Românii aleg să investească banii economisiţi în pandemie. Care sunt cele mai bune direcţii pentru a face acest pas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Românii care au reuşit să economisească bani în timpul pandemiei au parte de cea mai bună perioadă pentru investiţii şi asta pentru că pe timp de criză financiară preţurile sunt în scădere, susţin experţii în economie.

Potrivit Digi24, imobiliarele au reprentat cea mai sigură investiţie în timpul pandemiei, acest sector fiind printre puţinele care a şi fucţionat pe perioada crizei sanitare.

Nicolae Gheorghe, căpitan de vas, întors în ţară după 6 luni de voiaj, spune că  va folosi banii câştigaţi, dar şi economiile strânse în timpul pandemiei, pentru a achiziţiona un apartament.

„Leul se devalorizează, la fel şi euro. Îşi pierde din valoare în timp. Altceva era acum 10 ani – altceva făceai cu 100 de euro, altceva faci acum cu 100 de euro. E diferenţă foarte mare.”, a transmis Nicolae Gheorghe la Digi24.

În iunie 2021 s-au cumpărat cu aproape 8.000 de case, terenuri sau apartamente în plus faţă de aceaşi lună a anului trecut. Cele mai multe în Bucureşti, Braşov şi Ilfov. La polul opus se numără judeţele Covasna, Călăraşi şi Caraş Severin.

Cele mai căutate apartamente sunt cele de 2 camere, care au o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi. Preţul unui astfel de apartament poate ajunge şi la 70.000 de euro. Multe dintre imobile se vând când sunt încă de la nivel de schiţă.

Tiberiu Necula, consilier imobiliar: Ne ajută foarte mult prezentările 3D, machetele, de ce nu şi proiectele anterioare ale diverşilor dezvoltatori. Toate lucrurile acestea ne ajută să vindem încă din fază de proiect. Investiţiile imobiliare sunt cele mai sigure, pot spune în acest moment.

Şi piaţa obiectelor de artă a fost o alternativă pentru investiţii. În plină pandemie, tabloul „Ţărăncuţă cu fuior pe cale", semnat de Nicolae Grigorescu s-a vândut 220.000 de euro.

Alina Panico, reprezentant casă de licitaţii: „Poate fi considerată o piaţă mult mai sigură decât băncile. Nu este atât de volatilă. O investiţie în artă este o investiţie bună pe termen mediu şi lung. Te aştepţi ca la sfârşitul perioadei de criză ca valoarea piesei să crească sau să şi-o păstreze.”

Adrian Negrescu, consultant economic: Este una dintre lecţiile pandemiei COVID. Faptul că românii au înţeles că banii lor în contextul inflaţiei trebuie plasaţi în instrumente care să le aducă profit, pentru că dacă ţii banii la saltea sau îi ţii în bancă la dobânzi foarte mici, aceşti bani se devalorizează.

Consultanţii în economie spun că această perioadă este una ideală pentru investiţii, dar recomandă să fim atenţi la proiectele care promit câştiguri consistente într-un termen scurt, deoarece există şi riscul să ne pierdem banii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite