Autostrada Ploieşti-Braşov. Contestaţia constructorului spaniol eliminat din cursă a fost respinsă

Autostrada Ploieşti-Braşov. Contestaţia constructorului
spaniol eliminat din cursă a fost respinsă

Constructorul spaniol Acciona Concesiones – FCC Construccion a ieşit din cursa pentru construcţia în parteneriat public-privat a autostrăzii Ploieşti-Braşov, după ce contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a fost respinsă.

CNSC a respins ca nefondată contestaţia depusă de spanioli, în data de 22 februarie. Asocierea de firme spaniole poate contesta în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, decizia CNSC.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a decis anterior să respingă solicitarea spaniolilor de a participa la procedura de negociere competitivă pentru construirea şi operarea în regim de parteneriat public-privat a autostrăzii Ploieşti–Braşov, deoarece asocierea de firme spaniole nu a prezentat acordul de subcontractare dintre ofertanţii asociaţi şi cei doi subcontractanţi declaraţi.

Spaniolii au calificat însă drept „absurdă” şi „vădit nelegală” decizia Comisiei. Potrivit lor, nici nu era nevoie de depunerea unui astfel de acord de subcontractare, atâta timp subcontractorii sunt firmele din asociere.

Cine a depus oferte                                                                                                       

Până la termenul limită de 17 decembrie, CNSP a primit cinci oferte pentru atribuirea contractului de parteneriat public - privat pentru realizarea Autostrăzii Ploieşti - Braşov.

Potrivit Sistemului de Achiziţii Publice cele cinci companii interesate de parteneriatul public privat sunt:

1. Sinohydro Corporation Limited - Power China Roadbridge Group CO LTD (China)

2. ERG Insaat Ticaret ve Sanayi A.S - SSB Sauerwein & Shaefer Bau AG (Turcia - Elveţia)

3. Asocierea Strabag-IC Ictas (Austria - Turcia)

4. Asocierea China Communiucations Construction Company LTD(CCCC) - Makyol (China - Turcia)

5.  Asocierea Acciona Concesiones S.L- FCC Construccion S.A.- (Spania).

Autostrada Ploieşti-Braşov va fi construită în parteneriat public-privat, iar ea prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusă şi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire.

Valoarea totală a contractului este de 1,36 miliarde de euro, el urmând să fie atribuit pe baza celui mai bun raport calitate – preţ. 

Potrivit studiului de fundamentare, finanţarea obiectivului de investiţie se va face în proporţie de maxim 25% de către partenerul public, adică de către stat, şi restul de minim 75% de către partenerul privat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: