Scumpirea poliţelor RCA va bloca Piaţa Victoriei: Transportatorii au anunţat ample proteste
0Propunerea Ministerului de Finanţe, privind modificările la Legea RCA, inclusiv eliminarea prevederilor privind preţul maxim al poliţelor de asigurare şi eliminarea atribuţiilor ASF de a stabili modul de calcul al acestora, a determinat transportatorii afiliaţi FORT să declanşeze ample proteste.
„După ultimele proteste organizate de Federaţia Operatorilor Români de Transport împotriva tarifelor RCA, ASF a avut o contribuţie esenţială la menţinerea echilibrului în piaţă, prin aplicarea noilor prevederi ale Legii 132, odată cu apariţia acesteia în 2017, iar tariful de referinţă a contribuit esenţial la acest echilibru”, notează FORT.
Dar asta se întâmpla atunci. Potrivit FORT, „în ultimele luni ASF (condusă în prezent de LeonARDO Badea – n. red.) a procedat la angajarea unor oportunişti printre care se se regăsesc rude ale unui controversat preşedinte de patronat, în contrară opoziţie cu ceea ce în urmă cu doi ani reprezenta o prioritate şi anume profesionalizarea sistemelor şi a oamenilor din autoritate”.
Specialiştii din piaţă spun că valoarea poliţelor RCA va exploda în următorii ani
Modificările propuse de Ministerul de Finanţe asupra Legii care reglementează încheierea poliţelor RCA, supusă vineri dezbaterii publice, vor duce în următorii ani la o explozie a valorii poliţelor de asigurare civilă auto, în special pentru cei care au la dosar mai multe accidente.
Modificările sunt aduse Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, şi reglementează întreaga piaţă a asigurărilor pe segmentul auto, indiferent de vehicul privesc.
Printre modificări se numără eliminarea obligaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a coeficienţilor de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă.
Alte modificări se referă la abrogarea prevederilor privind preţul maxim al poliţelor de asigurare, respectiv cele legate de limitarea cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă. De asemenea este abrogată şi prevederea potrivit căreia contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului.
Toate aceste modificări propuse de Ministerul Finanţelor vizează evitarea deschiderii unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană, care consideră că România încalcă libertatea asigurătorilor de a-şi stabili propriile prime. Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, modificările legislative vor duce la creşterea valorii poliţelor de asigurare civilă auto la niveluri mult peste cele actuale.
„România va fi obligată până la sfârşitul anului sub ameninţarea sanctiunilor sa adopte acele măsuri. Preţul RCA va putea creşte după bunul plac al asigurătorilor. Vom asista cu siguranţă la creşterea tarifului RCA începând de anul viitor, dar nu foarte mult. Această creştere va avea loc treptat”, au declarat pentru „Adevărul” surse avizate, precizând că asigurătorii nu vor comenta deocamdată aceste creşteri ale preţurilor, de teama unor noi amenzi din partea Consiliului Concurenţei.
„Sunt convins că vor găsi metode mai sigure pentru a creşte preţul în toată piaţa. Preţul RCA este preconizat să crească in cursul anului următor cu aprox 15%. Ideea este că preţul va creşte în fiecare an începând cu 2020. Când va ajunge la nivelul mediu al UE se va stabiliza. E vorba de câţiva ani, timp în care creşterea va fi de 300%. Estimez că, în vreo 5 ani, preţul mediu al poliâelor RCA va fi de 350 de euro”, a precizat sursa citată.
Întrebat dacă este posibil ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să se opună în privinţa acestor modificări, sursa care a preferat să-şi păstreze anonimatul a spus că, pe de o parte, ASF se va bucura că nu va mai răspunde de preţul RCA, iar pe de alta îi vor creşte încasările, având în vedere că primeşte aproximativ 1% din valoarea fiecărei poliţe RCA încheiate.
„Se naşte în aceste condiţii întrebarea firească dacă nu cumva se pregăteşte o creştere de tarife RCA şi nu se doreşte existenţa unui control strict raportat conduitei în piaţă ???
La finele anului 2018, Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Natională a Societătilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de aproximativ 53 milioane euro pentru incălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piată în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA) însă ASF nu a luat nici o măsură împotrivă admistratorilor acestor societăţi.
În raport cu toate aceste probleme şi împotrivă modificărilor legislative astfel justificate, în condiţiile în care ASF demonstrează că se află din nou pe direcţia greşită, FORT se pregăteşte să organizeze la jumătatea lunii Octombrie în Piaţă Victoriei un nou protest cu participarea transportatorilor din toată ţara”, a anunţat federaţia transportatorilor.