Se ieftinesc vacantele pe litoral. Cât vor plăti românii pentru un sejur în Mamaia după 23 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Călin Gavrilas
Foto: Călin Gavrilas

Preţurile pachetelor de vacanţă vor scădea cu până la 40% după 20 august pe litoral, în România şi în Bulgaria, arată touroperatorul IRI Travel.

„Pentru România, după 23 august ne aşteptăm la o scădere a preţurilor cu aproximativ 30%, în timp ce, pentru Bulgaria reducerile vor ajunge, după 20 august, până la 40%. Ambele destinaţii s-au bucurat de o vară aproape fără restricţii, iar viitoarele oferte nu fac decât să crească şi mai mult apetitul turiştilor pentru concedii aproape de casă”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, dacă acum cazarea la Mamaia costă între 250 şi 350 de lei pe noapte, de persoană, cu mic dejun, după 23 august, aceeaşi cazare vă ajunge să coste, în medie, între 100 şi 200 de lei pe noapte, de persoană, transmite News.ro. 

De asemnea, în România, un sejur de 7 nopţi la un hotel de 3 stele, cu mic dejun, are o valoare medie de 2.000 de lei de persoană. Acesta va scădea cu 30% după 23 august, astfel că va ajunge să coste în jur de 1.400 de lei.

Prin comparaţie, la Nisipurile de Aur, o zi all inclusive, de persoană, costă în prezent, în medie, 60-70 de euro, iar după 20 august aceasta va ajunge la un preţ de 35-45 de euro pe zi, de persoană, all inclusive.

Totodată, în Bulgaria, un pachet de 7 nopţi cu all inclusive la 3 stele costă, în prezent, aproximativ 390 de euro de persoană. Iar după discounturile ce vor urma să apară, acesta va ajunge la 250-280 de euro de persoană.

„Pe litoralul românesc, aproape 10% dintre rezervările pe care le-am avut în perioada verii sunt făcute cu tichete de vacanţă. Iar valoarea acestora a făcut ca media unui pachet de vacanţă în România să fie extrem de competitiv cu cele ale bulgarilor”, a mai declarat directorul IRI Travel.

De exemplu, un sejur de cinci nopţi la Nisipurile de Aur, după 20 august, la un hotel de patru stele, pentru două persoane, va costa 455 euro, regim all inclusive. Acelaşi pachet în Sunny Beach costă 431 euro şi 715 euro la Nessebar.

La Mamaia, tariful va fi de 1.355 lei la un hotel de trei stele, cu mic dejun, pentru două persoane, 1.721 lei la patru stele şi 3.446 lei la cinci stele.

La Eforie Nord acelaşi pachet costă 1.215 lei cu mic dejun, în camera dublă, la un hotel de trei stele, şi 1.893 lei la patru stele.

La Costineşti, sejurul de cinci nopţi după 20 august, la un hotel de trei stele, costă 1.094 lei, doi adulţi şi mic dejun.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite