Romaero a intrat în insolvență. Cine este administrator judiciar
0Compania Romaero, specializată în producție, servicii și cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile și militare de pasageri sau cargo, a inrat în insolvență, potrivit deciziei Tribunalului București.

„Prin hotărârea pronunțată în data de 17.01.2024, în cauza nr.39261/3/2023, Completul reunit în Camera de Consiliu C.9 de la Secția a VII-a Civilă din cadrul Tribunalului București a admis cererea ROMAERO S.A. de deschidere a procedurii de insolvență în forma generală, la solicitarea debitoarei, prin reorganizare judiciară conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și cu menținerea dreptului de administrare.
Astfel, se va proceda la restructurarea societății în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
În calitate de administrator judiciar a fost desemnată EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL, filiala BUCUREȘTI care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014.
Încheierea de ședință este executorie și poate fi fi atacată cu apel, ce va fi depus la Tribunalul București, Secția a VII-a Civila, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență”, se arată în informarea remisă BVB.
Expert Insolvență SPRL are trei asociați coordonatori, Sanda Năstase, Emil Gros și Alina Costinaș, având în portofoliu peste 700 de societăți în procedura de observație, reorganizare, lichidare judiciară sau voluntară, din care, la septembrie 2023 mai mult de 500 de proceduri erau închise. Potrivit informțiilor publicate pe site-ul companiei specializate în insolvență se numără CN a Huilei, CN a Uraniului și Complexul Energetic Hunedoara.
În toamna anului trecut, Expert Insolvenţă SRL, a transferat activele CEH către Ministerul Energiei, procedura marcând încetarea activităţii şi intrarea acesteia în procedura de faliment.
În 2022, Expert Insolvență SPRL a coordonat vânzarea Termocentralei Mintia, aflată în portofoliul CEH, către Mass Global Energy Rom, parte a grupului din Iraq Mass Group Holding, tranzacţia ridicându-se la 91,2 milioane de euro, fără TVA.
În ce privește Romaero, CIT Restructuring a elaborat și derulat planul de restructurare din 2020, în baza căruia CEC Bank a acordat Romaero credite în sumă totală de circa 60 milioane lei, potrivit datelor profit.ro. Obiectivul era recuperarea măcar parțială a datoriilor bugetare ale companiei, care se cifrau la peste 330 milioane lei la finalul lui 2019. Conform termene.ro, la 30 septembrie 2023, Romaero avea restanțe la stat în sumă totală de aproape 436 milioane lei, cu tot cu dobânzi și penalități.
Printre creditori se numără CEC Bank și BCR
Recent, CEC Bank, CITR și BCR s-au înscris ls tribunal pentru a le fi recunoscut statutul de creditori.
Potrivit cererii de intrare în insolvență obţinută de „Adevărul”, remisă la data de 28 decembrie 2023 către Tribunalului București în dosarul 39261/3/2023, CEC Bank cere instanței să desemneze în calitate de administrator judiciar consorțiul format din Infineza Restructuring SPRL și Prime Insolv Practice SPRL.
Concret, în cererea remisă Tribunalului București, CEC Bank argumentează solicitarea de deschidere a procedurii insolvenței Romaero prn faptul că banca înregistrează față de Romaero „o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare totală de 80.054.991,04 lei”.
Pentru o parte din împrumuturi, Romaero a încheiat garaţii reale imobiliare pentru zeci de terenuri.
„Menționăm că dreptul de creanță deținut de bancă împotriva Romaero întrunește condițiile prevăzute de Legea 85/2014, având în vedere că banca deține împitriva debitoarei o creanță certă (…) obligația de plată nefiind executată până la acest moment, iar cuantumul creanței depășește valoare-prag de 50.000 de lei prevăzută la art. 5, alin. 72 din Legea 85/2014”, se arată în documentul remis instanței, prin care CEC cere „judecătorului sindic să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva Romaero SA”.