Şedinţă de Guvern. Scutire de impozit pentru HoReCa. Datoriile acumulate de companii după starea de urgenţă vor fi eşalonate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban şi Florin Cîţu FOTO gov.ro
Ludovic Orban şi Florin Cîţu FOTO gov.ro

Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi o ordonanţă de urgenţă prin care scuteşte sectorul HoReCa de la plata impozitului specific în acest an şi va eşalona la plată a obligaţiilor bugetare restante acumulate după starea de urgenţă.

„Am discutat să pregătim un act normativ pentru după data de 25 octombrie, astfel încât să nu plonjeze companiile direct în plata obligaţiilor. Practic noi am lăsat prin măsurile adoptate până în 25 octombrie 16,15 miliarde lei la dispoziţia companiilor”, a spus Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat că la acestea se adaugă 250 milioane de lei de pe urma bonificaţiilor acordate pentru cei care şi-au plătit impozitele la timp.

El a enumerat măsurile care vor fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă în ajutorul companiilor.

„Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare restante după data declarării stării de urgenţă. Este posibil ca unele dintre companii să fi acumulat în această perioadă oblig fiscale restante. Şi de aceea venim cu această facilitate. Scutirea de la plata impozitului specific pentru HoReCa până la sfârşitul anului. Tot anul 2020 sectorul HoReCa a avut scutire. Darea posibilităţii autorităţilor publice locale de a adopta hotărâri privind reducerea impozitului pe cădiri sau scutiri de la plata taxei pe clădiri, prelungim şi acest lucru. Prorogarea termenului pentru depunerea notificării privind intenţia de restructurare a obligaţiilor fiscale şi de depunere a cererii de restructurare. Şi aici prorogăm termene pentru că sunt companii care încă pot beneficia, unele care au ieşit din insolvenţă. Facilităţi fiscale acordate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. Reglementarea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor efectuate pe perioada instituirii stării de urgenţă sau de alertă cu testele medicare de diagnosticare a infecţiei cu COVID-19 suportate de angajator. Astăzi în codul fiscal cheltuiala cu aceste teste era văzută ca un venit pentru angajat şi trebuia impozitat. Reglementăm codul fiscal ca să nu mai fie văzut în acest fel”, a declarat Cîţu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite