RetuRo a lansat licitația pentru achiziția sacilor de plastic pentru ambalaje SGR

0
Publicat:

RetuRO lansează o procedură de selecție în vederea achiziționării de saci de plastic pentru colectarea ambalajelor SGR în cadrul punctelor de returnare.

Centru de colectare și un sac de plastic pe  care scrie RetuRo
RetuRO lansează o procedură de selecție în vederea achiziționării de saci de plastic

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, lansează o procedură de selecție în vederea achiziționării de saci de plastic care vor fi utilizați de către comercianți pentru colectarea manuală și automată a ambalajelor SGR la punctele de returnare.

Procedura de selecție are ca scop eficientizarea și îmbunătățirea calității accesoriilor folosite în procesul de colectare a ambalajelor SGR și de a-i susține pe comercianți în toate aspectele legate de organizarea acestei activități la punctele de returnare special amenajate.

Înscrierea în procedura de selecție este deschisă furnizorilor interesați până la 30 aprilie 2024. Pentru a face procesul de înscriere și selecție mai eficient, RetuRO a dezvoltat un chestionar simplu, pe care companiile interesate de participare îl pot completa prin accesarea linkului Licitație saci plastic | ReturoSGR. Totodată, la link-ul menționat, furnizorii pot consulta calendarul procedurii de selecție, informații complete despre pașii necesari înscrierii, precum și detalii despre caracteristicile tehnice ale sacilor de plastic RetuRO.

Sacii de plastic RetuRO sunt utilizați de către operatorii economici – comercianți și operatori HoReCa pentru colectarea ambalajelor SGR returnate de către consumatori, atât în colectarea manuală, cât și automată.

Cinci proprietari de restaurante și baruri din București au povestit pentru HotNews ce probleme au identificat până acum în implementarea Sistemului de Garanție-Returnare, în cele patru luni de la lansarea acestuia.

Nu-s chiar cele mai ieftine accesorii, având în vedere ce scria și Oana Coantă (proprietarul unuia dintre cele mai apreciate restaurante din Brașov) pe Instagram:

RetuRo, eşti un mic hoț cu sacii tăi cei mai scumpi din lume, 30 de bucăți la 123 lei + TVA! La o scurtă cercetare găsești cei mai șmecheri saci groși cu 260 lei / 120 de bucăți”.

Mai e și faptul că fiecare local trebuie să-și facă spații speciale de depozitare, apoi să aștepte să vină mașina RetuRo să ridice sacii cu ambalaje cu siglă SGR și după cine mai știe cât timp, să se aștepte să le fie virați banii cheltuiți în tot acest proces.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite