Guvernul vrea să amâne plata ratelor la bănci şi după 1 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO gov.ro
Florin Cîţu FOTO gov.ro

Ministerul Finanţelor Publice caută, împreună cu băncile, o soluţie pentru amânarea plăţii ratelor pentru clienţii băncilor după 1 ianuarie 2021, a declarat, joi, ministrul de resort, Florin Cîţu, la „Banking Forum Online”, menţionând că una dintre variante poate fi prelungirea sistemului actual.

„Aş vrea să amintesc un program care a fost o negociere nu foarte simplă, amânarea ratelor pentru clienţii băncilor, persoane fizice şi persoane juridice, cu până la 9 luni. Este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar pe care acesta le-a acceptat în aceste condiţii dificile, dar uite că a funcţionat. Sunt peste 330.000 de clienţi care au beneficiat de această facilitate şi acum bineînţeles ne gândim împreună cu sistemul bancar, şi aceasta este discuţia care urmează: ce facem după 1 ianuarie”, a spus Florin Cîţu.

El a afirmat că este clar că economia încă nu şi-a revenit şi s-ar putea să avem în continuare nevoie de astfel de facilităţi.

„Trebuie să găsim, tot împreună, soluţii după perioada de 1 ianuarie, ca nici sistemul bancar să nu sufere, nici clienţii băncilor şi nici economia. Ideea este că aşa cum am lucrat s-a văzut clar că poţi să menţii economia, să ai şi creştere şi veţi vedea că în trimestrul III vom avea o creştere economică faţă de trimestrul II şi per ansamblu, atunci când te asiguri că toţi cei care participă la acest proces economic nu sunt afectaţi negativ sau nu sunt cei care susţin tot costul. Am încercat să împărţim tot costul acestei crize şi să-l suportăm toţi, nu numai o anumită parte din economie”, a declarat Florin Cîţu.

Întrebat care sunt opţiunile avute în vedere, Ministrul Finanţelor Publice a menţionat că se poate recurge la o prelungire a sistemului actual sau se poate merge pe cazuri specifice.

„Ne uităm la mai multe variante, putem să ne uităm chiar la o prelungire a acestei perioade, dar acestea sunt scenarii pe care trebuie să lucrăm cu sistemul bancar. Putem să plecăm de la o prelungire a perioadei, până la variante mai soft, pe anumite cazuri specifice, unde vedem clar că oamenii nu pot. Sunt anumite sectoare din economie  unde clar nu pot să-şi revină, oamenii încă rămân în şomaj tehnic, poate sunt închise datorită deciziilor Guvernului şi atunci este nevoie de ajutor şi putem să venim să susţinem. Deci pornim de la această variantă, de a prelungi o perioadă sistemul actual, până la variante mai soft. Luăm toate aceste variante în calcul, dar aş vrea să vedem, împreună cu sistemul bancar, efectele. Ce s-a întâmplat până acum, ce costuri au însemnat aceste nouă luni şi ce se întrevede pentru viitor”, a mai declarat Cîţu.

El a afitmat că important este că Guvernul a putut lua această decizie, respectiv perioada de amânare a ratelor, ca urmare a hotărârii Autorităţii Bancare Europene ca băncile să nu fie obligate să constituie provizioane.

„Sper să rămână şi în perioada următoare această decizie şi nu cred că aici nu vom avea o prelungire. Atunci, dacă putem să prelungim în aceleaşi condiţii, eu aş merge pe această variantă, dar trebuie să discutăm întâi cu sistemul bancar, să cădem de acord pe o variantă”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite