Românii care deţin brandul Allview intră pe piaţa maşinilor electrice. Când vor prezenta primul model

0
0
statie incarcare masini electrice

Românii care deţin brandul Allview - compania Visual Fan - au anunţat joi extinderea business-ului prin intrarea pe piaţa maşinilor electrice.

„Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul ALW şi deţinătoarea brandului Allview, anunţă intrarea pe o nouă piaţă, cea a maşinilor electrice. În ultimii ani, industria IT a cunoscut un grad de dezvoltare şi inovare din ce în ce mai accentuat, fapt constatat şi în cadrul industriei auto. Tot mai multe companii din domeniul tehnologiei s-au îndreptat spre piaţa maşinilor electrice, iar pe de altă parte, industria auto a manifestat o tendinţă de electrificare accentuată, maşinile devenind din ce în ce mai automatizate şi tehnologizate”, a informat compania.

Demararea acestui proiect se va realiza prin deschiderea unei companii noi, ce va avea ca obiect de activitate principal distribuţia de maşini electrice – Visual EV S.R.L. şi al cărei capital este deţinut în proporţie de 95% de către Visual Fan S.A..

„Prin lansarea acestei noi linii de business ne dorim să fim parte încă la început din tranziţia către o mobilitate mai curată şi mai durabilă, dintr-un viitor sustenabil, în care calitatea aerului va conta tot mai mult. În cei aproape 20 de ani de activitate, compania Visual Fan a anticipat tendinţele şi a înţeles nevoile consumatorilor, venind în întâmpinarea acestora cu produse adaptate solicitărilor primite din piaţă.

În prezent, ne confruntăm cu această tendinţă de deplasare a companiilor din tehnologie către industria auto, ca urmare a gradului ridicat de inovare şi tehnologizare a autovehiculelor. În plus, tendinţa de electrificare este tot mai accentuată, iar din aceste motive ne-am propus să venim în sprijinul utilizatorilor şi potenţialilor clienţi de autovehicule electrice cu modele de maşini sigure, ce oferă un confort sporit datorită opţiunilor integrate şi autonomiei crescute, dar şi costurilor de mentenanţă cât mai mici. În viitor, dorim să ne aducem aportul pe această piaţă şi în industria maşinilor electrice”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A. şi Visual EV S.R.L.

Primul model de maşină va fi prezentat în cadrul evenimentului de lansare, ce va avea loc în data de 16 decembrie 2021, la showroom-ul Brady Auto Center, care reprezintă primul dealer al companiei Visual EV SRL. Noul model va fi expus în cadrul showroom-ului Brady Auto Center din Bucureşti, începând cu data lansării. Vă invităm să rămâneţi alături de noi pentru a afla mai multe informaţii şi detaliile tehnice ale noii maşini. 

Visual Fan, deţinătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care şi-a confirmat statutul de vizionar şi pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Braşov, în 2002, şi produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri şi alte gadgeturi.

A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI - singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe pieţele IT&C din peste 10 ţări.

Allview investeşte constant în R&D (cercetare şi dezvoltare) şi îşi propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent - asistent personal. Pentru a rămâne conectaţi la noutăţile Allview, puteţi urmări paginile companiei de pe Facebook, YouTube şi Instagram.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite