Soluţia BNR pentru reducerea inegalităţilor din România: Creşterea salariului minim sau impozitarea progresivă

0
0
bnr sediu FOTO adevarul

Soluţii pentru reducerea inegalităţii veniturilor pentru cei care muncesc în România ar fi creşterea salariului minim sau un impozit progresiv, consideră Valentin Lazea, economist şef la Banca Naţională a României (BNR).

Lazea a declarat, marţi, că una din problemele cu care se confruntă România este inegalitatea de venituri între cei care muncesc.

Potrivit lui, în anul 2000 România avea o valoare a indicatorului Gini de 29%, la acelaşi nivel cu media europeană. Însă după introducerea cotei unice în anul 2008, acest indicator a ajuns la valoarea de 35,9%, peste media Uniunii Europene de 30%. (Coeficientul lui Gini este principalul indice care măsoară inegalitatea, fiind o măsură a dispersiei statistice folosită pentru a reprezenta distribuţia veniturilor populaţiei unei naţiuni, dar mai ales pentru a reprezenta disproporţia în distribuirea veniturilor sau averilor, fiind un indice al inegalităţii).

Soluţia pentru această problemă este, potrivit lui Lazea, comprimarea scalei veniturilor pentru cei care muncesc prin creşterea salariului minim sau introducerea unei progresivităţi moderate în impozitarea veniturilor globale. 

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite