Rockefeller scoate bani din apartamente româneşti pentru investitorii americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumitul grup financiar american Rockefeller a început să îşi dezvolte în Bucureşti un portofoliu de apartamente pe care, în câţiva ani, vrea să îl ducă la mii de unităţi, scrie revista „Capital”. Scopul: construirea de locuinţe care pot fi uşor revândute.

Reprezentanţii The Rockefeller Group au făcut, săptămâna trecută, prima vizită oficială pe teritoriul românesc. Au venit să analizeze evoluţia investiţiilor imobiliare pe care le-au derulat în ultimii trei ani prin intermediul Europa Capital.

Americanii au creat anterior declanşării crizei financiare un fond de investiţii dedicat Europei de Sud-Est, însă primii paşi i-au făcut abia în 2009, când au cumpărat primele terenuri în România.

Europa Emerging Europe a adunat de la investitorii de peste ocean 164 de milioane de euro, bani ce ar fi trebuit să fie cheltuiţi în România, Bulgaria, Ucraina, fostul spaţiu iugoslav şi Turcia. În afară de un centru logistic pe care l-au cumpărat în Kiev, restul banilor au fost direcţionaţi către România şi Bulgaria, pieţe considerate de la începutul crizei drept „cele mai sigure locuri de investiţii“ dintre ţările avute ca ţintă iniţială.

Sfârşitul acestui an reprezintă termenul-limită până la care fondurile strânse trebuie investite, după care urmează patru ani în care activele acumulate trebuie vândute. Misiunea managerilor fondului nu este dificilă, deoarece au cheltuit deja aproape toţi banii.

Chiar dacă momentan balanţa investiţiilor înclină către vecinii noştri de la sud de Dunăre, situaţia se va echilibra în momentul în care vor fi eliberaţi banii necesari începerii primelor trei ansambluri rezidenţiale din Bucureşti şi a unui parc industrial în Turda.

Europa Capital lucrează doar prin intermediul unor parteneriate strategice cu dezvoltatori activi la nivelul pieţelor locale. În România şi-a stabilit deja trei parteneriate. Primul a fost încheiat acum trei ani cu o firmă din Timişoara, care a comasat pentru americani 22 de hectare de teren în Turda.

Acum, pe acest teren a început construcţia speculativă a unui parc industrial care va înghiţi până la final circa 200  de milioane de euro. Proiectul este dezvoltat de compania spaniolă Graells & Llonch şi va avea o suprafaţă totală de 545.781 de metri pătraţi, împărţită în 70 de clădiri ce vor fi realizate într-un interval de cinci ani.

„Participă, alături de noi, şi Graells & Llonch, cu capital pentru noua investiţie de la Turda. Suntem aproape de semnarea primului contract de închiriere acolo. Proiectul nu-l putem dezvolta noi în totalitate, pentru că ne-ar lua zece ani. Nu de aceea am cumpărat terenul. Noi l-am cumpărat pentru a consolida terenul, a obţine un master plan, a dezvolta primele clădiri, după care vom vinde o parte din teren“, a declarat Tim Norman, directorul executiv al Europa Capital, într-un interviu în exclusivitate pentru „Capital”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite