul conducerii caselor de pensii, prin fixarea unor indicatori clari de performanţă pentru toate casele de pensii.
De asemenea, va creşte nivelul de informare a pensionarilor şi accesul acestora la dosarele de pensii în format digital, ca parte a programului de furnizare a serviciilor destinate pensionarilor indiferent de locul de reşedinţă.
În ceea ce priveşte răspunsul la aşteptările de prelungire a vieţii active şi de creştere a cuantumului pensiei, este în curs de adoptare cadrul legal care să permită opţiunea persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare să rămână active după vârsta legală de pensionare.
Pensii private
Referitor la pensiile private, principalele măsuri urmărite sunt:
- Creşterea contribuţiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după̆ transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, până̆ la 4,75% în 2024;
- Promovarea unor soluţii legislative pentru dezvoltarea sistemului de pensii private;
- Promovarea cadrului legal care vizează̆ organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private (proiect de Lege privind plata pensiilor private);
- Flexibilizarea şi dezvoltarea legislaţiei privind pensiile facultative, prin adaptarea profilului de risc la parametrii persoanei în cauză (vârstă̆, obiectiv), a criteriilor de deductibilitate a cheltuielilor angajatorilor care contribuie la pensiile facultative şi crearea de noi produse de acest tip.
În ceea ce priveşte cele 6 categorii de pensii de serviciu, acestea vor fi recalculate plecând de la principiul contributivităţii, cu respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Cele 6 categorii de pensii la care se face referire sunt cele stabilite prin Legi speciale, de care beneficiază magistraţii 9 foşti judecători şi procurori), foştii grefieri (personal auxiliar al instanţelor şi parchetelor), fosti angajati ai Corpului Diplomatic, fostii parlamentari, foşti angajaţi ai Aviaţiei Civile şi foşti angajaţi ai Curţii de Conturi.
Propunerea PSD pentru portofoliul Ministerului Muncii este Marius Budăi.