Banca Mondială: Economia României se va contracta cu 5,7% în 2020. Deficitul va urca la 9,1%. Retrogradarea, dată ca sigură dacă pensiile cresc cu 40%
0Economia românească ar urma să se contracte cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021, conform celei mai recente actualizări a prognozei economice a Băncii Mondiale, scrie Agerpres. Instituţia afirmă că România va retrograda dacă pensiile cresc cu 40%.
„Severitatea recesiunii şi magnitudinea revenirii din 2021 vor depinde de evoluţia crizei sanitare şi răspunsul decidenţilor, de impactul stimulentelor economice şi de consecinţele stimulentelor adoptate la nivelul UE”, subliniază Banca Mondială.
De asemenea, pentru a răspunde la consecinţele pandemiei de COVID-19, Banca Mondială se aşteaptă ca deficitul fiscal să ajungă la 9,1% din PIB în 2020, de la un nivel planificat de 3,6% din PIB înainte de criză.
„O reducere substanţială a deficitului în 2021 este puţin probabilă deoarece Guvernul va trebui să sprijine procesul de revenire economică”, precizează Banca Mondială. Instituţia mizează anul viitor pe un deficit de 6,3% din PIB.
În ceea ce priveşte riscurile şi provocările cu care se va confrunta România, Banca Mondială susţine că, pe termen scurt, principala provocare este ţinerea sub control a crizei COVID-19 şi limitarea consecinţelor sale economice şi sanitare.
„O criză prelungită cu măsuri suplimentare de atenuare pentru a reduce transmiterea ar reduce perspectivele de creştere şi ar amâna relansarea incipientă a activităţii, crescând în acelaşi tip şomajul şi sărăcia”apreciază Banca Mondială.
Pe de altă parte, traiectoria pro-ciclică înregistrată de politica fiscală înainte de criza COVID-19 a agravat constrângerile fiscale, reducând încrederea investitorilor şi majorând costurile de finanţare.
„În plus, dacă majorarea pensiilor cu 40%, adoptată recent de Parlament, nu va fi inversată, aceasta ar afecta în mod serios stabilitatea macroeconomică şi, pe termen scurt, ar conduce la o retrogradare a ratingului suveran al României”, avertizează Banca Mondială.
Un alt risc îl reprezintă gradul redus de absorbţie al fondurilor europene, ceea ce în opinia Băncii Mondiale pune sub semnul întrebării capacitatea României de a profita de fondul de relansare al UE, care este unul dintre principalele motoare ale relansării economice.
La nivel general, Banca Mondială se aşteaptă în acest an la o scădere cu până la 4,4% a economiilor emergente şi aflate în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală.