Şeful ANAF, propus pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CEC Bank

Şeful ANAF, propus pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CEC Bank

Dragoş Doroş a fost numit la începutul lunii martie preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un memorandum privind aprobarea numirii lui Eugen Dragoş Doroş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în funcţia de membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al CEC Bank.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Facem precizarea că domnul Eugen Dragoş Doroş urmează să-şi exercite atribuiţiile de membru neexecutiv în cadrul Consiliului de Adminisraţie, după ce această nominalizare va fi aprobată de Banca Naţională a României“, se arată în memorandumul aprobat. 
 
Statul român este acţionar unic al CEC BANK SA, exercitându-şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate prin Ministerul Finanţelor Publice. Nominalizarea a fost făcută de Anca Dragu, ministrul Finanţelor Publice.
 
Dragoş Doroş a fost numit la începutul lunii martie preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după ce Gelu Diaconu a fost demis de la conducerea instituţiei de premierul Dacian Cioloş, în urma începerii urmăririi penale în dosarul „Partida Romilor“, iar interimatul a fost asigurat de Daniel Diaconescu, director în cadrul ANAF. 
 
Doroş a lucrat în Ministerul Finanţelor, în perioada 2008-2010, înainte să fie tax director în cadrul firmei consultanţă fiscală şi audit KPMG, în calitate de director de legislaţie fiscală şi a fost timp de două luni, în 2012, secretar de stat în Ministrul Finanţelor, în Guvernul Ungureanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările