Reuters: SUA intenționează să extindă restricțiile privind furnizarea de semiconductori către China

0
Publicat:

Administrația americană intenționează luna viitoare să extindă restricțiile privind furnizarea de semiconductori americani în domeniul inteligenței artificiale, precum și mijloace pentru producția de cipuri, către China, transmite Reuters , citând surse.

Americanii nu vor mai investi în companii tehnologice în China. Foto: Arhiva Adevărul
Americanii nu vor mai investi în companii tehnologice în China. Foto: Arhiva Adevărul

Departamentul de Comerț al SUA intenționează să publice noi reguli care să interzică vânzarea de echipamente pentru crearea de cipuri către fabricile chineze care produc un anumit tip de semiconductori de ultimă generație în lipsa unei licențe corespunzătoare din partea autorităților americane, potrivit surselor consultate de agenția de știri Reuters,. Fără o licență din partea departamentului, va fi, de asemenea, interzisă furnizarea de cipuri de inteligență artificială Chinei. Potrivit surselor agenției, Ministerul Comerțului poate include restricții suplimentare sau poate face modificări la restricțiile discutate. Oficiul, de regulă, în cazul impunerii unor astfel de sancțiuni, respinge adesea cererile de licență.

Potrivit agenției, administrația președintelui Joe Biden „căută să împiedice dezvoltarea Chinei prin țintirea tehnologiilor în care Statele Unite își păstrează conducerea”. Oficialii guvernamentali americani de rang înalt i-au abordat și pe aliați pentru a-i convinge de necesitatea unor restricții similare.

Anterior, The Wall Street Journal a raportat că autoritățile americane iau în considerare luarea de măsuri menite să monitorizeze și, dacă este necesar, să blocheze investițiile americane „în companii de tehnologie din China și din alte țări potențial ostile”. Casa Albă ar putea pregăti un ordin executiv semnat de președinte „în următoarele câteva luni”, notează ziarul. The Wall Street Journal subliniază că, urmare a implementării măsurilor planificate, întreprinderile mixte în care companiile americane transferă tehnologie către partenerii chinezi, precum și fondurile de risc americane care investesc în China, se vor confrunta cu probleme semnificative.

Administrația Biden impusese deja restricții pe 31 august cu privire la vânzarea cipurilor utilizate pentru supercomputing și inteligență artificială către China și Rusia. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite