Segmentul industrial intră în criză în 2009

0
0

Dezvoltatorii se vor arăta precauţi în alocarea de finanţe pentru proiecte cu termen de livrare anul viitor. Piaţa autohtonă a spaţiilor logistice şi industriale nu a crescut spectaculos faţă de anul precedent, dar nici nu s-a lăsat afectată de criza globală.

Volumul tranzacţiilor încheiate pe segmentul industrial din România a depăşit 220.000 de metri pătraţi în 2008 şi s-a situat la un nivel similar celui de anul trecut, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Din totalul spaţiilor tranzacţionate, aproximativ 45.000 de metri pătraţi au fost închiriaţi în afara Bucureştiului. Principalele oraşe din provincie unde sectorul industrial a intrat pe o pantă ascendentă în ultima perioadă sunt Timişoara, Arad, Ploieşti şi Piteşti.

“2008 a însemnat pentru piaţa de spaţii logistice din România un an cu o cerere constantă şi cu un ritm dinamic de dezvoltare, similar celui din anul precedent”, a declarat Rodica Târcavu, director Departament Industrial DTZ Echinox.

Până în prezent au fost livraţi aproximativ 330.000 de metri pătraţi de spaţii industriale şi logistice la nivel naţional, dintre care 80.000 de metri pătraţi doar în provincie.

Cele mai multe depozite în afara Capitalei, 45.000 de metri pătraţi, au fost finalizate la Arad. La mare distanţă s-au situat Timişoara, cu 18.000 de metri pătraţi şi Ploieşti, cu 16.000 de metri pătraţi.

“Deşi stocul de spaţii moderne de logistică destinate închirierii a crescut progresiv, cererea rămâne la fel de mare”, a declarat Marian Orzu, manager Departamentul Industrial CB Richard Ellis Eurisko. Analiştii se aşteaptă ca cererea din a doua jumătate a anului viitor să fie mai dinamică decât în prima parte a lui 2009.

100.000 de metri pătraţi de spaţii noi în Capitală

Gradul de ocupare din Capitală se situează în prezent la valoarea de 95%. În provincie, tranzacţiile se finalizează cu o uşoară întârziere, fapt ce se datorează schimbărilor de strategie ale clienţilor, survenite la nivel regional, care încearcă minimizarea cheltuielilor.

Tocmai de aceea, dezvoltatorii se vor arăta precauţi în alocarea de finanţe pentru proiecte menite să fie livrate anul viitor. Potrivit DTZ Echinox, noul stoc anunţat pentru Bucureşti este de peste 100.000 de metri pătraţi, cu 150.000 mai puţin decât anul acesta.

„Accesul la credite este mult mai dificil şi cu un cost mai ridicat, astfel că dezvoltatorii vor deveni mai prudenţi, iar ca o măsură actuală de adaptare la realitatea pieţei, majoritatea clienţilor cu nevoi de extindere/relocare preferă din ce în ce mai mult varianta închirierii spaţiilor decât cea a achiziţiei şi a dezvoltării proprii”, spune consultantul DTZ Echinox.

Potrivit acestuia, în provincie îşi vor contura proiectele companii precum Eyemaxx, Phoenix – Helios, Invest4See şi VGP în special în vestul României (Timişoara, Turda).

Studiul a luat în calcul proiectele de clasă A, cu o înălţime liberă de 10 metri a clădirilor, cu rampe hidraulice, sisteme de sprinklere, platforme ample de parcare şi acces facil la drumuri europene.

Compania DTZ Eurisko a intermediat aproximativ 30% din închirierile de spaţii din 2008, adică 65.000 de metri pătraţi de spaţii de depozitare, plus 4.500 de birouri în parcurile logistice.

image

2008 a însemnat pentru piaţa de spaţii logistice din România un an cu o cerere constantă şi cu un ritm dinamic de dezvoltare, similar celui din anul precedent

image

Rodica Târcavu
director Departament Industrial DTZ Echinox

Paralelă cu pieţele internaţionale

Chiar dacă investiţiile imobiliare de pe pieţele europene au scăzut dramatic anul acesta, sectorul industrial a fost cel mai puţin afectat. În prima jumătate a anului, acesta a reuşit să atragă investiţii de 6,6 miliarde de euro, reprezentând 10% din fondurile totale alocate pieţei de real estate, potrivit CB Richard Ellis.

Peste 54% din investiţiile de pe sectorul industrial au constat în achiziţii în afara ţării. În 2006, acestea au deţinut o pondere de numai 40%, fapt ce denotă interesul crescând al jucătorilor de pe piaţa de real estate pentru acest domeniu.

Germania a reprezentat cea mai interesantă piaţă din Europa pe acest segment şi a reuşit să atragă 29% din totalul investiţiilor. În 2007, în Germania s-au investit doar 12% din sumele destinate proiectelor logistice. Faţă de primele şase luni ale anului trecut, când o treime din fonduri vizau Marea Britania, perioada similară a anului în curs, Regatul Unit a atras doar 20% din totalul alocat acestuit tip de tranzacţii.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite