RETROSPECTIVĂ 2013 a fost anul marilor scindări în economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din 2013, şi precupeţii care vând zarzavat în piaţă sunt obligaţi să plătească impozitul pe venitul agricol
Din 2013, şi precupeţii care vând zarzavat în piaţă sunt obligaţi să plătească impozitul pe venitul agricol

Devansarea unor termene fiscale, renunţarea la contractul cu Bechtel, insolvenţele de maximă anvergură, sancţionarea clauzelor abuzive, eşecul privatizării CFR Marfă sau listările de companii energetice la Bursă au jalonat mersul economiei în acest an.

Pe lângă întârzierea cu câteva luni a adoptării bugetului public, mediul de afaceri s-a confruntat în acest an şi cu schimbări derutante ale regulilor „în timpul jocului“, iar reforma companiilor de stat a căpătat uneori accente dramatice.

„Adevărul“ vă propune, în continuare, o scurtă retrospectivă a evenimentelor care au marcat economia în anul 2013.

** Accizele au crescut anticipat.
De regulă, datele de aliniere a României la calendarul european al accizelor erau 1 iulie şi 31 decembrie. În 2013, în loc de 1 iulie, accizele pe ţigări şi produse din tutun au crescut cu trei luni mai devreme (la 1 aprilie), iar în loc de 31 decembrie, accizele pe alcool şi băuturi spirtoase au crescut la 1 septembrie.

** Lux mai scump, pâine mai ieftină.
Tot la 1 septembrie, Guvernul a decis să reducă la 9% cota de TVA pentru pâine şi unele produse de panificaţie, în contrapartidă cu mărirea accizelor la alcool, dar şi introducerea de accize suplimentare la articole de lux (aur şi bijuterii, blănuri, iahturi, motoare de mare cilindree etc.)

** Good bye, Bechtel!
În acest an, potrivit contractului iniţial din 2003, compania americană Bechtel trebuia să încheie lucrările la Autostrada Transilvania (Braşov-Borş) şi să inaugurăm, astfel, unul dintre cele mai spectaculoase tronsoane rutiere din Europa. Dar din cei 415 kilometri proiectaţi nu au fost gata decât puţin peste 50, chiar dacă se cheltuise dublul sumei prevăzute pentru întreaga rută. Astfel că autorităţile de la Bucureşti au reziliat contractul cu Bechtel (ceea ce am putea numi un act de curaj, având în vedere evoluţiile de până atunci), însă documentul iniţial, ţinut la secret din motive necunoscute, nu-i de găsit nici acum.

** În industrie: una caldă, alta rece.
Ieşirea cu succes din insolvenţă a Hidroelectrica a fost poate cea mai bună veste a anului 2013, însă aceasta este eclipsată de mai multe cazuri controversate. Oltchim Râmnicu Vâlcea, după eşecul privatizării din toamna lui 2012, a intrat într-o dureroasă insolvenţă, cu separarea entităţilor viabile de cele neviabile şi scoaterea la lumină a puzderiei de căpuşe care o subminaseră ani la rând. În continuare, cele şase combinate siderurgice de sub „umbrela“ Mechel au fost vândute în bloc pentru o sumă incredibil de mică, iar noii proprietari se străduiesc să le menţină viabile, pe o piaţă în care cererea de produse din oţel a scăzut continuu. În fine, din cauza scumpirii accelerate – unii spun şi artificiale – a utilităţilor (în special gaze şi curent electric), industriaşii cu capital românesc s-au văzut obligaţi să reducă drastic ori chiar să oprească producţia, iar cei străini au ameninţat cu relocarea.

** Nu se mai poate abuza de clauzele abuzive.
După mai multe amânări şi controverse aprinse pe tema clauzelor abuzive din contractele de servicii (în special bancare), Guvernul a decis să aducă în vigoare normativele care le sancţionează. Din această toamnă, bancherii, dar şi prestatorii altor servicii, riscă pierderi substanţiale dacă au încheiat contracte conţinând clauze ce pot fi considerate ca impuse în mod abuziv.

** Privatizarea CFR Marfă, o telenovelă cu final aşteptat.
Şase luni. Atât a durat telenovela privatizării CFR Marfă, transportatorul feroviar de marfă cu capital de stat. Începută cu stângul, prin descalificarea celor trei investitori în cursă, privatizarea companiei de stat s-a repus rapid pe şine, dar în condiţii mai laxe. Au urmat alte descalificări, contestaţii şi, într-un final, la 20 iunie, a fost anunţat câştigătorul: Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica. Preţul de adjudecare: 202 milioane de euro. Au început să curgă noi termene şi condiţiile ce urmau să fie îndeplinite de ambele părţi. Gruia Stoica trebuia să notifice Consiliul Concurenţei, să primească avizul pentru preluare, să vireze 20 de milioane de euro într-un cont şi alte 170 de milioane de euro până la termenul-final 14 octombrie. Tot până la acest termen, statul trebuia să realizeze conversia creanţelor în acţiuni şi să obţină acordul băncilor creditoare privind schimbarea acţionariatului. GFR nu a primit avizul Consiliului Concurenţei, statul nu a obţinut acordul băncilor, iar Gruia Stoica a refuzat să vireze banii. Totul a picat. Acum, Ramona Mănescu, actualul ministru al Transporturilor, care a refuzat să se ocupe de privatizarea CFR Marfă, deşi a prins o parte din proces în fotoliu de ministru, promite reluarea vânzării transportatorului feroviar de stat şi finalizarea acesteia până în mai 2015, totul cu ajutorul unui consultant „cu experienţă dovedită în transporturi“.

** Big Brother-ul Financiar, înfiinţat, organizat şi reorganizat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care reuneşte fostele comisii de supraveghere a pieţei asigurărilor, a pieţei de capital şi, respectiv, a pensiilor administrate privat, ar fi trebuit să fie înfiinţată la începutul lui 2013. Înfiinţarea a fost însă amânată de mai multe ori şi, până la urmă, demarajul a avut loc la sfârşitul lunii aprilie. Întrucât miza este una foarte mare (vorbim de o piaţă de aproximativ 30 de miliarde de euro), lupta politică pentru obţinerea unui loc în Consiliul de conducere a fost pe măsură.
 


Hidroelectrica a ieşit din impas

Sub administrarea judiciară a avocatului Remus Borza, compania de stat Hidroelectrica a reuşit două performanţe notabile. În primul rând, a scăpat de contractele cu „băieţii deştepţi“ care-i provocau pierderi masive prin contractarea de energie la preţuri extrem de joase, iar în al doilea rând a ieşit într-un singur an dintr-o stare de insolvenţă ce părea interminabilă. Urmare a acestor proceduri, dar şi datorită unui management adecvat, Hidroelectrica încheie 2013 cu profit, în premieră după mai bine de 10 ani de pierderi continue.
 


Aninoasa, primul oraş în faliment

La mijlocul lunii iunie, un lucru greu de închipuit până nu demult s-a produs: falimentul unui oraş! Este vorba despre Aninoasa, judeţul Hunedoara, unul dintre oraşele miniere din Valea Jiului. Starea de insolvenţă va dura până în 2016, după cum au estimat, pentru „Adevărul“, administratorii judiciari de la SCP Tudor şi Asociaţii – societatea de avocatură care se ocupă de aceste proceduri. În tabelul creditorilor, BCR şi câţiva furnizori locali de servicii ţin capul de afiş.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite